10 ani de pasiune pentru comunicare

Despre PR

Se împlinesc, luna asta, 10 ani de când am câștigat primii bani adevărați din comunicare. Era un proiect de freelance. O companie a avut curajul și nebunia să-mi lase pe mână tot ce ținea de comunicarea lor, pentru simplul fapt că între noi exista o chimie frumoasă, deși experiența mea la momentul respectiv tindea spre zero. Mie îmi plăcea de ei, lor le plăceau ideile mele, cumva am ajuns să lucrăm împreună vreo 4 ani, până când business-ul a ajuns prea mare pentru un freelancer și au avut nevoie de o agenție. Am păstrat o relație bună, uneori ne mai vedem la o cafea să vorbim diverse și, când au decizii importante de luat în privința comunicării, mă sună să mă întrebe și pe mine.

De câțiva ani, de când am creat PRbeta (întâi blogul, apoi conferința și agenția – cu Oltea), lucrez cu o mulțime de clienți, din tot felul de domenii de activitate. Și-mi place fiecare dintre ei. Adevărul este că dacă nu simt o chimie cu ei atunci când ne întâlnim prima dată sunt slabe șanse să chiar ajungem să lucrăm împreună. Aleg să-mi petrec timpul făcând ce-mi place, pentru că știu sigur că atunci când lucrez doar pentru că trebuie, nu livrez la potențial maxim. Și asta se simte în fiecare strategie și-n fiecare concept de campanie.

Sunt 10 ani de când fac exact ce îmi doresc. Uneori m-am pierdut în detalii, alteori am deviat puțin drumul, dar mereu m-am întors la ceea ce iubesc: comunicarea și modul în care pot contribui la educarea oamenilor pasionați de acest domeniu. Cea mai mare satisfacție a mea este să văd că ideile prind viață, prin munca mea sau prin munca altora.

Dacă nu mi-aș iubi munca, aș fi renunțat demult. Drumul este greu, mai ales atunci când ai o agenție mică cu care trebuie să răzbești în jungla fiscală în care trăim. Nu mă motivează banii, nu i-am considerat niciodată o prioritate, ci un rău necesar. Avem nevoie de ei să trăim, nu are sens să-mi transform viața într-o goană după venituri. Știți cum e. Cu cât ajungem să avem mai mult, cu atât ne dorim încă ceva în plus. Așa că prefer să le acord fix atâta importanță câtă merită și să-mi văd eu de ceea ce îmi place să fac.

Cred că oamenii care își iau deciziile având la bază strict finanțele sunt, de fapt, cei mai nefericiți. Nu discută nimeni despre asta în public, că banii sunt încă un subiect tabu între multe altele. Însă, adevărul este că mulți aleg să aibă un job care nu le place, dar care-i satisface financiar. Și-apoi cheltuie banii câștigați încercând să cumpere experiențe care să le justifice deciziile și toată scârba cu care ajung să lucreze. După o vreme, cei mai curajoși abandonează traseul și își iau lumea în cap. Însă, mulți sunt prea speriați să ia deciziile care sunt bune pentru ei, așa că își găsesc tot felul de motive să rămână în situații care le distrug mintea și sufletul.

Fiecare face cum știe mai bine, nu judec pe nimeni. Știu din proprie experiență cât e de greu să chiar faci ceea ce știi că e bine, nu ceea ce este confortabil. Dar m-aș bucura să descopăr mai mulți oameni care nu se irosesc în joburi nepotrivite pentru ei. Care nu dau vina pe context, pe vârstă, pe copii, pe țară pentru alegerea de a rămâne acolo unde sunt. În orice situație, vinovați de deciziile noastre suntem doar noi.

După 10 ani de când o mână de oameni au crezut în mine (chiar dacă eu mă îndoiesc uneori de ceea ce pot și în zi de azi), am învățat că cel mai important este să acceptăm provocările care ne plac, chiar dacă ele ne sperie. Să privim lumea cu o minte deschisă și să spunem DA atunci când chiar simțim că rezonăm cu ceva. Lucrurile minunate apar în viața noastră doar dacă noi suntem dispuși să le primim.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close