Câteva gânduri după cinci ediții ale Conferinței PRbeta

Events

Când am anunțat, miercurea trecută, deschiderea celei de-a cincea ediții a Conferinței PRbeta, împreună cu Oltea, am avut un fel de nod în gât și fluturi în stomac. Recunosc că, în ianuarie 2011, când ne-a venit ideea de a organiza evenimentul ăsta, nu mă gândeam că vom ajunge cu el la cea de-a cincea ediție. Pentru mine înseamnă enorm de mult și știu că fără susținerea comunității și a unor companii care au crezut în noi, evenimentul ăsta nu ar fi crescut niciodată.

Oamenii și brandurile care ne susțin

La început au fost acei oameni care ne-au spus că pe piața regională de comunicare nu se potrivește o astfel de conferință și că visăm prostii. Ne-am dezumflat puțin, pe moment, dar apoi ne-am ambiționat și mai mult să o facem. Apoi au fost cei care ne-au ajutat mai mult din drag decât din alte motive, că eram și noi două fete din Carpați, venite din freelancing, cu vise de a cuceri lumea. Cristina Popescu, acum Director de comunicare la Danone, este unul dintre acei oameni care ne-au susținut mereu și care ne-a motivat să continuăm ceea ce facem. Este un parteneriat care a crescut frumos și care pentru noi înseamnă foarte mult. La fel este și Ștefan Szakal, partenerul nostru în PRbeta Agency, care ne motivează și ne ajută în mod constant, încă dinainte de a deveni parteneri de business.

La fel pot spune și despre Autonom-Rent-a-Car. De fiecare dată ne-au fost alături și ne-au ajutat să ne mobilizăm, fie că a fost vorba de evenimente locale sau în capătul celălalt al țării. Mi-amintesc acum un moment în care ne-am înzăpezit prin niște sate din Moldova, în timpul unei ediții a Workshop-urilor PRbeta pentru studenți. Oamenii de la Autonom ne-au ajutat să ajungem acasă și noi, și mașina, în condiții de maximă securitate.

De vreo doi ani, așa, evenimentele noastre se bucură de apă pură și vin bun, de la Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești. Ne-am bucurat să îi avem alături, pentru că oricum amândouă suntem fani ai ambelor branduri, deci le consumăm destul de des. De asemenea, tot de vreo doi ani, avem lângă noi Fornetti. Nu știu câți dintre voi știți că toată producția pentru România și o parte din Bulgaria se face la fabrica de la Dudeștii Noi, un sat de lângă Timișoara. Oamenii ăștia coc sute de produse în fiecare dimineață în care noi avem eveniment, să ajungă ”fornettele” proaspete și calde la noi cam pe când ajung și participanții.

Anul ăsta am câștigat și câțiva parteneri noi: Orange România, McDonald’s și F64. Să fie într-un ceas bun, zic, și mulțumim pentru încredere. Pentru mine înseamnă mult să știu că branduri naționale și internaționale ne susțin.

Cristina_Oltea_PRbeta

 

Încrederea pieței regionale

De departe ăsta a fost cel mai greu pariu pe care l-am făcut. Ne-am dorit de la bun început să câștigăm încrederea oamenilor și a companiilor din regiunile de vest și centru ale țării. Știam că în piață este nevoie de o formare mai închegată a oamenilor de comunicare, că doar ne-am lovit și noi de aceleași provocări cu care s-au întâlnit și colegii de breaslă. Suntem departe de București, accesul la formatori experimentați este mai dificil. Aducând specialiștii aici economisim bani și timp pentru fiecare persoană care participă la Conferința PRbeta. La început oamenii au fost sceptici și nu știau prea bine cu ce este PRbeta diferită. Apoi, încet, au început să aibă încredere în invitații noștri și în abilitățile lor de a aduce informații noi și relevante pentru piața locală.

Poate de aceea numărul participanților crește de la an la an și, tot de aceea, am întâlnit la Conferință persoane care au participat a cincea oară la eveniment. Vă mulțumim tuturor, pentru noi sunteți unul dintre cele mai importante motive pentru care organizăm acest eveniment. Voi și acei studenți care ne-au fost cândva interni în agenție și care acum, chiar dacă sunt angajați în companii din oraș, vin în continuare să ne întrebe cu drag dacă ne pot ajuta cu ceva în cadrul Conferinței.

PRbeta a început cu doi oameni, dar acum însumează o comunitate care crește frumos și organic. Uneori, visele chiar devin realitate, mai ales dacă muncim cu drag și spor în fiecare zi pentru a le vedea îndeplinite. Vă mulțumim tuturor că ne sunteți alături, ne vedem în curând la o nouă ediție de PRbeta Talks!

 

*Credit foto: Radu Bădoiu

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close