Să fim suporteri adevărați

M-au întrebat diverși oameni ce se întâmplă acum cu parteneriatul dintre Poli Timișoara și Porsche Timișoara. Că Poli au retrogradat și nu mai joacă în Liga 1. Dacă ar fi fost întrebări venite de la oameni din țară, aș fi spus că ei nu înțeleg ce înseamnă Poli pentru timișoreni. Dar cei care s-au sesizat au fost de aici, din oraș, ceea ce nu mă lasă să tac.

Nu este vina jucătorilor că Poli a retrogradat. Ei au dat ce-au avut mai bun, au dus echipa pe locul 2 în clasament și știu că au depus eforturi colosale să treacă peste toate impedimentele pentru a ajunge acolo. Nu disputăm aici cine e de vină, dar clar echipa e nevinovată și, mai ales în momente grele ca acum, merită toată susținerea. Suporterii adevărați nu vor arunca cu pietre în ei și nici nu vor părăsi tribunele, fie că Poli joacă în Liga 1 sau în orice altă ligă.

Provocările pot apărea de oriunde. Cel mai greu este când știi că ai muncit mult pentru a obține ceva și pierzi ocazia de a te bucura de rezultate pentru că alții nu și-au făcut bine treaba. Acestea sunt momentele în care îți dai seama cine îți sunt adevărații prieteni și adevărații fani.  Nu, Porsche Timișoara nu va face parte dintre cei care sunt prieteni ai echipei doar în cazul în care clasamentul arată favorabil. Nici nu va arunca cu pietre după unii și alții. Porsche Timișoara va fi acolo tot timpul și va susține echipa atât cât va fi nevoie, pentru că este un suporter adevărat.

Prietenii sunt făcuți să se ajute între ei. Au dovedit-o suporterii echipei în 2009 când au ieșit în stradă pentru a o susține. Acum nu mai este cazul să ne strângem în Piața Operei. Dar e momentul în care trebuie să ne susținem echipa, indiferent de liga în care este. Jucătorii au nevoie de noi, toți. Să fim lângă ei, să nu dăm bir cu fugiții!

 

2 Comments

  1. Eu nu știu cum e mai bine. Dar știu clar că echipa e nevinovată. Și m-am săturat până peste cap să văd cum conducătorii Clubului nu-și fac treaba cum trebuie și intră în tot felul de scandaluri, doar fiindcă nu știu cum să-și mai direcționeze bani frumoși în conturi. Și de fiecare dată când se întâmplă asta au de suferit doar jucătorii și suporterii. Sunt foarte răzvrătită împotriva lui Iancu, m-aș bucura dacă suporterii ar ieși în stradă și i-ar cere să plece de la Poli Timișoara… E timpul să lase pe altcineva să-și facă treaba în Timișoara.
    Sper să-mi treacă nervii până mâine. :))

       0 likes

  2. Să zic ceva, să nu zic… Mai bine mă abţin. 😀
    @Alexandra Palconi: când ai toate datele în faţă, nu prea poţi să zici că anumiţi conducători nu şi-au făcut treaba. Ca să înţelegi esenţa problemei, filtrează mai bine ştirile ce le citeşti 😉

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close