Comunicare și reciprocitate

Dau cu părerea

Pentru mine e-mail-ul poartă rol de telefon. Prefer oricând să trimit/primesc un mail decât un telefon. În primul rând pentru că eu uit, alții uită și așa se pierd informații. În al doilea rând pentru că pe mail nu se poate întâmpla să zici că ai priceput greșit. Doar e scris negru pe alb totul, așa că poți reciti oricând.

Și-așa cum alții se enervează cumplit că nu li se răspunde la telefon, așa mă enervez eu când nu mi se răspunde la mail-uri. Mă enervez cu atât mai  mult cu cât știu că dacă cineva are nevoie de mine se așteaptă să răspund în 10 minute, să rezolv treaba în încă 15 minute și după aia să-și vadă liniștiți de alte probleme.

Dacă tu îmi scrii azi să-ți rezolv URGENT o problemă, dar mâine când eu îți scriu (în interesul nostru comun!) tu nu răspunzi, e clar că-ți pasă cât negru sub unghie. E clar că te interesează cam cât mă interesează pe mine scorurile de la fotbal. E evident că avem cumva o relație cu reguli diferite, deci nesănătoasă.

Țin mult la reciprocitate. Dacă eu am anumite pretenții de la cineva, mi se pare perfect normal să se aștepte și de la mine același lucru. Poate de-asta mă enervez atât de tare când, uneori, îmi iau marele IGNORE fix de la oamenii care pretind cel mai mult comunicare directă, constantă și eficientă. Oare cum ar fi ca în ziua lansării unui nou produs eu, ca om de comunicare al companiei, să-mi închid telefonul și să dorm cu nepăsare? Sau să-mi iau liber? Sau să nu dau niciun semn așa, vreo săptămână?

2 Comments

  1. Cu scuzele de rigoare imi permit sa adaug: Timpurile moderne in care vietuim orice comunicare digitala ajunge in acelasi punct, anume pe telefon. Stii tu! Bucata aia de plastic si silicon care are difuzor mai decat set-ul meu 5.1 Dolbu Sorround si care te deranjeaza cu staruinta de fiecare data cand incearca sa dea cineva de tine. Dezavantajul? Daca o persoana nu-ti raspunde la nici un fel de comunicare este cu atat mai clara lipsa de motive si circumstante atenuante. Pe scurt n-are chef de tine…

       0 likes

    1. Da, ai dreptate. Dar când vine vorba despre colaboratori nu există ”nu am chef azi”. Asta se aplică, în cel mai bun caz, într-o relație de cuplu sau prietenie. O relație profesională nu se bazează pe chef. My 2 cents.

         0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close