Gânduri în miez de noapte

Obișnuiam să am încredere în oameni. Credeam că toți au o parte bună care abia așteaptă să fie descoperită și știam, cumva, că așteaptă doar momentul oportun să o manifeste. Acum plec de la premisa că fiecare își are propriile interese și atât timp cât înteresele se suprapun cu ale mele avem șansa unei colaborări/prietenii fabuloase.

Îmi plăcea să cred că timpul există pentru a-l putea eu împărți după bunul plac. Aveam timp pentru toate, de la familie și prieteni, la idei noi de evenimente și proiecte. Acum mă bucur când găsesc câte o seară liberă la adăpostul cald al zâmbetelor sincere ale prietenilor mei. Continue reading »

Colecționarul de oameni

Când citesc câte un CV sau când vorbesc cu câte cineva și-ajungem la discuția despre hobby-uri, mereu găsesc aceleași răspunsuri plictisitoare. Parcă, dintr-o dată, majoritatea lumii e pasionată de citit, excursii, internet, muzică și diverse sporturi. Altceva nu mai știm să spunem și a devenit un fel de gest reflex să ne lăudăm cu dramul de cultură generală pe care l-am dobândit din copilărie până acum.

Din fericire există oameni care ies din tipare și ne arată că mai sunt pe lume și alte lucruri minunate, în afară de cele cu care am fost obișnuiți de mici. Mi-a fost dat să ajungă la urechile mele povestea unui astfel de om minunat. E unul dintre acele persoane cu profil ONG-istic, implicat în voluntariat de mai bine de 15 ani, care obișnuiește să își investească resursele financiare în altceva decât achiziționarea unei case sau a unei mașini. Omul colecționează oameni. Continue reading »

Cu sufletul mic, mic de tot

Aveam vreo13-14 ani când mi-a venit ideea asta groaznică. De la ea mi s-au tras toate relele, toate nopțile nedormite, toate sentimentele de sfârșeală sau frustrare.

M-am luptat cu toți demonii pentru ideea asta și apoi am inventat alții noi, că mă plictiseam fără ei. Am învățat că nu mă pot baza cu adevărat pe nimeni și că a crede orbește în bunătatea oamenilor e o idioțenie cam la fel de mare ca așteptările pe care le am de la mine și de la ei.  Continue reading »

Cugetări de sâmbătă dimineața

Prin anul 2-3 de facultate (nu mai știu exact) eram o gașcă de oameni care în fiecare săptămână, de vreo 2 sau trei ori, ne întâlneam și băteam cluburile. Nu cele de fițe, că nu mi-au fost niciodată aproape de suflet, ci cele pe care le găsești prin Piața Unirii, prin tot felul de pivnițe, cu muzică retro și oameni veseli.

Ne distram bine împreună, dansam până dimineața și, la ora 5, mergea fiecare în camera lui de cămin să doarmă. Eram mereu același grup și toată starea de bine era mai de grabă dată de faptul că eram împreună decât de atmosfera de club, deși nici ea nu era de neglijat.  Continue reading »

Antreprenori și antreprize

Conform dicționarulul, antreprenor este omul care conduce o antrepriză: ”ANTREPRENÓR, -OÁRE, antreprenori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o antrepriză. – Din fr. entrepreneur.” (vezi sursa).

O ANTREPRÍZĂ are următoarele definiții ”1) Sistem de organizare și executare a unor lucrări de construcții pe bază de contract de către o întreprindere specializată. 2) Întreprindere care execută aceste lucrări. 3) Lucrare executată de o astfel de întreprindere. [G.-D. antreprizei; Sil.an-tre-pri-] /<fr. entreprise” (vezi sursa) Continue reading »

Valentine’s Day și alte sărbători

Îmi amintesc că tata îi oferea mamei mici atenții din când în când, fără să-i spună vreun calendar treaba asta. Buni chiar îmi povestea că bunicul meu s-a purtat cu ea exemplar în toți anii în care au fost împreună. Și-au fost mulți. A tratat-o ca pe o doamnă în fiecare zi și, dacă au apărut uneori divergențe de opinii, le-au rezolvat fără să uite o clipă ce înseamnă unul pentru celălalt.

Când eram la grădiniță, împreună cu soră-mea, ne umplem de lipici și tot felul de bucățele de material să îi pregătim mamei felicitarea de 8 martie și, de multe ori, pe drum către casă îi cumpăram câte o floare, să își amintească ce înseamnă ea pentru noi. Nu că n-ar fi știut, dar așa simțeam.  Continue reading »

Obiceiurile vechi mor greu

Obișnuiam să dansez. Mult, frenetic, până la epuizare. Când simțeam că nu-mi mai ajunge aerul mă opream pentru un moment, inspiram cu sete și continuam să dansez. După fiecare sesiune de dans simțeam că am renăscut și pofta de viață era infinită.

Obișnuiam să râd. Uneori râdeam din cele mai nesemnificative motive. Dar râdeam cu poftă, ”cu ochii” cum zicea tata.
Continue reading »

Adevărul despre secretare

N-am fost încă întâmpinată vreodată de o secretară relaxată, care să transmită încredere și siguranță și care să mă facă să mă simt confortabil în așteptarea întâlnirii cu șeful ei. Bine, am întâlnit, dar era la Budapesta, deci nu de-a noastră. În mintea mea, o secretară e un fel de ”gazdă” atunci când mergi într-o vizită de curtuazie sau business la o companie. Așa cum o gazdă se îngrijește să te simți bine în casa ei, așa și o secretară ar trebui să îți transmită același lucru. Și nu, zâmbetul ăla fals de gazelă nu transmite căldură. Cel mult un ”mă deranjezi și nu ți-aș zâmbi dacă nu m-ar plăti șefu”. Continue reading »

Comunicarea cu femei

Cunosc maximum 3 femei care atunci când vor să comunice niște situații mai puțin roz știu s-o spună verde în față. Degeaba vor sări acum vreo 20 că de fapt și ele sunt așa, că nu-i tocmai drept și-adevărat. Să vă spun o poveste scurtă.

De când lucrez cu Tița (să tot fie vreo 2 ani?) am auzit din nenumărate surse că ne-am fi certat, că n-am fi prietene, că există între noi nu știu ce divergențe. Da, există. De câte ori lucrăm împreună la câte un eveniment, cu siguranță apar momente în care eu am o părere și ea alta. Și ținem amândouă cu dinții de părerile noastre până când ajungem la concluzia că una e mai bună și-atunci mergem în direcția aia. Continue reading »

Tromboniștilor din jurul meu

Poate că ești cel mai tare din curtea școlii în lumea asta online, dar recunoaște că aprecierea celor care te laudă și te pupă în toate orificiile nu-ți plătește chiria. În offline tot trebuie să mergi la magazin să cumperi pâine, tot trebuie să dormi undeva la căldură, tot trebuie să îți achiți cumva factura de internet, că doar nu-ți permiți să dispari mai mult de 3-4 zile din timeline-ul de Facebook/Twitter că poți spune adio următoarelor 2-3 campanii și riști să dispari din memoria colectivă așa cum ai și apărut: dintr-o dată.  Continue reading »