Cum uiți de căldură?

Ne zbatem toți ca peștii pe uscat și înjurăm canicula (am uitat oare cum acum vreo 4-5 luni ne-o doream din tot sufletul?). În afară de aer condiționat, limonadă, ventilatoare, ștrand și cafea cu gheață am găsit o metodă postmodernă de a lupta cu căldura: nu mă gândesc la ea. Mă concentrez la alte lucrui mai importante și uit că există.

Spre exemplu, pe lângă munca din timpul zilei, mi-am programat în fiecare seară a săptămânii câte ceva de făcut. Azi, marți fiind, mă duc să văd un film. Vă spuneam săptămâna trecută că am râs cu lacrimi la una din comediile franțuzești din cadrul festivalului de film umoristic organizat de Centrul Cultural Francez din Timișoara. Mai vine cineva cu mine azi? De la 9:30, în Piața Traian (sub clar de lună și-n adierea vântului), la Bronzații.

Mâine particip la prima mea întâlnire Toastmasters. Un an întreg m-am tot amăgit că mă duc și n-am ajuns. De data asta m-am asigurat că nu uit, nu am altă treabă, nu mă sustrag cu grație de PR. Adică am rugat-o pe Raluca (mulțumesc!) să mă sune și să mă tragă de urechi.

Joi seara e concert pe River Deck (pentru ne-timișoreni e o terasă acoperită, pe malul Begăi). Iubiții, adorații, magnificii KUMM vin din nou în Timișoara. Dilema mare este dacă vreau sau nu să văd concertul ăsta. Mi-e teamă să nu mă dezamăgească atmosfera, așa cum am pățit la Alexandrina, care se ținea tot pe River Deck.

În weekend iar filme. Multe și în aer liber, că așa-i frumos în plină vară. În 15-17 iulie, Caravana TIFF vine la Timișoara, fix în Piața Unirii, cu proiecții care mai de care. Despre asta scriu mai pe larg zilele următoare, că vreau să vă povestesc câte ceva despre filmele din program. Din ce-am văzut eu în comunicatul de presă e vorba de proiecții bune. Dar ochiul meu e neformat, așa că zic să ascultați și părerea lui Richie de la Marele Ecran, că știe mai bine ce vorbește.

Așadar, activități în aer liber, cât mai multe, cât mai diverse. Uit de căldură, învăț câte ceva, mai văd un prieten și trece vara. Voi ce faceți să uitați de căldură?

5 Comments

  1. Măi, nu ştiu alţii cum sunt, dar mie-mi place la nebunie căldura! 🙂
    Cât despre evenimentele tale… Abia aştept să ne povesteşti dacă ţi-a plăcut aventura Toastmasters! (tot Raluca m-a corupt şi pe mine, şi uite, am o jumătate de an de când sunt membru activ) 😀

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close