Subcarpați au alungat norii de la Electric Castle

Events

Îmi plac Subcarpați de mult timp însă, de când au lansat, împreună cu oamenii de la PLAI Festival, proiectul cu orchestra, am ajuns să-i iubesc. Dacă până anul trecut i-am văzut ca pe o trupă românească mai altfel decât celelalte, care au găsit o nișă bună și o exploatează cu succes, de la o vreme am ajuns să înțeleg ce înseamnă de fapt Subcarpați.

Colaborările cu Mara și Mădălina Pavăl, dar și cu alți artiști români care îi susțin, au transformat Subcarpați într-o adevărată mișcare artistică. Când mă gândesc la ei, mă gândesc la un organism care se schimbă și se dezvoltă de la an la an. Mai mult, faptul că au reușit să aducă folclorul și tradiția în atenția tinerilor români, mi se pare una dintre cele mai faine realizări ale lor.
More

2 Comments

Electric Castle 2015: sute de kilometri cu bicicleta până la festival

Events

Am înnebunit pe toată lumea cu Electric Castle. Cel mai fain festival românesc m-a molipsit încă de la prima mea participare. De atunci, aproape zilnic vorbesc câte ceva despre oameni, atmosferă, artiști, următoarele ediții. După o așteptare de-un an, ieri am ajuns, în sfârșit, la a treia ediție a Electric Castle.

Vești bune pentru cei care aleg să stea în camping: zona este mai mare decât anul trecut, dușuri sunt suficiente, există și posibilitatea de a pune cortul pe deal. Vești proaste: de miercuri seara, de pe la ora 11, plouă încontinuu. Din fericire am venit pregătită pentru asta. Organizatorii și-au făcut bine treaba și au anunțat oamenii să vină pregătiți. Din nefericire, unii au subestimat ploile de  la Bonțida și acum aleargă pe la magazinele din zonă să caute cizme de cauciuc și pelerine. Găsiți, din ambele, în Cluj. More

1 Comment

Programul Electric Castle 2015

Events

Mai sunt fix 22 de zile până la Electric Castle. Am făcut o verificare a echipamentului de camping, să fiu sigură că e complet, am pregătit din vreme cele 2 zile libere (joi și vineri), echipa de festival e gata și transportul e pregătit. Mai caut niște poiuri drăguțe și ieftine, dar astea sunt opționale, oricum.

Din a patra zi de festival, de anul trecut, abia aștept ediția asta. Când am văzut că, așa cum am preconizat, vor urca pe scenă atât Rudimental, cât și SIGMA, am început să nnu mai am răbdare. După care, organizatorii au anunțat The Prodigy și am început numărătoarea inversă. E nebunie în toată țara din cauza festivalului. Abonamentele de patru zile sunt sold-out de o vreme deja, singura opțiune pentru cei întârziați sau nehotărâți rămânând biletele pentru o zi.  More

No Comments

Câteva gânduri după cinci ediții ale Conferinței PRbeta

Events

Când am anunțat, miercurea trecută, deschiderea celei de-a cincea ediții a Conferinței PRbeta, împreună cu Oltea, am avut un fel de nod în gât și fluturi în stomac. Recunosc că, în ianuarie 2011, când ne-a venit ideea de a organiza evenimentul ăsta, nu mă gândeam că vom ajunge cu el la cea de-a cincea ediție. Pentru mine înseamnă enorm de mult și știu că fără susținerea comunității și a unor companii care au crezut în noi, evenimentul ăsta nu ar fi crescut niciodată. More

1 Comment

FEST-FDR 2015: Teatru, știință și arta de a îmbătrâni

Events, Timisoara

Sunt un consumator amator de teatru. Merg la spectacole fără a studia în cel mai mic detaliu istoria actorilor sau opera completă a regizorilor. Văd fiecare spectacol ca pe o nouă experiență și încerc să-l trec prin filtrele personale în primul rând. De-asta nu citesc niciodată recenzii decât după ce l-am văzut. Mi-e frică să nu-mi alterez cumva percepția asupra lui din cauza părerilor avizate.

Însă îmi place mult teatrul și merg cât de des pot la spectacolele din Timișoara. În perioade asta chiar am parte de mai multe decât de obicei. A 20-a ediție a FEST – FDR este în plină desfășurare la Timișoara, semn că s-a deschis sezonul de festivaluri din acest an. Modulul FDR (Festivalul Dramaturgiei Românești) include o secțiune specială, un festival în festival, The Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival. More

No Comments

Cum alegem workshop-urile la care participăm

prioritizeOferta de workshop-uri și seminarii de tot felul este din ce în ce mai mare. Dacă în București fenomenul ăsta are deja câțiva ani buni, în Cluj sau Timișoara creșterea a fost semnificativă în ultimii doi ani. Acum, aproape săptămânal găsești câte un workshop de marketing/comunicare/PR. Destul de des mă întreabă oamenii la care dintre ele să participe și, mai ales, de ce.

Să investim cu grijă timpul și banii noștri

I-am sfătuit mereu să încerce să meargă doar la acele evenimente care chiar i-ar putea ajuta. Alea care aduc ceva nou din domeniu, sunt susținute de oameni cu multă experiență, care au realizat câte ceva notabil în viață și despre care au auzit într-un context profesional de calitate. Mereu am susținut că din cărți putem învăța și singuri, dar că experiența de lucru este cea care ne pune într-adevăr în fața unor probleme reale. Deci, avem ce învăța mai mult de la un om care a lucrat 10 ani într-un domeniu decât de la unul care a citit 50 de cărți despre subiect.  More

2 Comments

Electric Castle: cum să comunici eficient cu ajutorul fanilor

Events

În fiecare zi citesc câteva bloguri ale marilor agenții de PR din lume și vreo câteva siteuri de știri din domeniu. Găsesc, uneori, campanii fantastice, care revoluționează industria de comunicare. I-adevărat, multe dintre ele sunt făcute cu bugete mai mari decât bugetul pe 3 ani al unei companii din România. Mă uit cu jind, oftez, fac un pas în spate și mă gândesc cum putem adapta noi lucrurile la piața de aici.

Nu-i o noutate că bugetele clienților din România sunt mult mai mici decât cele din Europa de Vest sau din SUA. La fel, nu-i o noutate nici că, de multe ori, pretențiile sunt nejustificat de mari. Am întâlnit clienți care aveau impresia că un fee de agenție include toate cheltuielile lui de comunicare, indiferent că țin sau nu de acea agenție. Pe când eram freelancer mi-a propus cineva să lucrăm împreună strict pe partea de Facebook Ads. În mintea lui își imagina că-mi va plăti mie o sumă modică și mă voi descurca eu cumva să fentez sistemul și să nu-l taxeze Facebook pentru reclamă. More

1 Comment

10 ani de PLAI și-o veste bună

Events

Anul ăsta, PLAI Festival a ajuns la a 10-a ediție. Am ratat doar două ediții din cele de până acum: prima și cea din 2010, când bântuiam pe plaiurile patriei cu treabă. Mereu am spus că am încredere în organizatori și că, dacă s-ar întâmpla să nu știu niciun nume de pe afiș, tot m-aș duce la PLAI. În fiecare an am descoperit muzică nouă și faină.

Știu că PLAI se întâmplă în 11 – 13 septembrie anul ăsta și noi suntem abia la sfârșit de ianuarie. Însă de azi începând (până în 21 aprilie 2015), organizatorii ne pun la dispoziție abonamente pentru toate cele 3 zile de festival la prețul de doar 50 lei. Adică trei zile la preț de una. Chiar dacă nu știm cine va urca pe scena de la Muzeul Satului, cred că merită să ne pregătim din timp și să profităm de ocazie, că nu toată ziua ni se arată.

10014561_893626660669407_3291236926006225282_n More

No Comments

Netsky, Fatboy Slim și GUTS la Electric Castle 2015

Events

Azi, la 11:00, echipa Electric Castle Festival anunța pe pagina de Facebook noi nume care se vor afla pe scena de la Bonțida în 25 – 29 iunie 2015. Am așteptat cu sufletul la gură anunțurile și m-am bucurat mult când am văzut nume ca Netsky (LIVE! pentru prima dată în România), Fatboy Slim sau GUTS.

ElectricCastle_poster_48x68_fatboy

Sinceră să fiu, Fatboy Slim îmi place, dar nu m-am entuziasmat foarte tare când am văzut că vine. Este un nume mare, menit să atragă masele, pentru că știm deja că a avut un public de peste 20.000 de oameni la un alt concert în țară. Îmi place, mă bucur că urmează să-l văd pe scenă, însă în sufletul meu a fost cumva eclipsat de Netsky. Live. În România. Belgianul, pe numele lui real Boris Daenen, e un spectacol în sine. Din 2009, de când a fost descoperit de Hospital Records, a crescut mult și a ajuns cunoscut și apreciat la nivel mondial. La Electric Castle aduce un proiect nou, care promite să fie cea mai bună variantă de show pe care a prezentat-o până acum. Abia aștept să-l văd pe scenă, deja număr zilele până la festival. Recunosc că i-aș lua și-un interviu dacă aș reuși să ajung cumva la el.  More

1 Comment

Decizii sănătoase

Events

”Îți doresc ca întotdeauna să poți trăi cu deciziile pe care le iei”, îmi spunea bunica acum vreo câțiva ani. M-a învățat să nu fug de responsabilități și să stau să cântăresc bine fiecare hotărâre. Dar n-am fost atentă de la început la vorbele ei. Abia atunci când m-am surprins că nu pot dormi noaptea pentru că nu eram mulțumită cu anumite decizii pe care le-am luat am înțeles de fapt cât de importante îi sunt cuvintele.

Însă tot ea mi-a spus mereu că trebuie să am un dram de nebunie pentru a-mi colora viața, că altfel n-o să cresc niciodată și nici n-o să mă pot bucura de lucrurile cu adevărat frumoase. A știut cum să mă învețe că echilibrul este esențial și cumva m-a ajutat să gândesc în așa fel încât să-l caut în fiecare situație.  More

3 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close