Specialiști în nimic

How to

Fiecare specialist cu domeniul lui de activitate. Unii sunt buni contabili, alții buni ingineri, alții buni programatori. Iar alții, numai cu titlu, sunt specialiști SEO. Nu zic că nu există specialiști SEO (l.e. Ce-i aia SEO, că m-a întrebat lumea ce înseamnă). Există și chiar cunosc vreo câțiva. Dar sunt atât de mulți șmecherași foști operatori de canale de mIRC cu pretenții de specialiști încât mă doare mintea uneori.

Zilele trecute am vrut să mai citesc una alta despre cum să-mi optimizez puțin blogul din punct de vedere SEO. În jungla de articole de pe Google am găsit maximum 10 din care chiar am avut ce învăța. Celelalte peste 100 care mi-au apărut în primele 24 de pagini de căutare erau un mare mare gunoi. De la celebrele articole de cum să faci bani din blog, la apologii ale reclamelor plătite am găsit de toate. Site-uri întregi de experți în nimic, care vând un vis frumos de îmbogățire și ei n-au bani nici să treacă strada.

Unul, dar unul nu a spus nimic despre conținut. Probabil nici nu aveau cum, ținând cont că am găsit în articolele lor mai multe greșeli gramaticale decât în lucrările de BAC ale elevilor din liceele industriale. Plus greșeli de ortografie. M-a durut mintea și mi-au plâns ochii de așa aberații lingvistice. Nu c-aș fi eu expertă, dar ceva cunoștințe tot am. Atât cât să pot scrie o frază corectă din punct de vedere gramatical, că doar de-aia am trecut prin școală.

Și revenind la subiect, cum poți să te dai expert SEO când tu nu știi limba română? Cum poți să dai sfaturi altora când nu stăpânești canalul de comunicare prin care ar trebui să le transmiți? Și cum poți să te bați cu pumnul în piept că ai fi putut fi cel mai bogat din țara asta dacă nu ți-ai fi abandonat treaba? Sincer, nu-mi transmiți mai multă credibilitate decât ghicitoarele alea care se plimbă prin trenuri și îmi spun că mă voi îmbogăți în 10 ani dacă le dau bani.

5 Comments

  1. Daca vrei cu adevarat sfaturi, cauta SEO tips. Nu cred ca engleza e o problema sa citesti sfaturile date pe acele pagini. Daca vrei ceva in plus, vorbeste cu Dojo. Succes si cat mai multi vizitatori !

       0 likes

    1. Mersi de sugestie. În engleză am citit până la urmă, că m-am lămurit cu site-urile românești. Nu zic că-s toate la fel, chiar am găsit și lucruri bune. Dar atât de puține… Pe Dojo nu vreau s-o bat la cap cu ale mele deocamdată, dar o prind eu la un blogmeet la toamnă 🙂

         0 likes

  2. Daca tot ai facut munca asta de research, nu ar strica deloc sa scrii eventual un articol cu ceva chestii noi pe care le-ai aflat si care le-ar fi si altora utile in toata treaba asta de seo-ist. Eu sunt destul de la inceput ca sa zic asa iar in privinta asta sunt autodidact, sunt foarte multe chestii pe care putini le stiu legate de promovarea in motoarele de cautare si tot la fel de putini ar fi dispusi sa le imparta si cu restul.

       0 likes

    1. Chiar nu cred că sunt în măsură să dau vreun sfat despre SEO. O să încerc să aplic ce am citit și, în funcție de rezultate, voi reveni cu un articol. Asta nu înseamnă săptămâna viitoare. Vreau să fac totul ca la carte și probabil o să dureze câteva luni. Poți să-l cauți pe Mircea Budean, el cu siguranță știe să-ți spună mai multe. Baftă!

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close