Nu l-am agreeat pe Blaga atunci cand eram copil. Pentru ca aici, unde m-am nascut, totul are legatura cu el. Scoala, Casa de cultura, muzeul, strazile orasului, casa din vecini, totul. Da, sunt unul din putinii fericiti care s-au nascut acasa la Blaga. Nu l-am agreeat pentru ca toata viata mea am auzit vorbindu-se despre el. Nu am inteles pe atunci care este meritul lui cu adevarat. 

Au trecut anii, am studiat Blaga din punct de vedere al omului de litere. Mi-a placut pentru ca l-am inteles. Dar l-am iubit cu mintea, nu cu sufletul. I-am inteles si admirat filosofia.

Azi m-am intors acasa dupa ceva timp de absenta. Trecand pe stradutele Lancramului in drum spre Sebes, am stiut. Am intels dintr-o data de ce e Blaga extraordinar. Pentru ca nimic din ce spune sau tace nu e metaforic. Blaga nu face altceva decat sa treaca in eternitate acele cateva locuri si momente extraordinare ale Lancramului, zonei dimprejur si, mai tarziu, Sibiului.

Toate locurile sunt reale. De la sat, arini si cer albastru, la maci, copile si idei. Totul exista aici dintotdeauna. Meritul lui este de-a le fi dat un nume si a le fi pus in existenta fizica, asa cum o cunoastem noi. Vesnicia chiar s-a nascut la sat. Si multi stiau asta inaintea mea. Eu am inteles abia azi, cand am vazut un apus de soare in Lancram, in arinii lui Blaga, langa lanul cu maci si fete despletite care cosesc in cea mai mare liniste. Am descoperit ca defapt, in tot acest timp, am avut ceva maret in comun cu Blaga. Ne leaga locul caruia ii spunem “acasa”.

————————————————————————————————-

Un mic PS, pentru un iubitor al cartii

 

2. Daca nu mergi la Garana cu cortul in spinare, nu inseamna ca nu suferi de frig. Si nici nu inseamna ca muzica e mai putin divina. (poze in post-urile urmatoare). De asemenea, la acest capitol recomand: Victor Wooten. Si afinata facuta de sateni. 

3. Metallica. Daca extrapolezi si uiti de Bucuresti – magnific. Daca incadrezi Bucurestiul in peisaj…tot magnific. Chiar mai buni decat la Sofia din cate am auzit. (Desi a plouat torential nu am pierdut un vers. Am respirat Metallica, am savurat Metallica. Am trait Metallica cu tot spiritul. Am vrut sa aduc si multe poze cu mine. Am facut doar cateva.) Metallica nu poate fi surprinsa intr-o poza.

4. Cand acumulezi prea multe persoane dragi, trebuie sa renunti la unele sau sa inveti sa le prioritizezi. E trist cand pierzi pe cei pe care defapt ti-i doreai cel mai mult. E trist si cand realizezi ca lucrurile se intampla si daca tu nu esti acolo sa le vezi.

5. Daca de maine ai concediu pleaca sa explorezi. NU pleca sa uiti, ci sa te bucuri. Pentru ca meriti si pentru ca poti. Adevarul e ca oricum nu o sa reusesti sa uiti. Asa ca de ce sa incerci? Mai bine lasi lucrurile sa curga de la sine si te delectezi cu niste apusuri la Blaga acasa (In Lancram, langa Sebes), cu niste moroseni adevarati, in habitat natural (tnx to Adi & Ildi) si, ca cireasa de pe tort, iti redescoperi partile maghiare chiar la mama lor acasa, in Szeget.

6. Daca primesti primul raspuns in legatura cu UNICEF nu dispera. Chiar daca in raspuns esti anuntat ca te-ai inscris pentru un “job” dorit de inca peste 600 de persoane din toata lumea. E un pas inainte. Ai trecut de primul nivel, de primii 2000.

cânt încet. numai tu mă auzi. îmi spui să tac.
oamenii cred că sunt mută. oamenii cred că sunt oarbă.
eu te văd şi cânt un cântec despre ostaşi.
nu mă aude nimeni. nevestele şi mamele plâng. 

ai născocit în mine o femeie foarte frumoasă care trăieşte numai o zi.

vara ajunge la miez. eu mă ghemuiesc adânc în tine. spui să tac. se subînţeleg toate cuvintele.
îmi faci semn că nu. că tu nu poţi să înţelegi moartea. azi nici nu ai avea cum.

Vad zilnic de pe geamul micului meu apartament – caruia cu mandrie ii spun CASA – birourile unei multinationale. Nu dam nume, sa nu suparam poporul. Vietatile ies pe balcon la cafea/tigara o data la ora 9, o data la ora 12, apoi mai pe dupa amiaza inca o data. Defapt, sa fim sinceri. E un du-te vino continuu. Obositor si galagios. Parca viata lor se desfasoara pe terasa, nu in birou. 10.000 de pretexte, de motive, de incercari disperate de a scapa de o munca pe care nimeni nu o face cu placere. Corporatisti. Oameni de cariera. Profi. Cu accent apasat puternic pe i. 

Azi dimineata m-am simtit pentru a doua oara o parte dintre ei. Am plecat la birou cu sufletul mic, cu telefonul in mana, alergand dupa taxi, in timp ce ma gandeam daca mi-am luat alimentatorul de laptop si agenda de intalniri de pe masa.

Defapt…mi-e dor de duca. Nu ma potrivesc in sablon corporist. De cand ma stiu m-am ferit de organizatii imense, de sabloane, de reguli, de costume si fitze de om ocupat. Am facut voluntariat cativa ani buni. As face voluntariat o viata intreaga. Pentru ca merita. Nu o faci pentru un post mai bine platit, pentru o apreciere din partea sefului, pentru bani. O faci pentru ca cineva, acolo are nevoie de munca ta. Si te simti mai bine cand vezi ca poti naste zambete si lacrimi de bucurie. Te simti OM.

Si pentru ca simt ca nu ma mai pot minti ca e bine si caldut, am hotarat. Ma reintorc la voluntariat! O sa merg acolo unde stiu ca pot face ceva. Ca sunt libera sa aleg un bine pentru un altcineva. Mi-am depus azi un CV la UNICEF. Wish me luck!

Pare a fi ‘Engel’, incep sa fredonez. Imi era intr-un fel ciudat dor de Rammstein. Vocea ragusita tace totusi. Trece o vreme, mai trece ceva…nimic. Astept. Toti asteptam. O gura de bere, un semn de intrebare. Putina mirare pluteste peste noi toti. Cand si cum a ajuns mosuletul asta ragusit sa treaca de la ‘Strangers in the night’ la ‘Engel’?

Si de ce tace? Ce tace in el? Apoi, tot ragusit, tot pe fundal de ‘Engel’…’du-m-acasa mai tramvai…’. Noi liniste. El tace si incepe iar ‘ du-m-acasa mai tramvai’. Ce e acolo in sufletul lui? Cine e marioneta asta platita prost, cu vocea pierduta si ochii de sticla? Si tu vrei acasa suflet trist. Cum poti dormi noaptea cand stii ca esti platit sa iti bati joc de tine? de o voce pe care probabil o aveai candva si acum s-a pierdut odata cu….Toti vrem acasa.

Acasa unde? A…acolo unde dorm si unde zac tacute cateva obiecte, ale mele, ale timpului care a trecut de la cealalta casa. Care casa? Casa unde mancam cirese, citeam povesti si unde seara, inainte de culcare stiam ca sunt acasa si adormeam visand sa nu mai fiu.

Tramvai pe pod. Alerg. Pot sa-l prind pe acesta. Ultimul. ‘Du-m-acasa mai tramvai’ incep sa fredonez. Si ‘Engel’ imi penetreaza ideile. Taci acolo. Nu vreau sa te mai aud. Catre care casa ma duci? Si ma opresc. In Unirii mai bine. Mai bine pe jos. Mai sigur.

PS: Porto Arte, Timisoara, 02.06.2008

Suna la 8. In fiecare zi la 8. “My baby takes the morning train, he works from 9 to 5″. In cazul meu HE it’s a SHE. Lupta cu somnul, cu asternuturile, cu razele de soare….CAFEA! Vreau cafea. Cinci minute pentru cafea, 10 minute pentru mine, 5 minute pentru putina muzica buna, inca 5 minute pentru mine si gata. “Here I am, on the road again”. Plec sa-mi traiesc dimineata.

Carturesti, ceai, carte frumoasa. Curtea de la Joc Secund? Cu cafea buna si liniste in mijloc de oras. Ca in biblioteca la bunicu’ . Sau mai bine Jazz…malul Begai, liniste, apa lina, miros de flori…cu o carte…tot o carte. Intotdeauna o carte. Dimineata cu miros de cafea si de aer. Cu carte si liniste si timp.

Dimineata care dureaza pana apune soarele sau pana se aprind luminile pe strazi.

“My baby takes the morning train, he works from 9 to 5″….Damn! E 9 fara 15 din nou. Si pana la birou fac cel putin 20 de minute.