Jurnal de recenzor I

De ieri a început Recensământul populației 2011. Reprezentanți ai Insitutului Național de Statistică vor bate la ușile fiecărei case a fiecărui om din țară. Treaba se termină în 31 octombrie. Cum era nevoie mare de recenzori în Timiș, am zis că poate ar fi un gest cetățenesc din partea mea să merg să mă înscriu. Așa că am devenit recenzor și am primit o listă cu peste 100 de locuințe din Timișoara.

Dacă locuiți prin zona Piața Iosefin, să mă așteptați cu zâmbetul pe buze și chef de răspuns la întrebări, că vin să vă fac o vizită zilele astea. M-am hotărât să țin și un mic jurnal de recenzor pentru că încă de ieri, din prima zi, am avut parte de tot felul de situații. N-o să vă ofer date confidențiale despre oamenii care răspund la chestionare. Dar o să vă povestesc cum sunt, cu adevărat, oamenii care locuiesc în oraș și o să încerc să vă aduc sfaturi utile despre Recensământ.

Spre exemplu ieri am văzut că într-un cartier situat destul de aproape de centru există încă gospodării care nu au closet cu apă în casă. Sau oameni care nu au chiuvetă, să nu mai vorbim de duș sau cadă. Există sobe cu cărbuni și lemne, dar și case cu încălzire prin pardoseală, în aceeași clădire. Oamenii sunt speriați de autorități, nu prea ar colabora. Doar după ce vorbesc puțin cu ei și le arăt că tot om sunt și eu încep să se mai relaxeze.

Cât despre recenzori, să aveți grijă cui deschideți ușa. Fiecare recenzor are o geantă albastră de rafie sau ceva material din ăsta sintetic, pe care scrie Recensământul Populației și al Locuințelor. Are sigla INS și o căsuță gri cu o bilă roșie în vârf. În plus, recenzorul trebuie să aibă o legitimație ștampilată și semnată și să vă prezinte buletinul dacă nu aveți încredere că legitimația e adevărată. O să vi se pună o serie de întrebări și toată treaba durează aproximativ 15-20 de minute. Să aveți la îndemână CNP-ul vostru și să știți câteva date despre cei care nu sunt în oraș dar locuiesc în aceeași casă cu voi.

Vă spun să aveți grijă pentru că dej am auzit vecinele vorbind despre dobioși care umblă prin blocuri cum că ar fi de la Recensământul Populației și apoi cer bani de la oameni să-i înregristreze. Recensământul este gratuit și obligatoriu, așa că nu dați bani nimănui și aveți răbdare cu recenzorii să-și facă treaba.

Ne povestim mâine.

9 Comments

    1. De ce să nu fie plăcut? E ceva normal, o acțiune care se întâmplă o dată la 10 ani. Mie îmi place să fiu recenzor, mai învăț câte ceva despre oamenii din oraș.

         0 likes

  1. No, mie mi se pare foarte tare ca te-ai bagat la chestia asta. Te invidiez ca o sa ai subiecte pentru un an de zile de blogging de acum inainte :))
    Spor la treaba!

       0 likes

    1. Mersi, dear. Scriu deseara articolul cu numarul 2. Sunt absolut fascinanti oamenii si locurile din orasul asta. Si cand te gandesti ca traim aici si habar n-avem ce se-ascunde in spatele fatadelor in semi ruina.

         0 likes

  2. Ce bine ca vei tine acest jurnal! Chiar aseara vorbeam cu o prietena care e si ea recenzor si-mi povestea felurite intamplari. Spor la treaba sa ai si astept cu interes insemnarile! 🙂

       0 likes

    1. N-am decat in Iosefin. Dar fii pe pace, ca sigur o sa ai un recenzor de poveste :)). Poate-mi lasi un comment sa-mi povestesti cum e omul de pe zona ta. Sunt curioasa, hehe.

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close