Viitorul țării trăiește prin birturi

La Feminin

Drept e că de multe ori prefer să lucrez dintr-un birt decât de acasă. Am cafea bună, nu trebuie să mă gândesc ce-ar trebui să gătesc pentru prânz, orice am nevoie vine în maxim cinci minute la masă, pot să mă întâlnesc cu clienții mei fără să pierd timp cu deplasări în stânga și-n dreapta. Dar, cuvântul cheie aici e lucrez. Practic, de când ajung, până la ora 6-7 când plec, mă concentrez doar la munca mea. Iau o singură pauză, în jurul prânzului, când mănânc și scriu pe blog.

Asta așa, să știți că prezența mea în birturi nu-i așa, de frecatul mentei. În schimb, de la 9 dimineața la 4 p.m., în locul unde muncesc vin niște elevi de liceu. Evident, chiulesc. Acum, nu știu care mai e politica de prezență prin școli, că eu am terminat liceul de ceva vreme. Dar zău că nu priecep cum trec copiii ăștia clasa. Vorba bunicii, pe vremea mea se făcea carte! Chiuleam și noi, ca toți elevii. Da’ nu chiar în fiecare zi și, cu siguranță, nu de dimineața până după amiaza. Că aveam noi tot felul de ore din alea importante, de la care nu puteam lipsi. În special mate, fizică, chimie și alte materii din astea la care dacă pierdeam vreo două lecții trebuia să stau să-mi storc creierii o după amiază întreagă. Preferam să învăț lecția din timpul orei și acasă doar să o recitesc.

Elevii ăștia ce se perindă prin birt joacă cruce și șeptică șase ore pe zi. Ei în ce o să se specializeze? În jucat cărți? În băut Pepsi? În frecat menta? Încerc să înțeleg și nu tare-mi dau seama. Că-s mulți, mă, nu doar vreo doi sau trei. Cred că vin de la ceva liceu de prin apropiere și umplu cam jumătate de local. Barmanii nu le dau țigări și alcool, dar n-au ei treabă cu asta. Zilnic vin și cer bere. Da, da, și noi fumam la 15 ani, dar nu un pachet pe zi și, cu siguranță nu aveam bani de stricat pe atârnat în birturi zilnic atâtea ore, că mami și tati aveau grijă să ne dea bani cu măsură.

Sincer, n-am treabă cu faptul că e plin de minori prin localurile astea. Mă deranjează, însă, să știu că-și bat joc de viața lor și de bătrânețile mele. Cum o să arate țara asta peste 30 de ani când copiii crescuți cu chiul, muzică proastă și limbaj de Hi5 vor conduce România? Cine îl va mai arăta cu degetul pe Becali că nu știe să vorbească, cine va mai ști că brandul de țară a fost copiat de la alții, cine va aduce idei noi și va contribui la evoluție?

De-asta zic tot mai des în ultima vreme că sunt aproape sigură că vreau să-mi cresc copiii în altă țară mai civilizată. Degeaba ne chinuim o mână de oameni să facem lucrurile așa cum trebuie, dacă ceilalți sunt atât de ignoranți încât își lasă copiii să-și bată joc de viața lor. Acum, mă întreb dacă am îmbătrânit eu sau lucrurile sunt cu adevărat greșite.

16 Comments

  1. Chiar zilnic, mă Richie? Că şi io am făcut aşa la un moment dat, la cum zice Cristina, aveam orele alea importante, gen română, mate, fizică, de unde nu lipseam niciodată (excepţie când eram bolnavă şi cu scutire de la medicu’ de familie).

    Şi-apoi io cu Cristina frecventăm birturi diferite, dar şi io ştiu mulţi de-ăştia de liceu de-şi pierd toată ziua pe te miri unde. Şi-am ajuns să-i ştiu că îs veşnic la cafele şi cico. Mai mult ca mine.

       0 likes

  2. Hai ca nu ii dracul bas asa de negru. Si noi chiuleam in liceu cu zilele si stateam in bituri jucand carti si fumand. Bere nu beam chiar asa de dimineata, ce-i drept, dar cu toate astea tot ne descurcam la invatatura, aveam olimpici si eram considerati cea mai buna clasa din oras. Si vorba lui Richie, nu am ajuns chiar asa de rau 🙂

       0 likes

    1. Da, mă, da’ mai dădeam și pe la școală. Copiii ăștia sunt zilnic aici. Zilnic! Plus că nu vrei să știi ce discuții au. Noi mai și vorbeam una alta despre nemurirea sufletului. Ăștia vorbesc numai despre care cu care și-a mai pus-o aseară.

         0 likes

  3. Si eu am chiulit inliceu (am terminat acum 4 ani, deci nu sunt prea batran). Acum la facultate la fel, mai si lipsesc e normal, dar totusi la ce stiu ca e important pentru viitorul meu stau. Am colegi care nu vin decat la examene si cu greu trec totusi examenele. Mereu ma intreb ce vor face ei cand terminam la vara facultatea, ca nu stiu nimic. Eu am avut norocul sa-mi gasesc de lucru in domeniul care imi place, dar ei, care nu stiu decat jocuri pe calculator si stat prin baruri la cafea ce vor face cu viata lor. Am avut curiozitatea sa-i intreb, si dau din umeri, lasa ca trebuie sa ne creasca parintii, chiar daca nu au posibilitatea, vad ei ce fac. Pe tinerii din ziua de azi (stiu si eu fac parte din ei) nu ii mai intereseaza nimic, doar distractie si sa se simta ei bine, viitorul nu conteaza. Pacat ca au aceasta mentalitate. Chiar mi-e frica de ce o sa fac cand o sa am copii, cum sa ii cresc in lumea asta.

       0 likes

  4. Daca si profesorii ar fi la fel de preocupati de soarta elevilor pe care-i au in grija, asa cum sunt de salarii si greve, poate ca nici copiii n-ar deveni atat de devreme clientii barurilor… Profesorii au treaba si sunt si ocupati, deci nu au cand, parintii – la fel, cine mai ramane sa se ocupe? Cam trist…

       0 likes

  5. Si noi faceam la fel, mergeam prin Irish sau Intro/Exit si mai jucam cruce. dar adevarul e ca pe langa discutiile cu si despre minore, noi mai discutam, in timpul aceluiasi joc de cruce, planificari si strategii pentru festivalurile ce le aveam pe rol. Si hai ca nu am ajuns asa rau 🙂

    Mai stii ? Poate jocul de carti stimuleaza creierul :))

       0 likes

  6. ce să zic.. și mie mi-ar plăcea să-mi cresc copiii în altă țară, dar până atunci, eu încerc niște chestii. Dacă se dovedesc a fi în zadar, am să vând tot ce se poate vinde și m-am cărat d-aici.

    Există opțiunea de a învăța acasă, dar e cu semnul întrebării, chiar dacă la ora actuală, ar fi cea mai perfectă* metodă de-ați educa ai tăi copii.

    N-am să zic acum ce cred eu despre generația din care fac și eu parte, dar nici greu nu e de înțeles de partea cui sunt.

    (excepție eu) Tinerii care par să zică și să facă ceva interesant, de viitor, merită sprijiniți atât cât e posibil, ca să reusească și să scape din jeg-ul societății (care e..), ce pare să se multiplice pe zi ce trece.

       0 likes

  7. (fază întâmplată joia trecută, în aceeași zi când am lăsat comentariul la acest articol, dar fără să zic și de următoarele..)

    Mergeam liniștit spre casă.. în spatele meu două fetițe (pe la 8 – 9 ani?), dialog:
    – bla bla bla (…) bla! bla (aici chiar n-am idee ce-au vorbit pentru că n-am fost atent și nici n-aveam de ce să fiu, dar am înregistrat imediat ce am auzit următoarea întrebare..)
    – tu fumezi?
    – da.
    – și eu..
    – mama ta știe?
    – nu..
    – nici a mea.. a zis că nu mă lasă (…)
    – nici pe mine.. (…) vorbesc cu una de 18 ani (…) d-ale noastre..

    și apoi “am dat stop la recording” pentru că auzisem destule.. și puteam să-mi stric ziua dacă ascultam mai multe.

    Nu cred că are rost să întreb, ce căutau ele să fumeze la nici 9 ani (că erau mici rău, ghiozdanele cât ele..) nici despre ce ar fi discutat una din ele, cu o fată de 18 ani, “d-ale lor”… ha? ceva cu un webcam oare? totul pe internet, numai pe internet. Orice e posibil.. de trist.

    Nici nu cred că sunt unicele exemplare din țara asta, ceea ce e extrem de grav. Nu vreau să mai adaug nimic. just my 2lei

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: