Să redăm speranța celor care au nevoie de ea

Events

În România există peste 8000 de oameni bolnavi de leucemie și alte boli ale sângelui și doar 754 de persoane înscrise în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Deși Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemapotoietice a fost înființat în septembrie 2009, până în prezent nu a fost încă introdus în Registrul Internațional al donatorilor. Reprezentații Registrului au afirmat că, începând cu luna februarie 2010 va fi implementat un sistem de îndosariere compatibil cu cel internațional astfel, bolnavii din România vor avea mai multe șanse de a-și găsi un donator.

Scriu toate acestea pentru că azi, 8 februarie 2010, MB Drăgan Timișoara lansează o campanie nonprofit cu scopul de a încuraja românii să se înscrie în acest Registru. În mare parte, va fi o campanie de informare ce se va desfășura în mediul online, dar vom organiza periodic evenimente prin care să încurajăm lumea să se înscrie în Registru. Este o campaniei născută din dorința de a reda speranța celor care au nevoie de ea. De aceea, pe site-ul redasperanta.ro, pe lângă informații despre leucemie, celule stem și modalități prin care doritorii se pot înscrie în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemapotoietice, există câteva cazuri de oameni care au nevoie de ajutor.

Chiar dacă se lansează în Timișoara, proiectul este unul național. Noi, membrii echipei MB Drăgan, am pus mult suflet în acest proiect. Ne dorim ca fiecare român să știe ce este donarea de celule stem, să înțeleagă importanța donării și să ia acțiune. Ne dorim o Românie care poate  reda speranța celor care au nevoie de ea.

2 Comments

  1. foarte frumoasa initiativa si proiectul. ma bucur ca se preocupa cineva si de acest lucru, pentru ca e nedrept ce se intampla in Romania cu bolnavii de leucemie.

       0 likes

  2. E o chestie care speram de mult sa se intample 🙂 Felicitari! O sa mai urmaresc pasii proiectului si daca se iveste ocazia sa ma implic activ I’ll be there 😀

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close