10 pași spre o siluetă de vis

How to

Am învățat pe propria piele că degeaba ții o dietă dacă după ce o termini reîncepi să mănânci ca înainte de dietă. Nu faci altceva decât să pui la loc kilogramele pe care le-ai dat jos cu trudă și atenție la alimentație. Dacă vrei să te menții în formă trebuie să adopți un stil de viață sănătos. Asta nu înseamnă că pentru a avea silueta de vis trebuie să te înfometezi o viață întreagă. Dacă respecți câteva principii de bază, poți menține greutatea dorită destul de ușor.

Să-ți spun sincer, la început îți va fi mai greu, până te obișnuiești cu noul stil de viață. Dar crede-mă, pe termen lung merită investiția. Am scris cum am slăbit sănătos 11 kilograme și ce dietă am ținut pentru a obține rezultatul acesta. Nu am scris însă că la un an după ce am ținut acestă dietă am reușit să adaug 7 kg la greutatea visată de mine. Așadar, m-am trezit din nou la 59 kg și nu mă mai simțeam bine. 

Însă, recent, am început să adopt un stil de viață diferit și rezultatele încep să apară încă după prima lună. Cum am decis că nu vreau să țin iar toată dieta, m-am documentat și am găsit câteva metode prin care, gurmandă și destul de leneșă fiind, am început să slăbesc fără înfometare, respectând câteva principii sănătoase de viață.

1. Nu amestec carbohidrați cu proteine. Adică nu mănânc cartofi cu carne, orice s-ar întâmpla. Nici sandwich-uri de pâine cu unt și mezeluri, nici orez cu carne, nici nimic ce ar putea combina carbohidrații cu proteine. Asta nu înseamnă că nu consum carbohidrați sau proteine deloc. Doar că le mănânc separat, respectând pauza de 3-4 ore între mese.

2. Am renunțat complet la pâine și cartofi. Orez mănânc, că are colesterolul foarte scăzut. De asemenea, am înlocuit pastele de grâu cu cele de orez. Sunt puțin mai scumpe, dar merită investiția.

3. Beau minimum 2 litri de apă în fiecare zi. De fapt, beau aproape 3 litri de apă zilnic, că așa îmi cere organismul.

4. Am renunțat definitiv la sucuri, fie ele carbogazoase sau nu. Sunt pline de chimicale și zaharuri. Dacă crezi că nu te poți abține, fă-ți acasă, în Blender, suc de fructe natural. Dar nu exagera cu prea multe pahare pe zi. Încearcă să înlocuiești sucurile cu ceai.

5. Beau alcool doar la evenimente festive și doar în cantități mici. Alcoolul îngrașă mult, încearcă să-l eviți. Eu prefer un pahar de vin o dată la câteva săptămâni și evit total berea, tăriile și băuturile dulci.

6. Respect cele 3 mese principale și cele 2 gustări zilnice recomandate. Nu mănânc foarte mult, mestec bine mâncarea și am grijă să nu mă ghiftuiesc, chiar dacă îmi place foarte mult ceea ce mănânc. Asta nu înseamnă că mă înfometez vreodată. Nici n-aș putea. Stomacul meu nu se află în situația în care să-mi permit să ”mestece în gol”, pentru că mă lupt de câțiva ani cu o gastrită.

7. Nu mănânc după ora 19:00. Teoretic, ar trebui să nu mănânc după 18:00, dar ținând cont că adorm la 1:00, poate 2:00, mi-e mai simplu să iau cina la 19:00 și să mă abțin de la a ronțăi ceva după asta. Înlocuiesc ronțăielile cu ceai natural, de multe ori de tei sau mentă.

8. Nu mănânc zahăr. Norocul meu este că nu-mi prea plac dulciurile, deci am renunțat relativ ușor la zahăr. Beau cafeaua neagră, fără lapte și fără zahăr, ceaiul fără zahăr și nu mănânc dulciuri deloc. Celor care sunt mai ”dulci” decât mine, le recomand să înlocuiască zahărul cu zaharină sau din când în când cu miere. Aportul de zahăr îl luăm în mod natural din fructe. Atenție, totuși, unele fructe ”îngrașă”. În categoria asta intră bananele, strugurii, cireșele, mango, fructul pasiunii și altele.

9. Nu mănânc prăjeli. Prefer să gătesc carnea pe grill. E foarte bună la gust și mult mai sănătoasă decât dacă o prăjesc în ulei. Legumele le fierb sau le prepar în wok. Recent am achiziționat un grill și un wok. M-au costat mai puțin de 100 lei (împreună) și sunt foarte utile. Dacă nu ai prin casă deja, procură-ți și tu, îți vor fi de mare ajutor. Nu trebuie să fie de super firmă, cele pe care le găsești la supermarket își vor îndeplini cu succes funcția.

10. Fac sport. Fac fitness de 2 ori pe săptămână, urc și cobor scările (stau la etajul 5) de câteva ori pe zi, merg pe jos minimum 30 de minute zilnic. Când vine căldura o să reîncep să alerg și să merg cu bicicleta. Dacă simți că nu ai timp/bani/chef să mergi la sală, găsești aici câteva exerciții pe care le poți face acasă. Dau rezultate foarte bune, te asigur.

Din câte vezi, nu-i nu știu ce filozofie. Sunt reguli de bun simț pe care cu siguranță le știai deja, doar că nu le-ai conștientizat. Nu vreau să te mint. La început îți va fi mai greu. C-așa e orice lucru nou pe care îl faci pentru prima dată. Durează o vreme până te obișnuiești. Mie mi-a luat aproape 3 săptămâni să intru în ritm, dar acum mi se pare absolut normal și nici nu mai trebuie să stau să mă gândesc ce urmează să mănânc sau că trebuie să ajung la sală. Mi-am făcut un program și îl respect deja din inerție.

Mi-a propus ca până în luna mai, când începe căldura, să dau jos toate cele 7 kg care se hlizesc la mine din cântar. Mai vrea cineva să accepte provocarea asta?

 

15 Comments

  1. Eu nu beau alcool cam….de loc. Nici de revel nu am baut, de ex. Si cam la fel cu toate, mai putin cu mancatul dupa ora 19. Ultima mea sedinta e 21-22, deci uneori mananc un iaurt la ora 20:30…nici eu nu beau decat apa sau ceai (ceai indulcit cu miere ALWAYS; nu mai folosesc zahar din 1999; tot de atunci nu mananc carne rosie);
    nici eu nu mananc prajeli – de prin 2006; dar foloseam (de o vreme nu prea) orez integral si paste integrale; vreau sa le reintroduc in dieta insa…o data pe sapt max (1 cana max)
    cat despre sport as vrea sa am timp sa fac mai mult dar cu orarul meu de work imi ramane weekendul si cateodata ma urc pe stepper cand iau o pauza; in sedinte nu pot ca face urat 🙁
    cel mai eficient e sa iti schimbi modul de a privi caloriile si mancarea, sa alegi ce e sanatos; din 2006 fac chestia asta, doar ca uneori tb sa imi mai aduc aminte :)))
    eu mai am fix 5 kg de care vreau sa mai scap 😀 si apoi ne “luptam” cu ramasul la kg dorite (stiu cum e, am mai fost acolo ani buni la rand, dar o nenorocita de accidentare m-a dat peste cap).

       0 likes

  2. Hehe, și la noi targetul e tot în mai. 😀 De vreo 3 săptămâni mâncăm după principiile Montignac, care-s foarte asemănătoare cu ce ai scris tu mai sus, doar că îți permit să mănânci și pâine/paste 100% integrale. 🙂 Mult spor să avem!

       0 likes

  3. stii ce voiam sa te intreb: mananci cereale? sau muesli? intr-o vreme mancam 1/2 cana de muesli cu 1 iaurt slab la micul dejun (am intoleranta la lactoza, deci lapte nu pot manca); insa nu imi tinea nush ce ce foame; cel mai bine ma descurc cu 2 oua fierte tari sau omleta fara ulei (dar uneori cu ciuperci). astea chiar imi tin de foame 3-4 h.
    ne dai niste exemple de mese? pranz, cina? multu 🙂

       0 likes

    1. Tu, eu nu mănânc cereale sau muesli că nu-mi plac. La micul dejun mănânc un ou fiert tare și ceva brânză de vaci. Sau o salată de legume cu ou fiert și șuncă de pui. Sau cremvurști (știu că nu-s naturali, da-s buni și am observat că nu îngrașă).

      La prânz de cele mai multe ori mănânc ciorbă de legume, că-mi trebuie pentru stomac (gastrita nu iartă). Altă dată îmi fac ceva carne pe grill, de obicei pui sau pește și legume fierte. La cină tot cam așa ceva mănânc. Sau îmi fac carne cu legume în wok. E noua găselniță. Mi se par foarte bune.

      Nu prea mănânc carne roșie, că nu-mi place, așa c prefer pui sau pește. În ultima perioadă chiar am o poftă nebună de pește, așa că-mi gătesc destul de mult. Ori îl fac pe grill, ori în wok cu legume, ori la cuptor. Atunci când îl fac la cuptor îl condimentez, tai lângă el ardei, morcov, ceapă și tulpină de țelină, o jumătate de cană de apă și îl las 30 min la foc mic-mediu. Când e gata, storc o felie de lămâie. Mi se pare delicios.

      Ce mai mănânc în ultima vreme sunt fructe de mare, în special caracatiță și calmar. Știu că poate sună pompos, însă prețurile sunt cam aceleași cu carnea și gustul mi se pare mult mai bun. Fructele de mare le fierb puțin și apoi le prepar în wok cu legume și sos de soia. Caracatița o fac uneori pe grill și cu garnitură de rădăcinoase fierte.

      Sper că ți-am fost de ajutor și ți-am dat câteva idei sănătoase 🙂

         0 likes

  4. YUM! si mie imi plac fructele de mare de mor! Nu am luat de mult insa…(dar bunnnnaaaa idee mi-ai dat). Eu am momente…uneori parca as manca muesli (din aia fara zahar sau “arome”) dar dupa o dimineata de genu imi pica chefu de tot si nu mai mananc cu lunile.
    Ai incercat peste la cuptor cu rosii (in cutie) si ceapa? si ceva foi de dafin? YUM (nu am facut de muuult deci tb sa ma ocup).
    Eu la chestii super-prelucrate – crenvusti – am renuntat de ft mult timp. Nici mezeluri nu iau; exceptie sunca de curcan (dar si aia ft ft rar).
    Eu prefer sa fac o salata de varza cu morcov (sau chestii verzi – nu iceberg – cand gasesc) langa ceva pe grill…
    Merci de idei. Sa stii ca mi-au venit cateva…si ps: acu salivez LOL

       0 likes

  5. Super , o cura de ingrasare ai, sa fie oare opusul dietei de mai sus ? 🙂 Pe langa miscare bineinteles care e sanatoasa orice meniu/dieta ai urma .

       0 likes

  6. buna CRISTINA,am si eu o intrebare,doresc sa stiu cum pregatesti tu legumele in wok mai precis.ma intereseaza foarte mult,orice legat de aceasta dieta pt ca am mai tinut-o si anul trecut dar am renuntat la ultima parte iar acum am reluato de 5 zile si inainte de a o incepe m-am informat mult despre acest subiect.multumesc pt ajutor

       0 likes

  7. revin cu o alta intrebare,daca sti unde a-si putea gasi o lista ,,care sunt alinentele ce contin carbohidrati,sau care sunt alimentele care nu pot fi combinate.multumesc mult

       0 likes

  8. Buna,Cristina..dupa ce am citit postarile tale pe blog ,am inceput si eu aceasta dieta…Marturisesc ca intotdeauna cand incepeam o dieta aveam inima stransa, nu am fost niciodata atat de convinsa ca acum…am slabit pana acum 3 kg( in 4 zile) si sunt foarte multumita..!!Le recomand tuturor pentru ca functioneaza…inca o data multumesc!!

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: