40 de ani cu Nicu Alifantis

Am crescut cu muzica lui Nicu Alifantis în casă. Mama și tata, doi oameni cu gusturi destul de diferite într-ale muzicii, îl aveau ca singur numitor comun în acest domeniu pe Nicu Alifantis. Cred că eram încă la grădiniță când, de ziua mea, am cântat pentru prima dată Emoție de toamnă. Mi se părea că e un cântec făcut special pentru mine.

Peste ani, încă ascult cu mult drag muzica maestrului Alifantis. I-am văzut câteva concerte, i-am cumpărat câteva albume. Vizita acasă, la părinți, încă sună ca un cântec de-al lui. Între timp, am asociat cântecele lui cu diverse blonde iubiri, cu un cântec de leagăn sau cu vreo romanță. Cântările folk a care particip de câte ori am ocazia conțin, fără excepție cel puțin 2-3 cântece de-ale lui. Și-apoi, trebuie să recunosc că atunci când sunt atât de obosită încât nu pot adormi, îmi pun în căști muzică de-a lui Alifantis și adorm așa, ca un copil care ascultă un cântec de leagăn.  Continue reading »

Tiramisu dietetic

Mereu auzim în stânga și în dreapta că dulciurile îngrașă. Cucoanele care țin dietă după dietă fără a slăbi nici nu mai știu ce gust are ciocolata sau, după caz, dau iama în dulciuri în miez de noapte și apoi își fac procese de conștiință zile întregi. Adevărul este că nu dulciurile îngrașă, ci ingredientele pe care le conțin, în special zahărul și făina de grâu. Dacă învățăm să alegem mai bine ingredientele unei prăjituri, putem să ne bucurăm de ceva dulce din când în când.

Spre exemplu, eu ador tiramisu. By the way, dacă aveți drum prin Cluj, la Baracca se mănâncă cel mai bun tiramisu din lume! Dar să revenim. Cum spuneam, îmi place foarte mult tiramisu. Și cum încerc să mănânc sănătos și cu cât mai puțin zahăr, am zis că-i cazul să încerc o rețetă care nu conține nici făină de grâu, nici zahăr. Rețeta asta e bună atât pentru persoanele care țin o dietă, spre exemplu Dukan, cât și pentru cele care au intoleranță la gluten sau sunt diabetice. Când am încercat rețeta am simțit că am descoperit sfântul Graal al deserturilor. Continue reading »

Concurs: spune-mi ce citești, ca să-ți spun cine ești

Pentru că îmi doresc să știți cât de mult vă apreciez (da, pe voi, cititorii mei), am decis că este momentul să vă mulțumesc că mă citiți. De aceea, periodic voi organiza mici concursuri pe blog prin care să vă ofer lucruri drăguțe și utile. Săptămâna trecută am organizat un concurs cu Farmec. În această săptămână m-am gândit să vă ofer ceva pentru suflet.  Continue reading »

Arizona Market. Sclavia sexuală în Europa

După ce acum câteva luni am descoperit un documentar despre sclavia sexuală în Thailanda, am început să fiu interesată de subiect. Se pare că, în paralel cu noi, există o lume diferită și profund greșită. Știam că, la nivel mondial, problema traficului de carne vie a crescut mult în ultimii ani. Însă nu m-am așteptat să găsesc atât de multe exemple negative și să aflu că rețelele de proxeneți sunt atât de dezvoltate.

Am citit zilele trecute și o carte despre subiectul ăsta. Arizona Market. Sclavia sexuală în Europa, scrisă de sociologul Kenneth R. Norton. Nu este o carte de ficțiune, ci mărturia unei fete din Republica Moldova care a ajuns, împotriva voinței ei, să se prostitueze în mai multe țări ale Europei. Kenneth R. Norton a urmărit, timp de câțiva ani, subiectul prostituției și a traficului de carne vie din Europa și, printr-o întâmplare, a descoperit-o pe fata din Republica Moldova care i-a spus povestea ei.

Arizona Market, ”jurnalul” Anikăi, dezvăluie adevăruri îngrozitoare despre condiția femeii din păturile de jos ale societății europene. Cartea este scrisă sub formă de jurnal, la persoana I, întreaga poveste fiind privită prin ochii Anikăi, fata din Republica Moldova. Pe alocuri, cărții îi lipsește o oarecare coerență, în sensul că anumite detalii nu corespund. Bineînțeles, totul poate fi voit scris așa, pentru a-i oferi cărții autenticitate. Continue reading »

Noul meu laptop Toshiba

Pentru blogul meu anul 2013 începe târziu, odată cu elevii școlilor preuniversitare. M-am desprins destul de greu de atmosfera de vacanță cu somn și cărți bune, dar nu ăsta e motivul pentru care scriu abia acum.

Moș Crăciun a fost generos în 2012 și mi-am făcut  mi-a făcut cadou un laptop nou, de care recunosc că aveam mare nevoie deja. L-am primit la începutul acestui an din pricina sărbătorilor și mi-am alocat aproape 2 săptămâni de probe și teste de tot felul, cât m-am priceput eu ca utilizator fără experiență tehnică de vreun fel. Vreau să vă spun câteva cuvinte despre el, că tot m-ați întrebat unii dintre voi cum se mișcă noua jucărie.

În primul rând să vă fac cunoștință cu noul meu laptop Toshiba. Continue reading »

O carte și fapte bune

Am împlinit, în toamna asta, 10 ani de voluntariat. Sunt 10 ani de când încerc să-i ajut pe cei care au nevoie și împart cu alții cunoștințele și bunurile mele. Acum câțiva ani am cunoscut însă o persoană specială care nu face altceva decât să-i ajute pe ceilalți. Trăiește pentru voluntariat și pentru cei care beneficiază de munca lui.

La începutul anului trecut am ales să fac parte din asociația pe care a înființat-o Daniel, că despre el e vorba în povestire.  De atunci am făcut împreună cu colegii de la Amvest mai multe fapte bune decât în ceilalți 8 ani de voluntariat de până atunci. Am învățat de la Daniel că orice gest mic de a face un bine poate însemna foarte mult pentru cei care au nevoie.

Și uite-l acum pe Daniel, la sfârșit de 2012, făcând un gest de-a dreptul deosebit. Continue reading »

A fost o Neînțelegere!

Când spun Teatrul German din Timișoara, îi văd imediat în minte pe Ioana Iacob și Georg Peetz. Sunt cei doi actori care m-au făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de teatru, de la primele reprezentații pe care le-am văzut de când sunt în Timișoara. Sunt, probabil, doi dintre cei mai iubiți actori și cu siguranță Adi Dragoș rânjește ștrengărește pe sub mustăți acum, fiind și el unul dintre marii fani. Un spectacol în regia lui Bocsárdi László nu face decât să adauge sare și piper calității excepționale a artiștilor.

Așa că duminică seara, la invitația amicei Cristiana (mulțumesc de recomandare, madame!), am pornit spre Teatrul German să-mi achit o datorie mai veche: trebuia musai să văd Neînțelegerea, pentru că în vară am ratat cu stil spectacolul. Celor care îl îndrăgesc pe Camus, vă spun că este musai de văzut spectacolul, fiind vorba despre o interpretare foarte reușită a piesei. Celor care nu l-au citit (încă) pe Camus, vă povestesc, în linii mari, despre ce este vorba. Continue reading »

Da, e musai să vedeți Despre Oameni și Melci!

N-am vrut să mai scriu despre film, ținând cont că a primit atât de multe recenzii pozitive și că oamenii care știu cum să scrie pe subiect au făcut-o deja. Dar uite că mă tot întreabă lumea dacă merită văzut, ținând cont că-i un film românesc. Cum nu-s vreun expert în cinematografie, dar îmi plac filmele bune, vă scriu părerea sinceră a unui profan.

Merită văzut Despre Oameni și Melci pentru că este una dintre cele mai bune comedii românești pe care le-am găsit până acum. Și-am avut parte de vreo câteva. Dacă aveți până în 30 de ani veți râde cu lacrimi. Dacă aveți peste 30 de ani veți răde nostalgic pe alocuri, pentru că atmosfera din film e destul de realistă și o să vă amintiți de o anumită perioadă din viața voastră, mai exact momentul 1992 în România. Eu eram cam mică în ’92, tot ce-mi amintesc e că aveam mai multe canale la TV și puteam să beau litri de Pepsi, ceea ce până atunci nu era posibil. Continue reading »

Întrebări și răspunsuri despre dansuri

Cel mai mult îmi place când voi, cititorii mei dragi, îmi trimiteți mailuri sau îmi dați un telefon să vorbim despre ceva ce am scris pe blog. Am primit tot felul de întrebări despre tot felul de lucruri, de la cum se ajunge cel mai rapid în Belgrad, la ce școală de dans e cea mai bună din oraș. Ba, uneori, atunci când scriu despre câte un festival sau câte un concert, primesc mailuri de la cei care vor să vină cu mine la spectacole. Mă bucură enorm și vreau să vă mulțumesc tuturor.

Pentru că în ultimele două luni am primit mai  multe mailuri de la oameni interesați de cursuri de dans în București, m-am gândit să fac un mic research și să vă recomand ceva de calitate, chiar dacă eu scriu din Timișoara. Prietenii bucureșteni pasionați de dansuri mi-au recomandat mai multe cluburi, însă doar unul dintre ele  mi-a atras atenția. Înainte de a vă spune câteva cuvinte despre el, vreau să vă mai răspund a câteva întrebări. Continue reading »

Porțile de Fier: un loc minunat pentru team building

În postura de HR al unei companii știu că trebuie să bifați de câteva ori pe an niște team buildinguri. Știu și câtă bătaie de cap înseamnă, că am și eu prieteni printre voi, oamenii care lucrați cu cea mai ciufută resursă a universului. Cum recent am dat cu nasul de ce înseamnă să mergi într-un team building, mi-am dat seama că e ceva să fericești pe toată lumea, să strângi o echipă bună, să o consolidezi și să mai și ajuți populația să fie relaxată. Așa că articolul acesta este pentru voi, cunoscuții și prietenii mei din HR.

Încep prin a vă povesti că fix lângă Porțile de Fier (adică le vezi pe fereastra camerei) a răsărit de curând Motel Continental. Nu am înțeles de ce se numește motel, pentru că are condiții foarte bune, de nivel de hotel de 3 stele. În plus, personalul e de nota 10, mereu pe fază și camerele sunt curate, bine întreținute și drăguțe. Ce are motelul specific e că se deschide doar pentru grupuri de minimum 20 de persoane. Deci dacă vă interesează exclusivitatea și nu aveți chef de turiști curioși, e perfect pentru un team building. Mai mult, prin asta oferă o notă de familiaritate. Eu, una, m-am simțit ca la casa de vacanță a unor prieteni. Și-s destul de mofturoasă de fel, deci nu mi se întâmplă des.

Continue reading »