Cum te înțelegi cu proprietarii casei?

La Feminin

În 10 ani de când locuiesc în Timișoara am schimbat o grămadă de chirii. În unele apartamente am locuit câteva luni, în altele câțiva ani. Motivul pentru care m-am mutat a fost, aproape de fiecare dată, proprietarul care mi-a închiriat apartamentul. Am avut parte de-o mulțime de ciudați.

Când locuiam împreună cu câțiva colegi de facultate m-am trezit cu proprietara peste mine în dormitor, dimineața la 8. Îi explica unei rude ce termopane a pus în apartament și a venit să i le și arate. Mi-a ignorat complet prezența, parcă intrase într-o casă goală. Altădată, într-o altă chirie, prorpietara, o femeie de vreo 65-70 de ani, obișnuia să vină în vizite neanunțate, în weekend, să cotrobăie prin dulapuri și prin sertare și să inspecteze WC-ul îndeaproape. Mă tot miram cum de nu își bagă capul cu totul în el. Despre alt proprietar, tot moș, v-am mai povestit și altădată. În penultima chirie am avut parte de cel mai zgârcit proprietar din lume. Și de ăsta v-am mai spus, e cel care nu repara nimic în casă și care ne-a primit cu o curățenie pe care doar Triumf a curățat-o, după o săptămână de chin. 

Singurele două chirii în care am locuit pentru mai mult de un an sunt cea de acum și una de prin 2007-2010. În ambele cazuri, proprietarii sunt oameni cu bun simț care înțeleg că atunci când dai un apartament în chirie nu ai dreptul legal să îți faci apariția în casa chiriașului fără să discuți cu el în prealabil. Ba, mai mult chiar, proprietarii de acum n-au fost în vizită decât o singură dată și asta pentru că i-am invitat eu.

Probabil diferența e dată de mentalitatea pe care o au. Pentru că nu mai locuiesc în țară de mulți ani, știu să facă diferența între casa lor și casa lor dată în chirie. Mi-a plăcut încă de la început că au insistat să facem contract de închiriere, că mi-au spus ei, din proprie inițiativă, că vor veni în vizită doar anunțați și doar dacă nu îmi încurcă planurile în vreun fel. S-au ținut de cuvânt, așa că uite-mă în aceeași chirie de aproape doi ani.

Vreau doar să subliniez faptul că nu doar casa în care te muți e importantă. Da, e esențial să ai condiții bune de trai, să nu ai goange prin apartament, să nu-ți picure robinetele, să ai mobilă nouă și termopane. Dar la fel de importantă este și relația de respect reciproc pe care o ai cu proprietarii. Uneori poate fi chiar mai importantă decât micile funcționalități deficitare ale casei în care locuiești.

 

8 Comments

  1. Sunt de peste 7 ani si am schimbat 4 chirii… doar cu unul din proprietari am avut “probleme”, pentru ca nu s-a putut incheia contract de inchiriere, el neavand vila intabulata. De fiecare data m-am mutat pentru un confort mai sporit, nu ca ar fi fost probleme cu proprietarii. La actualul apartament sunt de 3 ani, doamna proprietar are peste 70 de ani… a venit fara sa anunte, dar nu eram acasa. De la inceput am tinut sa ii spun ca nu accept vizitele neanuntate, sugerandu-i ca miroase a violare de domiciliu 😀
    In rest, ma vad cu ea cand ma duc sa-i duc banii si facturile. Perfect pentru mine 🙂

       0 likes

  2. La Timișoara (facultate) am stat într-o chirie 4 luni (m-am mutat pentru că voiam să schimbăm colegii) și în alta 2 ani (chiriași foarte faini, veneau doar când trebuia să le dăm banii, reparau prin casă ce se strica, etc.).

    La București (job) stau de când am venit (4 săptămâni) într-un apartament cu o cameră și am o chiriașă genială (aprox. 35 de ani): ne-am întâlnit când a trebuit să văd apartamentul și odată când trebuia să facă ceva reparații. Pentru bani a zis că e suficient să îi trimit pe card și pentru facturi se ocupă dânsa și mi le trimite tot pe email. Genial! 😀

       0 likes

  3. De 6 ani (cred că atâţia ani sunt) de când sunt în Timişoara, am schimbat vreo 5 chirii. La primul apartament, avea trei camere, mai stăteam cu încă 4 oameni şi două pisici. Nu aveam nicio tangenţă cu proprietara, mergeau băieţii să ducă chiria. Acolo am stat aproape un an.

    Apoi m-am mutat cu 3 prietene, unde nu am rezistat mai mult de 2-3 luni. Nici acolo nu am avut tangenţe cu proprietarul.

    M-am mutat în Complex, lângă Sala Olimpia, cu două fete. Proprietara era ok, lucra la poliţie sau ceva de genul ăsta. Venea doar să ia chiria. Nu prea o interesa ce se intâmplă cu apartamentul, care nici măcar nu era mobilat (un mare minus din punctul meu de vedere, dar totuşi am rămas acolo tot pentru un an).

    Penultima chirie, unde am stat vreo 2-3 ani, a fost cea mai ciudată. Fata proprietarului era plecată dincolo şi mai venea de sărbători acasă. Pentru că venea cu prieteni francezi, îi aducea să doarmă în apartament. Noi oricum plecam de sărbători acasă, dar… În fine. Apartamentul, deşi era mare (3 camere), era utilat şi mobilat tot ca acum 30 de ani. Mereu se strica ceva. Proprietarul, când mai venea pe la noi, suna înainte cu 5 minute. Mereu stăteam stresată din cauza asta, deşi nu prea aveam de ce, că nu era nimic de ascuns. Într-o zi, a venit proprietarul şi ne-a spus că trebuie să ne mutăm. Fără explicaţii, aveam o lună la dispoziţie să ne facem nevăzuţi.

    De un an stăm în apartamentul pe care-l ştii şi tu. E cea mai faină chirie de până acum. Proprietarii sunt tineri. Mereu când mergem la ei să ducem banii trag de noi să stăm de poveşti. Tot zic să ne ducem la un grătar la ei. Noi tot zicem să vină ei la noi într-o seară să bem un pahar de ceva. Nu vin niciodată neanunţaţi. Chiar dacă nu suntem acasă şi ar trebui să vină să verifice ceva, ei zic că nu intră dacă nu suntem şi noi aici. Deci, chiar ne considerăm norocoşi că i-am întâlnit, fiindcă-s proprietarii ideali. 🙂

       0 likes

    1. Cred ca cei ce inchiriaza apartamentele goale se gandesc mai degraba la chiriasi ce vor sa stea pe termen lung (2-3 ani cel putin). Eu stiu multa lume care ar prefera sa inchirieze un apartament gol si sa il mobileze cum vor ei.

         0 likes

  4. Vezi tu, aici intervine rolul unui agent imobiliar scolit si orientat catre client. In momentul in care inchiriezi / iei in chirie o garsoniera / apartament agentul imobiliar trebuie sa-i puna la masa atat pe chirias cat si pe proprietar si sa le explice in parte lucrurile pe care au voie si pe care nu au voie sa le faca. Sa scrie toate aceste clauze in contract si fiecare sa dea cu subsemnatul ca a inteles, eventual sa rescrie regulile mai importante de genul “cat timp esti chirias nu am pretentia sa-mi dai o cheie de la apartament”

    Sa fiu ontopic, am cunoscut chiriasi care se plangeau ca proprietarii le bat la usa sa le foloseasca toaleta cand trec prin oras.

       0 likes

  5. De partea cealalta a baricadei sunt eu. Am avut de 2 ori apartamentul dat in chirie si nici nu vreau sa-ti zic in ce hal e acum. Mobilierul aproape nou, facut la comanda a ajuns vai de el in 2 ani de zile. E drept…nu am stiut cum sa aleg chiriasii. Insa spre deosebire de cei cu care ai interactionat tu, eu eram parfum 😀

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close