Eu mă plâng, tu te plângi, noi ne plângem

La Feminin

Am, în general, o atitudine pozitivă și încerc să iau lucrurile așa cum sunt, apelând la calm și logică. Uneori, însă, ca tot omul, mă mai supăr și eu. Și-atunci mă plâng. Nu-s nici pe departe la nivelul Oanei, dar recunosc că mă enervează unele lucruri destul de mult. În fine, ideea e că am în jurul meu câțiva oameni care mă ascultă, mă înțeleg (sau încearcă să mă înțeleagă) și, atunci când pot, mă ajută. Am ales să mă izolez, pe cât posibil, de persoanele alea care au mereu tot felul de probleme sau care nu știu să vadă lucrurile mai detașat.

Cel mai mult mă feresc, însă, de oamenii ăia care simt nevoia să demonstreze că lor le este mult mai rău sau mult mai bine decât mie. Când încep să spun cuiva ce mă doare, chiar nu vreau să aud că problemele mele sunt o nimica toată pe lângă încercările prin care trece nu știu cine. Dacă mă plâng, înseamnă că mă doare, că nu găsesc singură o soluție pentru problema pe care o am sau că simt nevoia să mă decarc. În niciun caz, în acel moment, nu vreau să-mi încarc mintea și sufletul cu problemele altora și nici nu vreau să minimizez importanța lucrurilor care mă apasă. Prefer oricând o vorbă bună sau o glumă care să mă ajute să mă detensionez.

Și-apoi sunt cei care au impresia că au trecut prin toate și au soluții pentru orice. Indiferent că-i vorba despre instalații, flori sau fizică cuantică, se găsește câte un om care, fără să aibă vreun fel de expertiză în domeniu, are toate părerile din lume. Ba, chiar mai mult, cu cât deține mai puține informații despre un subiect, cu atât parcă are mai multe idei despre cum ar putea să rezolve problema. De obicei apelează la experiența proprie. Și-apoi, să mă ierte sfântu’, dar prin câte să fi și trecut în viață? De fapt, în 30 – 35 de ani, că oamenii cu care vorbesc mai des se cam încadrează în această categorie de vârstă. Mi se pare că, de fapt, ”experții” ăștia caută doar validare și, pentru că nu știu cum altfel să o obțină, strecoară în orice discuție un dram de laudă de sine.

Cred că nu-i chiar așa de greu să stăm să ascultăm un om  care ne spune câte ceva despre problemele lui. De cele mai multe ori, cei care se plâng nu caută musai o soluție la problemele pe care le au. Cel puțin nu vor o soluție atunci, pe loc, de la cei cu care vorbesc. Vor să-și descarce sufletul, să-i asculte cineva cu mintea limpede și, dacă e posibil, să-i ajute să-și ia gândul de la probleme, măcar pentru un scurt timp. Hai să învățăm să fim și empatici, că n-o fi sfârșitul lumii.

 

2 Comments

  1. Cristina, te citesc de ceva vreme desi nu prea comentez. Imi place cum gandesti si o sa trec zilnic sa te vizitez 🙂
    Pe mine ma enerveaza persoanele care, dupa ce le spui problemele, trec rapid la alt subiect, ca si cum nu le-ai fi spus nimic.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: