Zâmbetul de pe buzele timișorenilor

La Feminin

Un nene boschetar, în vârstă de vreo 60 de ani, își face veacul prin zona Cetății cu Gh. Lazăr (asta-i o intersecție din Timișoara). Miroase, ca orice boschetar, a tot felul de miresme deloc îmbietoare, poartă aceleași haine în fiecare zi și, probabil, doarme undeva într-un parc sau într-un canal. În fiecare dimineață, însă, se piaptănă. Are un pieptene din acela negru, simplu, de buzunar și, în timp ce oamenii se grăbesc încruntați spre locurile lor de muncă, el se piaptănă și zâmbește.

Noatea, pe la 1 sau 2 când ajung de obicei acasă, o tanti mătură în fața porții, pe întuneric. Am văzut-o de vreo câteva ori săptămânile trecute, mă aștept să o găsesc tot acolo și deseară sau mâine. Deja ne salutăm. De fiecare dată îmi zâmbește.  More

1 Comment

100 de zile de bine

Obișnuiam să scriu pe blog despre lucrurile care-mi plac sau cele care mă deranjează profund. Mereu am preferat să scriu despre prima categorie, pentru că blogul ăsta trebuia să fie un loc de bine, unde povestesc lucrurile faine care mi se întâmplă mie sau oamenilor din jur. Însă, de la o vreme, am lăsat gândurile să mi se-ntunece. Cumva, decât să scriu despre cum nu mi-e bine uneori, am preferat să tac. Rău am făcut că nu am căutat mai atent toate acele nimicuri care obișnuiau să mă facă fericită în fiecare zi. More

1 Comment

O poveste cu maci

La Feminin

 

camp cu maciS-a chinuit mama timp de nu știu câți ani să mă învețe să iubesc florile. M-a tot pus să-i ud ghivecele, să-i mut plantele prin casă și prin curte, mi-a povestit despre fiecare în parte câte ceva. Nimic. Gena aia iubitoare de flori a dat ceva eroare și nu se manifestă de vreun fel în mine. Plantele în ghiveci mi se par plictisitoare. Buchetele de flori sunt, pentru mine, un fel sadic de a urmări cum moare ceva.

Prima dată m-am chinuit să rețin denumiri de flori. Degeaba. În afară de clasicele lalele, narcise și garoafe nu recunosc decât trandafirii. Am încercat să învăț cum se crește o plantă, gândindu-mă că dacă-i planta mea s-ar putea să-mi placă. Cumva am reușit să distrug un bonsai (ăsta chiar îmi plăcea la început) și să inund un cactus. E clar că-s antitalent.

Îmi plac florile doar în habitatul lor, adică pe-un câmp sau într-un colț de pădure. Din acest motiv, o dată pe an, când înfloresc macii, îmi petrec câteva ore în mijlocul unui câmp, în liniște. Nu vreau să-i iau acasă pentru că le-aș strica tot farmecul. Macii sunt frumoși pentru că sunt sălbatici. Mie îmi inspiră libertatea câmpului deschis, a șinelor de tren și-a marginilor de drum pustiu, chiar dacă istoria asociază macii cu a doua bătălie de la Ypres, din timpul Primului Război Mondial (când Germania a folosit un gaz otrăvitor cu care a omorât aproximativ 5000 de  oameni).

Zilele trecute am primit un pumn de semințe de mac. ”Să-i crești cum vrei și cum îți place, să te bucuri de ei de câte ori ai chef”, mi-a spus. Aseară am dus împreună semințele în primul câmp de la marginea orașului și le-am plantat acolo. Vreau să cred că, peste câteva săptămâni, când voi merge să văd cum înfloresc macii, voi vedea acolo, printre ei, și macii mei.

 

sursa foto

3 Comments

Buna vestire

La Feminin

Lucrurile se schimbă într-un ritm alert. Fiecare zi îmi aduce o nouă provocare și parcă nu se mai termină surprizele. Curg pe bandă rulantă. M-am tot plâns că viața mea se scufundă într-o rutină obositoare. Cineva, undeva, m-a auzit. Acum mă trezesc în fiecare dimineață cu câte ceva nou în viața mea.

În decurs de trei luni am schimbat modul în care relaționez cu familia, cu prietenii, cu colegele de la birou și, în primul rând, am schimbat atitudinea mea față de toate. Discutând zilele trecute cu cineva, mi-am dat seama că dacă ar fi fost să întâlnesc acum câțiva ani toate situațiile din ultima vreme, n-aș fi știut cum să reacționez și, cel mai probabil, m-aș fi panicat.

Acum privesc totul cu detașarea omului care știe că lucrurile merg înainte, că oamenii se schimbă și că, de cele mai multe ori, timpul este un sfetnic bun. Mereu am privit schimbările cu încredere și nerăbdare, pentru că mi-e foarte frică de rutină. Nu-mi place să știu că prind rădăcini undeva deși, uneori, am impresia că mi le doresc. Îmi trece repede.

După aproape o lună în care am simțit că cerul mi-apasă umerii, simt că primăvara (sau vreun zeu necunoscut) mi-a ridicat povara. Mă mișc liberă printre oamenii de pe stradă și le zâmbesc. Ei nu știu, dar azi toți sunt mai frumoși decât erau acum câteva zile. I-aș îmbrățișa pe toți și le-aș povesti cât de frumoasă poate fi viața atunci când te regăsești.

 

No Comments

Proză despre versuri

La Feminin

Bunicul meu era pasionat de poezia rusă. Copil fiind, am învățat de la el tot felul de versuri revoluționare sau, pe alocuri, puțin deochiate, mai ales de-ale lui Puskin și Esenin (aveam să aflu mai târziu, când l-am studiat la școală). Nu pricepeam eu sensul versurilor, nici măcar toate cuvintele, însă îmi plăcea cum sunau. După câțiva ani am descoperit Nichita, Arghezi, Henri Michaux, Louis Aragon și poeții arabi. Mi-au plăcut mult însă, după ce am studiat la facultate, semestre întregi, poezie și critici literari, m-am scârbit. More

2 Comments

Cunoști un veterinar bun?

La Feminin

Câinele părinților mei este bătrân și bolnav. Pentru a-i curma suferința, am decis împreună că este mai bine pentru el să-l adormim pentru totdeauna. Nu are niciun rost să-l chinuim mai mult, că ni se rupe sufletul pentru el. Credeam că procedura este simplă. Știu că există niște pastile care îl scutesc de suferință și în maximum trei minute scapă. De asemenea, știu că veterinarii pot veni să-i facă o injecție, cu același scop.

Toată treaba s-a dovedit, însă, a fi foarte dificilă. Veterinarii din Sebeș nu au pastile cu stricnină. Doi dintre ei au spus că  nu mai există așa ceva. Tata i-a întrebat ce alte procedee există. Unul dintre veterinari i-a spus că poate ar trebui dus în câmp și împușcat, altul i-a sugerat să-i dea câinelul antigel. Mie mi se pare că-s total fără suflet și că nu le pasă nici cât negru sub unghie de bietul câine. Parcă oamenii care devin veterinari o fac din dragoste pentru animale.  More

1 Comment

Începuturi de poveste

La Feminin

M-am obișnuit să-mi pese doar atât cât se presupune că trebuie să-mi pese de fiecare om din viața mea. Dacă ar fi să mă premieze universul pentru ceva, aș câștiga premiul pentru cel mai cumpătat om în viață. Toți s-ar întreba care este secretul meu și cum reușesc să le fac pe toate fără să exagerez și fără să generez vreo tornadă atunci când, poate, alții, în locul meu, ar face un genocid. Iau lucrurile așa cum sunt și încerc să rezolv câte o problemă odată. De cele mai multe ori reușesc.

Nu plâng aproape niciodată. Sunt ani de zile de când am plâns în hohote ultima dată. În schimb, râd, poate, de mult prea multe ori. Plâng doar când descopăr ceva atât de frumos încât mă copleșește emoția. Știu că unii oameni rămân consternați și nu nțeleg de ce nebuna din rândul cinci plânge când toată sala de 500 de oameni râde și apaudă. Ăsta e felul meu de a-mi manifesta bucuria supremă. Vorba cuiva, dacă eu plâng în timpul unui concert, cu siguranță a fost unul cu adevărat bun. More

2 Comments

Cum te înțelegi cu proprietarii casei?

La Feminin

În 10 ani de când locuiesc în Timișoara am schimbat o grămadă de chirii. În unele apartamente am locuit câteva luni, în altele câțiva ani. Motivul pentru care m-am mutat a fost, aproape de fiecare dată, proprietarul care mi-a închiriat apartamentul. Am avut parte de-o mulțime de ciudați.

Când locuiam împreună cu câțiva colegi de facultate m-am trezit cu proprietara peste mine în dormitor, dimineața la 8. Îi explica unei rude ce termopane a pus în apartament și a venit să i le și arate. Mi-a ignorat complet prezența, parcă intrase într-o casă goală. Altădată, într-o altă chirie, prorpietara, o femeie de vreo 65-70 de ani, obișnuia să vină în vizite neanunțate, în weekend, să cotrobăie prin dulapuri și prin sertare și să inspecteze WC-ul îndeaproape. Mă tot miram cum de nu își bagă capul cu totul în el. Despre alt proprietar, tot moș, v-am mai povestit și altădată. În penultima chirie am avut parte de cel mai zgârcit proprietar din lume. Și de ăsta v-am mai spus, e cel care nu repara nimic în casă și care ne-a primit cu o curățenie pe care doar Triumf a curățat-o, după o săptămână de chin.  More

8 Comments

După 10 ani

La Feminin

N-am dormit toată noapte de dinainte. Aveam impresia că voi pierde trenul și nu voi ajunge la timp. Îmi făcusem bagajele: rucsacul de munte, cel de 60, plin cu haine, câteva cărți, vreo două cratițe mici, un cuțit, o furculiță, o lingură, un bol de supă, o pătură. Lângă rucsac, moale și pufoasă, perna mea preferată. Ăsta mi-a fost bagajul acum 10 ani când am pornit spre Timișoara. Ăsta și o inimă mare cât tot universul, care mai avea puțin și exploda de bucurie că în sfârșit mi se împlinește visul și voi petrece patru ani citind toate cărțile bune, ca studentă a Facultății de Litere.

Lăsam în urmă, fără să știu atunci, cei mai frumoși ani din viața mea. Dar nu conta foarte tare. Orașul nou strălucea la 4 ore și jumătate distanță, ademenindu-mă cu oamenii lui, cu locurile minunate, cu birturile simpatice și boeme, cu toate cărțile din biblioteca universitară și cu primii ani departe de ai mei părinți. More

2 Comments

Somnul omului proaspăt întors din concediu

La Feminin

Proaspăt întoarsă din concediu înapoi în orașul plin de nori plicticoși, tot ce-mi doream aseară înspre miezul nopții era să dorm cel puțin vreo 10 ore. Fără să iau în calcul că Lipton al meu are chef de joacă după ce nu ne-am întâlnit vreo câteva zile, am pus capul pe pernă cu cel mai mare optimism.

După aproximativ vreo 2 ore de somn, bestia plictisită s-a apucat să mă pupe, să se gudure pe lângă mine, să cerșească atenție în așa hal încât nu l-am mai putut ignora și a trebuit să sacrific o jumătate de oră din minunatul meu somn. Ne-am jucat, s-a liniștit, am adormit la loc. Pe la vreo 3, când visam eu mai bine ceva lupte între vrăjitoarele din perioada inchiziției și ceva cavaleri templieri, caloriferul a început să scoată sunete ciudate, de zici că eram cu-adevărat pe câmpul de bătălie. Poc, poc, poc și iar m-am trezit. Vecinul de la 4,  ușor turmentat, încerca să cânte la calorifer. Răsuna toată scara blocului, dar nu cred că-i păsa lui prea tare. M-am întors pe partea cealaltă, mi-am pus perna pe cap și-am încercat să dorm la loc. More

No Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close