Când m-am trezit ieri dimineață și-am văzut ploaia aia îngrozitoare, am zâmbit. Mi-am zis în sinea mea că se vede că-i zi de festival. Toată vara am bântuit la festivaluri prin țară și prin vecini și la fiecare dintre ele am prins cel puțin o zi de ploaie. Știam că timișorenii sunt, în general, mai speriați de precipitații decât alții, însă nu m-am îndoit pentru o clipă că lumea se va strânge, spre seară, la Muzeul Satului.
Mi-am pregătit cuminte pelerina de ploaie, încălțări călduroase și ceva bluză mai groasă (prieteni nelipsiți la orice festival), mi-am primit cu drag musafirii veniți special pentru PLAI și-am pornit voioși spre Muzeu. Între timp a ieșit și soarele. O fi fost din cauza oamenilor faini care se strângeau la Muzeul Satului sau pentru că până și soarele și-a dorit s-ajungă la PLAI. Nu contează, oricum.
De cum am pășit în Muzeul satului mi-am dat seama cât de dor îmi era de atmosfera PLAI. Standurile partenerilor culturali erau deja pregătite pentru activitățile de azi, mesele improvizate din paleți și băncuțele cu saci umpliți ne așteptau cuminți, pe fundal se auzeau probe de sunet și prietenii de la birturile preferate din oraș făceau ultimele pregătiri pentru a-și întâmpina corespunzător clienții deja prieteni. În plus, o mare de voluntari veseli și colorați (tricourile voluntarilor PLAI sunt galbene anul ăsta și eu mă zgârii pe ochi că n-am privilegiul de-a purta un astfel de tricou) zumzăie ca niște albinuțe, să avem noi de toate și să ne fie bine.
Fără a avea prea mult timp să admir peisajul, am fugit la conferința de presă a trupei Balako. O parte dintre oamenii ăștia vin din trupa Mandinga, însă proiectul nou în care se implică este mai mult jazz decât latino și mai mult world music decât sunete autohtone, chiar dacă folosesc elemente de folclor în muzica lor. Îmi place că titlul primului lor album, Colours, se potrivește foarte bine și cu componența multietnică a brandului, dar și cu multiculturalitatea care își face simțită prezența în sunetul fiecărui instrument. Chiar dacă proiectul lor este destul de tânăr și abia au ansat primul album, au urcat deja pe scene mari ale Europei, printre care și cea a Sziget Festival. Sună bine și live, și în varianta de studio. Vă recomand să ascultați albumul și să îi urmăriți pe la festivaluri, sunt sigură că vom mai auzi de ei în următorii ani.
Cele două momente care mi-au făcut seara de ieri una absolut minunată sunt Asian dub Foundation live, pe o scenă timișoreană și proiecția filmului Usturoi, urmată de o sesiune de povești cu Radu Băzăvan, regizorul filmului, omul pe care noi, cei care scriem bloguri, îl cunoaștem ca Groparu’.
Asian dub Foundation sunt una din trupele alea pe are nu credeam vreodată să ajung să-i văd live. Dansam pe muzica lor prin 2006 – 2008, pe vremea când în Timișoara exista un loc numit Fostu’ Hush. În timp ce aseară dansam și cântam alături de prieteni mai noi, muzica oamenilor mi-a amintit de prieteni mai vechi și-a făcut un mic live streaming de vreo 20-30 de secunde, să se bucure și alții.
Am fugit de la concert să prind un loc la proiecția filmului Usturoi, că aștept să-l văd de vreun an de zile și-i scump la vedere, că rulează doar prin anumite festivaluri. Cei care l-au văzut la Cluj mi-au spus să mă pregătesc de-o doză sănătoasă de râs, însă nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ce-am văzut. Un umor autentic românesc, doi copii superbi în rolurile principale și-o poveste cu clanuri de țigani care mi-a lăsat undeva, în background, vreo două-trei lucruri la care să mă gândesc în drum spre casă. M-am bucurat să văd că sunt și alții care cred că unii țigani sunt mai oameni decât ne-am aștepta și că încurajează legăturile și comunicarea bună dintre etnii.
Usturoi este un film independent, produs din bugetul unor oameni care și-au dorit foarte tare să-l facă. Actorii sunt majoritatea amatori, echipa tehnică la fel. Pe alocuri vezi asta în realizarea filmului, însă per total arată foarte bine și se potrivesc micile cadre mișcate în context. Radu Băzăvan ne-a povestit cum cei doi actori principali s-au cunoscut doar cu ocazia filmărilor, deși aveam impresia că sunt prieteni de-o viață. Cred că pentru niște copii e mare realizare să intre atât de bine în peisaj. Vă recomand să mergeți să vedeți filmul dacă aveți ocazia și să vă spuneți și voi părerea despre el. Eu cred că e altceva, că nu seamănă cu celelalte filme românești și că aduce un suflu nou industriei. Asta așa, cu ochi de necunoscător al domeniului, dar de om pasionat de filme independente.
În fine, azi mi-am pus în program doar activități culturale. Vreau s-ajung la expoziția Prin Banat (vedeți că pregătesc tot felul de lucruri faine și se lasă cu premii), la workshop-ul de circ (mă gândesc să am un backup în caz că nu merge treaba cu PR-ul, hehe), la prietenii de la Verde pentru Biciclete, la cei Zece Negri Mititei. Vedeți programul tuturor activităților pe site-ul PLAI.
Vă mai scriu și mâine și, în caz că reușesc să fac ceva concret pe la workshop-uri, promit să ilustrez cu poze. Între timp, #trăiescPLAI și mă bucur de ultimul meu festival muzical al anului.
PLAI Festival mulțumește partenerilor și sponsorilor care, prin implicarea lor, au făcut posibilă ediția din acest an. De asemenea, mulțumește publicului, un partener permanent, fără de care acest eveniment n-ar exista.
Puteți citi despre PLAI și pe blog, Facebook, Twitter sau Instagram.
Credit foto: Flavius Neamciuc, bineînțeles.
M-ai facut tare curioasa de filmul Usturoi 🙂 Trebuie sa-l vad 😀