Moarte, viață și echilibru

Opinie

”Nu pot respira, am înțepături în mâna stângă și mi-e rău. Cred că nu sunt tocmai bine. Te ocupi tu de evenimentul de azi, te rog?” Asta i-am spus Oltei acum câțiva ani, într-o dimineață însorită de mai când, fără să știu atunci, inima mea îmi spunea că s-a săturat să-mi suporte excesele și lipsa de somn. Noroc că s-a gândit ea să cheme salvarea, că mie nici nu mi-a trecut prin cap. În minutele de când am sunat-o până a ajuns la mine cu prietena ei, care e și asistent medical, în timp ce simțeam că acolo e capătul pentru mine, tot ce mă gândeam era că nu am vreme să mor în ziua aia, că am treabă. 

După un shot de nitroglicerină (că a ajuns și salvarea la un moment dat) și un masaj cardiac extern am fost mai bine. Dar, în continuare mă gândeam doar că am de lucru și că ar trebui să mă pun repede pe picioare, că n-am timp de prostii.

A mai trecut aproape o săptămână până să realizez ce am pățit. M-a lovit, din senin, într-o altă dimineață. Pentru mine putea să se sfârșească acolo și tot ce  îmi trecea prin cap era că am treabă de făcut. Atunci, după o săptămână, a fost ziua în care am decis că nu vreau să mor ca un robot. Deși îmi iubesc munca, viața mea înseamnă mai mult de atât. Am decis că este momentul să îmi amintesc să și trăiesc, nu doar să mă omor muncind. Asta nu înseamnă că m-am apucat de sporturi extreme sau că am început să fac o mulțime de tâmpenii, doar pentru a celebra viața.

Dimpotrivă. Am ajuns la concluzia că, pentru mine, o viață fericită este una în care pot să stabilesc un echilibru interior. Am început să nu mai fac excese și am renunțat la multe lucruri și persoane care-mi erau nocive. Cel mai dificil a fost să recunosc față de mine că am în anturaj oameni cu care m-am obișnuit să fie acolo, dar care nu îmi fac bine cu adevărat.

După mai mult de trei ani, am reușit să-mi fac curat în ogradă.  Am păstrat aproape doar oamenii pe care îi iubesc, sunt precaută când vine vorba de a introduce persoane noi în viața mea și iau decizii care îmi fac bine mie, în primul rând. Am stabilit că duminica este ziua pe care mi-o dedic, pentru a mă bucura de liniște. Citesc, scriu, mă plimb, mă întâlnesc cu frații mei sau cu prietenii apropiați. Nu răspund la telefoane diverse și nu îndeplinesc obligații sociale decât extrem de rar, când chiar nu se poate să le evit.

Și în modul în care lucrez am făcut schimbări. Dacă tot mă trezesc acum cu noaptea în cap, îmi structurez mai bine munca și nu mă mai stresez pentru toate nimicurile. Am ajuns oricum la concluzia că a ne da mereu ocupați poate însemna și că, de fapt, suferim de o foarte proastă organizare a timpului sau a sufletului.

Sună egoist și chiar este. Însă dacă acesta e prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru a-mi păstra echilibrul, mi-l asum. Cu toate că am trecut printr-o etapă extrem de grea a vieții mele în ultimii ani, modul în care am început să văd totul după acea dimineață de mai m-a ajutat enorm. Sunt mai senină și mai dispusă să mă bucur de lucrurile care fac viața să merite trăită cu adevărat.

 

Notă: azi dimineață am fost la Creative Mornings să-l ascult pe Ovidiu Hrin vorbind despre moarte (care este tema lunii noiembrie în comuniatea creativilor matinali). Ascultându-i poveștile mi-am amintit despre acest episod din viața mea pe care, uneori, am tendința de a-l uita, deși a fost un punct de cumpănă pentru mine. Deci, mulțumesc, Ovidiu, că mi-ai amintit de unde am început schimbarea.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close