PLAI 2013 – mai mult decât muzică

Events

Am o gașcă de prieteni împrăștiați prin țară și prin vecini, care nu vin acasă decât o dată pe an. Maximum de 2 ori, dacă reușesc să ajungă și de Crăciun. Însă toamna, fără excepție, toată gașca vine la PLAI. Este un obicei simpatic căruia îi doresc să dureze cât mai mult, până devine o tradiție și printre copii noștri. Trăiesc acum febra ultimlor pregătiri. Dacă voluntarii PLAI (apropos, știați că PLAI este oganizat în exclusivitate cu voluntari?) montează scene, umplu sacii pe care-i vom folosi pe post de scaune, pregătesc standuri și lustruiesc podelele, eu fac o curățenie generală în casă și verific încă o dată rogramul de la PLAI, să nu cumva să pierd ceva interesant.

sustine plai 250x250

Ca și anul trecut, ediția PLAI 2013 are un artist rezident. De data asta este vorba despre Maïa Vidal (SUA), o artistă în premieră în România, care a atras numeroase premii și aprecieri încă de la debutul său din 2011, printr-un spirit inovator, fresh și tineresc. Ea va cânta în fiecare seară de PLAI, deci o putem vedea și asculta pe săturate.

Numele mari de pe afiș sunt, fără îndoială, Zaz și Patrice. Zaz cântă vineri seară,  tot pentru prima oara în România, devenită noua voce a Franței care a cutreierat lumea de trei ani încoace, apărând pe cele mai mari scene . Îmbinând stiluri diverse, de la jazz și soul, la ritmuri africane, andaluze și chiar braziliene, artista ne va reaminti melodii pe care cu siguranță le-am mai auzit.

Ziua de sâmbătă îl readuce pe scenă pe Patrice, al cărui concert a adus primul sold out anul trecut și care va susține pe scena PLAI 2013 primul concert dupa lansarea noului album, în închiderea serii de muzică. O combinație de pop, reggae, funk, soul, rock ,folk englezesc și blues, melodiile acestuia înseamnă pentru mulți dintre noi sunetul  tinereții fără bătrânețe, fiindcă ne fac să dansăm cu același elan de licean de fiecare dată. O altă premieră a celei de-a doua zile de festival este celebrul  Vieux Farka Touré (Mali),  al cărui  talent  de chitarist, moștenit de la nu mai puțin celebrul Ali Farka Touré, tatăl său, a fost  perfecționat cu rafinament de-a lungul a peste 8 ani de la lansarea primului său album. Vieux aduce pe  scena festivalului ultimul album lansat anul acesta, Mon Pays,  și ne provoacă la o veritabilă experiență de multiculturalitate.

Ultima zi de festival începe în forță cu Baba Zula (Turcia). Dacă nu vă imaginați cum sună muzica tradițională turcească în varianta electronică- reggae- dub, într-un show ce îmbină numeroase arte, trebuie să prindeți concertul de duminică! În continuare, deja familiara Maïa Vidal, artistul rezident la PLAI 2013, o să ne lase în urechi și în picioare ritmul cu care am început  fiecare seară. În final , nici mai mult nici mai puțin decât tangoul argentinian al marelui Astor Piazzolla (tatăl nuevo tangoului, care îmbină elemente de jazz și muzică clasică), e reinterpretat  de formația Nuevo Tango Quintet  (a căror muzică a putut fi ascultată în decembrie 2012 pe scena Teatrului Național) în colaborare cu Marili Machado.

Dar PLAI înseamnă mai mult decât muzică. În acest an ne vom bucura din nou de Casa Filmelor, unde Marele Ecran și prietenii lor au pregătit un program special. Amicii de  la Ottima Pan, cei care ne fac torturile de ziua bloggerilor, au și ei un stand cu surprize, iar pentru cei dornici să meșterească ceva, la PLAI vin Accesorii Juju, Camarila Culturală, Cloud Factory, Fundația Rubin, Incubator107 Timișoara, Lumânări Decorative by Claudia Ghețu. Vor fi prezente teatrele din oraș, Institutul Cultural Francez și Verde pentru Biciclete. Practic se găsește ceva de făcut pentru fiecare.

Biletele arată cam așa:

bilet plai 2013

 

și costă  40 de lei/seară până în seara asta și 50 de lei la intrare. Prețul unui abonament pentru 3 zile de festival este 80 de lei până în seara asta și 100 lei la intrare. Se pot cumpăra de la Cărturești și de pe eventim.ro.

 

Festivalul PLAI 2013 este organizat de Asociaţia Culturală  Sunet Ambianţă  Timişoara şi Casa de Cultură  a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Timiş și Institutul Francez din Timișoara.

Sponsor principal PLAI 2013: HELLA

Sponsori: Euro GSM și Staropramen

Sustin investind in dezvoltarea PLAI: Cabinet MercescuDraxlmaierKathrein,ContinentalIHM Total Consult și Quark Motors.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close