Ne sprijinim unii pe alții, încercând să înlocuim părțile perfecte pe care le-am pierdut cu unele surogat, cumpărate din piața de vechituri. Stricate și imperfecte și ele, că doar au trecut prin lovituri grele înainte să fie abandonate pe taraba unui negustor. Mi se par triste piețele în care bătrânii își vând amintirile și oamenii cumpără părți din viețile altora, cu bani cât mai puțini.

Oare cum evaluezi prețul unei amintiri? ”Am iubit-o pe Ana timp de patru veri. Ceasul acela pe care mi l-a dat în cea de-a doua vară ar putea face vreo 200 de lei, că încă mă iubea mult pe atunci”. Și-apoi vin colecționarii de obiecte vechi. E o modă, dumnezeu știe ce-o fi în capul lor să cumpere toate părțile astea din viețile altora. Se trezește vânzătorul că nu are suficiente cuvinte să explice cumpărătorului că ceasul ăla nu face doi bai, dar de fapt e mai prețios decât orice pe lume. Că singurul motiv pentru care îl vinde este că nu îi ajunge pensia să plătească toate medicamentele de pe rețetă. Cumpărătorul negociază, vânzătorul se crispează și i se umezesc ochii când își dă seama că ultima amintire care îl leagă de cea mai dragă poveste din viața lui este pe punctul de a deveni un simplu obiect decorativ. More