Momentul Webfactor sau cum să pierzi într-o zi ce-ai construit în 10 ani

Suntem în prag de eveniment. Săptămâna viitoare se întâmplă a 8-a ediție a Conferinței PRbeta. Ne-am pregătit din timp și am trăit cu impresia că suntem în grafic cu toate, inclusiv cu promovarea evenimentului. Alaltăieri, pe la prânz, ne-am trezit că nu ne mai merge site-ul prin intermediul căruia oamenii se pot înscrie la conferință. Am aflat apoi că de vină este serviciul de hosting, care a picat. În timp ce scriu aceste rânduri, 48 de ore mai târziu, Webfactor este încă nefuncțional. 

Pentru mine, Webfactor a fost un furnizor de cursă lungă. Am început colaborarea cu ei de mulți ani și am ținut acolo site-urile de firmă. Pentru că serviciul de support tehnic a fost mereu impecabil, l-am recomandat și clienților care aveau nevoie de hosting. În aprilie, am cumpărat hosting și pentru acest blog (care de niște ani stă hostat la un prieten), dar dintr-o lipsă acută de timp (și de chef), nu am făcut mutarea lui nici în zi de azi. Și, de data asta, mă bucur foarte tare că mi-a fost lene.

Se vehiculează tot felul de variante, mai mult sau mai puțin răutăcioase, despre motivele care au determinat picarea serverelor. Este normal să fim nervoși și frustrați. Mulți dintre noi am pierdut timp și bani în astea două zile. Probabil că va mai dura până să își revină (dacă își vor mai reveni) serverele. Unii au bloguri cu vechime hostate la Webfactor. Toate arhivele lor, care însumează vreo 10 ani de activitate, sunt acolo. Fără un backup extern.

Noi, la PRbeta, am rezolvat problema și acum avem un site funcțional, hostat în altă parte, recuperat dintr-un backup vechi de secole (mulțumesc, Dan, că păstrezi tot ce e important) și lucrat cu mare viteză și profesionalism de Superior Media (Alex, ești un erou!).

Însă frustrarea rămâne. Dacă Webfactor ar fi comunicat vineri, în weekend sau luni dimineață că au probleme tehnice și că recomandă tuturor să își facă backup datelor, nu s-ar fi ajuns aici. Nu le cerea nimeni detalii foarte specifice, că nu ne interesează atât de mult problemele altora. Să fi trimis un mail către toată baza de date de clienți în care să spună doar atât: ”Avem probleme tehnice majore, faceți backup la tot și pregătiți-vă, că s-ar putea să avem un down time prelungit. Revenim cu detalii de îndată ce rezolvăm problema. Mulțumim!”.

Toți avem probleme și chiar se poate întâmpla oricui să aibă un moment foarte prost. Însă lipsa de comunicare poate naște monștri. Webfactor și-a pierdut, în două zile, o mulțime de clienți și toată buna reputație pe care s-au chinuit să o construiască în ani de zile. Nu cred că își vor mai reveni, probabil va fi caz de faliment. Îmi pare rău să văd un business cum se duce în cap. Ca proprietar de companie mică, empatizez cu asta. Dar, pe de altă parte, îmi pare mai rău de mine, timpul și banii mei pierduți.

Ce-am învățat din asta? Că backup-ul trebuie făcut cu sfințenie, des. Și că avem nevoie de backup la backup. Că voi sufla și în iaurt atunci când vine vorba despre servicii de hosting din România. Și că, oricât de nasoală e situația, dacă nu comunicăm ceva, oricât de puțin, putem ajunge la daune majore pentru toate părțile implicate.

Sper să își recupereze toată lumea datele pierdute. Momentul Webfactor va rămâne, în istoria hostingului românesc, ca o amintire foarte neplăcută. Să ne fie învățătură de minte tuturor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close