#tweetmeetCJ – o conferință cu hohote de râs

Events

La câte emoții am avut înainte de a ajunge la Cluj, credeam că n-o să pot ține o prezentare fără bâlbe în veacul veacului. Cristi și Dani au avut însă grijă să mă binedispună în așa fel, încât am uitat complet că merg la Cluj cu treabă, nu numai de distracție.

Drumul a fost ca de obicei: plin de râsete, chiar dacă echipa timișoreană a fost puțin diferită de data asta. În loc să îi avem cu noi pe Raka și pe Dan, i-am avut pe Adi și Crina. Tot am râs tot drumul ca niște apucați. Cu ocazia asta am ajuns la concluzia că nu există excursie la Cluj fără chef și voie bună.

La City Plaza ne-au așteptat Crivăț și Lorand, organizatorii TweetMeet Cluj. La scurt timp și-au făcut apariția Psaico, unul dintre speakeri și ”copiii” de la TVdece. Tare faini oamenii ăștia. Plănuiesc în secret să-i fur și să-i aduc la Timișoara de tot.

Conferința a început cu hohote de râs (da, se râde mult de tot în mini excursia asta). Crivăț, moderatorul Conferinței, a susținut atmosfera prietenoasă și deschisă. Speakerii, oameni de online din Cluj, și-au pregătit lucruri interesante și au întreținut dinamica evenimentului. S-a discutat despre ClujLife, Servus Cluj, lansarea piesei ”La Mall” prin intermediul Trilulilu și despre TVdece. Mno, cum să vă spun, în timp ce Alina prezenta chestii deștepte despre campania de promovare de pe Trilulilu, creierul meu spunea încontinuu ”aripicante, aripicante” până mi s-a făcut foame.

Mai de bună voie, mai cu obligata, m-am văzut cumva și eu speaker, împreună cu Cristi. Am vorbit despre ce înseamnă Conferințele TweetMeet, ce vrem să facem cu ele pe viitor și cum le privim ca pe o franciză de acum înainte.  M-am trezit îmbărbătată de Zicu înainte de prezentare și am rămas instant fără emoții. Mare om! Și el și Florica, v-am mai spus?

Twitter ne-a făcut iar figuri și a cam aruncat cu balena Shamu după noi în timpul TweetMeet. Dar ne-am simțit foarte bine și fără să scriem pe Twitter tot ce s-a întâmplat pe acolo. Sala a fost una foarte frumoasă, cu multe prize, badge-urile au fost originale și oamenii – clujeni până în adâncul sufletului. Așa mi-s de dragi toți, că nici nu știu cum să exprim chestia asta.

Am cunoscut multe persoane din spatele conturilor de Twitter, l-am felicitat pe mister Covaliu pentru munca bună pe care a făcut-o cu contul de Twitter al Funky Cluj și am stat la taclale cu dragii mei prieteni Billy și Noemi. La wwwParty am reîntâlnit-o pe Nora, după 6 ani. Ce-mi place când revăd prieteni din copilărie. Și vai, vai cât de mult am râs împreună.

Mno cam atât despre Tweetmeet Cluj, că a început meciul Olanda – Japonia. Deja e 1-0. Go Olanda, go!

5 Comments

    1. Sure thing, mate! Da’i randul tau sa vii in vizita, ca eu la Cluj am fost de cel putin vreo 5-6 ori anul asta. 😀

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close