Tu în ce sau cine crezi?

Locuiesc lângă o biserică neoprotestantă. În fiecare duminică dimineața aud fragmente din muzica pe care o cântă oamenii care participă la slujbă adunare. În mod ironic, azi se aude ceva care sună a The Scientist (Coldplay). Nu ajunge la mine decât partea instrumentală, care am înțeles că de multe ori e live.

Nu-s prea dusă la biserică. De vină pentru asta sunt, în egală măsură, tata și Eliade (pe care l-am devorat încă din liceu), că mama, săraca, s-a străduit toată viața ei să mă atragă de partea ortodocșilor. Am înțeles de mult că îndoctrinarea religioasă este doar o altă metodă (foarte eficientă) de manipulare în masă. Deși nu sunt de acord cu mijloacele lor, recunosc meritele preoților (de orice fel). Sunt capabili să influențeze, prin cuvinte și, uneori, prin fapte, o mulțime de oameni.

Sunt aproximativ 2,5 miliarde de creștini în lume (majoritatea catolici, încă), urmați de musulmani (1,6 miliarde) și hinduși (aprox. 1 miliard). Între creștini și musulmani există foarte multe puncte comune, dacă vorbim despre religie. Ambele doctrine au istorie și tradiții comune, până la un punct, când unii au ales să-l numească pe Isus fiu al domnului, iar ceilalți l-au păstrat la stadiul de profet și au mers mai departe după învățăturile lui Muhhamad (despre care creștinii susțin că sunt erezii, la fel cum musulmanii insistă că erezii sunt, de fapt, credințele creștine). Am urmărit cum diverse secte s-au format și apoi au murit, cum oamenii abia așteaptă să le dai un motiv să creadă în ceva nou, fie că vorbim de ceva divin sau de o înșiruire de principii, și că sunt, de multe ori, capabili să renunțe la tot pentru a aparține unui grup.

Se duc încă războaie în numele religiei sau, mai corect spus, ascunse în spatele religiei. Oamenii se luptă pentru putere și pământ, chiar dacă cei îndoctrinați cred că o fac pentru Dumnezeu/Allah/Jehova sau alte ființe divine. Cred că este nevoie de o mare capacitate de sacrificiu să fii dispus să mori pentru orice altceva sau altcineva decât propriii copii. Poate și de o doză de nebunie, dar cine sunt eu să judec?

În altă ordine de idei, singurul lucru la care mă gândesc în dimineața asta (e Paștele Catolic azi, apropo) e că dacă la școală am învăța istoria religiilor în loc de cum să credem fără a cerceta o serie de superstiții și obiceiuri așa-zis ortodoxe, am avea copii mult mai deștepți și viitorul nostru ar arăta, poate, mai bine. Am învăța că spiritualitatea fiecăruia este o alegere și că religiile sunt doar alt fel de instrumente de comunicare. Am învăța să gândim fără să ne fie frică și am ști să identificăm tehnicile simple de manipulare. Am deveni mai inteligenți și mai liberi.  Și-am putea fiecare să creăm, în mintea noastră, un sistem de valori mai sănătos, după care să ne ghidăm.

Hai, să aveți o duminică mai bună și, dacă cumva tocmai vă întoarceți de la biserică, să știți că predica aia e folosită uneori să vă ajute să vă simțiți mai bine, iar alteori pentru a vă influența votul.

2 Comments

  1. Paradoxul este ca nicaieri in lumea asta nu se studiaza la scoala ori la liceu ISTORIA RELIGIILOR. Dezbaterea a fost daca sa se mai studieze religia. Unii au scos-o, altii au pastrat-o.

    Istoria religiilor, care obiect de clasa a 8a sau a 11a, este un pic cam dificil. Si in plus, CINE sa-l predea? Un istoric? Un sociolog? Un filosof?

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close