Școala Națională a Femeilor Manager așteaptă noi candidați

Events, Recomandari

Înainte să citiți articolul, vă invit să vizionați acest scurt clip

Săptămâna trecută a început, la Timișoara, Școala Națională a Femeilor Manager, un proiect realizat de Asociația pentru Promovarea Femeii din România, cu fonduri europene. Programul de formare se adresează tuturor femeilor din țară care au sau doresc să obțină mai ușor funcții de conducere, fie că e vorba despre angajate sau freelanceri.

După ce Casandra și Lenuța mi-au povestit cum a fost la deschidere, am hotărât să văd cum se poate aplica la acest program, deși fusesem informată că nu mai sunt locuri și că este extrem de exclusivist. Primul lucru pe care l-am învățat de când mă preocupă acest program este că nu-i tocmai sănătos să pleci urechea la ce-ți spun alții, că riști să rămâi spectator în timp ce ei își văd liniștitți de dezvoltarea personală și profesională. Așa că am pus mâna și am sunat la APFR. Să vă fie mia simplu de înțeles, vă scriu cu subpuncte ce am aflat de la ei și cred că ar putea fi util oricărei femei preocupată de cariera sa.

1. Școala Națională a Femeilor Manager este un program gratuit, realizat din fonduri europene pentru femeile din România. Gratuit înseamnă: cursurile, cazarea, masa și transportul sunt plătite de APFR din fondurile primite pentru program, participantele neavând nicio obligație financiară.

2. Pe site-ul APFR există o pagină care explică cum trebuie să aplici. Trebuie să descarci formularul de aici, să-l completezi, să atașați o copie după diploma de licență, buletin, o adeverință de la serviciu și un aviz medical. În cazul în care lucrați pe cont propriu, ca mine, în loc de adeverința de la serviciu trebuie să redactați o scrisoare de motivare în care să punctați motivele pentru care doriți să participați la cursuri.

3. Cursurile fiecărei sesiuni de training durează câte 15 zile, din care 12 dedicate activităților indoor și 3 în aer liber. În timpul acesta nu veți avea timp să faceți altceva, adică va trebui să vă luați concediu sau să vă înțelegeți cumva cu șefii să lucrați seara, de acasă. Puteți participa la o singură sesiune de training, în funcție de cum sunteți repartizate.

4. La sfârșit primiți o diplomă , un certificat acreditat de CNFPA și recunoscută de Ministerul Muncii, adică vă folosește la locul de muncă sau la viitoarele locuri de muncă.  Pentru freelanceri nu contează atât de mult diploma, cât cunoștințele dobândite, deci e în egală măsură util cursul.

5. Cursurile sunt zilnice, de la 9:00 la 18:00, cu o oră pauză de masă la prânz. Programul integral îl găsiți pe site-ul evenimentului.

Eu m-am înscris astăzi și sper să fiu selectată pentru una dintre grupele din această primăvară. Vă recomand și vouă să aplicați, dacă sunteți interesate de o îmbunătățire a performanțelor manageriale sau dacă aveți în vedere un job nou, din domeniul managementului. Pentru freelanceri, așa cum am mai aspus, este foarte util pentru dezvoltatea metodelor de lucru, interacțiunea cu clienții și, de ce nu, deschiderea perspectivelor de viitor.

Doamna Florentina Cuișcă, cu care am discutat despre proiect și ce beneficii aduce, a subliniat că programul nu se adresează femeilor care sunt manager de mulți ani, ci celor care se află la început de drum, care acum muncesc pentru dezvoltarea lor profesională și au nevoie de formare în acest sens. Părerea mea este să luați în considerare beneficiile pe care vi le aduce programul și să nu uitați că totul se desfășoară gratuit și la cele mai înalte standarde.

 

7 Comments

  1. Am aplicat si eu, astept raspunsul. Deja este a treia serie in desfasurare. Nu ne impartaseste vreuna din participantele de pana acum mai multe detalii?

       0 likes

  2. Chiar asa, nimeni nu spune nimic 🙁
    Fetele care au facut deja cursul sunt tare secretoase.. de ce oare??
    Cristina draga poate reusesti sa scoti ceva informatii 🙂

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close