Cu iz de iarnă

Eu cu mine

Mereu îmi amintesc la început de decembrie cum mă duceau ai mei cu sania la grădiniță. Aveam o geacă din aia groasă în care abia mă puteam mișca, o căciulă pufoasă care-mi tot cădea pe ochi și un fular imens, pe care mi-l legam pe toată față, să-mi rămână doar ochii afară. Nu mi-a plăcut niciodată vântul rece, deși iubesc zăpada mult de tot. Din acest motiv, soluția asta cu fularul mi se părea una dintre cele mai importante descoperiri din copilăria mea.

Cu ochii încă mici de somn, înfofolită până peste nas, cu soră-ea lângă mine, zburdam prin zăpada aranjată frumos de oamenii de pe stradă. La noi, la Sebeș, fiecare-și mătură zăpada din fața casei, nu se prea întâmplă să ne ia iarna pe nepregătite. Pe străzile principale acum se folosește antiderapant. Când eram eu mică nu se sinchisea nimeni de așa ceva. Oamenii măturau cât se putea mătura și, în rest, zăpada rămânea așa, bătucită, numai bună de sanie. 

Într-una din zile, cum soră-mea nu prea avea stare, s-a gândit să stea altfel pe sanie și, după un efort de câteva minute, a reușit să se așeze cumva cu spatele la mine și cu picioarele târâite prin zăpadă. Evident că 2 minute mai târziu a căzut de pe sanie. Cum fularul meu era strâns legat peste gură și cum asta mică luase o gură sănătoasă de zăpadă, nu am reușit nicicum să-i spunem mamei că vehiculul a pierdut un pasager. Așa că am început să arunc cu bulgări după ea, să se oprească, de zici că ar fi avut femeia cum să se prindă ce vrea copilul cretin. Ce s-a supărat mama că mă comport necivilizat!

Ne-am ales amândouă cu pedeapsă pentru năzdrăvănia asta. Soră-mea că n-a avut stare, eu că am lăsat-o să facă prostii (de parcă ar fi putut-o controla cineva vreodată când își punea ceva în cap). Dar cum râdea tata la masa din bucătărie în timp ce-i povestea mama ce-am făcut n-o să uit niciodată. Ea, săraca, indignată că aruncasem cu bulgări după ea și că asta mică, mai nebună, s-a arucat de pe sanie, el râzând cu lacrimi că suntem doi copii năzdrăvani și inventivi. Râd eu acum, amintindu-mi de râsul lui și de mama supărată și mi se face așa un dor de iernile de acasă, de-abia aștept să vină Crăciunul, să-i văd.

1 Comment

Leave a Reply to Ioana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close