O Viață Liberă, vă rog!

faleza galatiÎn vara aia mi-am petrecut mai bine de o lună în Galați. Am tot făcut excursii dintr-un capăt în altul al țării, ba cu treabă, ba de drag. Mă trezeam, în Galați fiind, pe la 6 și ceva. Nu puteam să dorm când știam că am puțin timp la dispoziție să explorez orașul.

Îmi plăcea cum răsare soarele printre blocuri, cum se dezmorțește lumea în drum spre serviciu, cum miroase a cafea proaspătă la fiecare colț de stradă. Muncitorii angajați în portul comercial lucrează în schimburi. Mulți dintre cei care încep lucrul pe la 6:30 – 7:00 (nu mi-am dat bine seama când se face schimbul de tură) beau o cafea înainte de a începe tura. 

Adormiți, mohorâți și obosiți, cu haine de lucru, simple și probabil cumpărate de prin magazinele Second Hand, alunecă molcom pe străzi, bucurându-se de răcoarea dimineții. La chioșcurile de pe lângă faleză se vând ziare. Sunt vreo trei pe care le-am descoperit eu. La unul dintre ele, cel mai apropiat de port, se face o coadă în fiecare dimineață. Într-o liniște profundă, întreruptă doar de câte un căscat, oftat sau acces de tuse, oamenii își așteaptă rândul.

Vânzătoarea le zâmbește, pe rând, fiecăruia, când ajung în fața ei.

– Bună dimineața! Cu ce vă servesc?

– O cafea și-o Viață Liberă, vă rog!

 

credit foto

3 Comments

  1. O viata libera pentru ca…?! S-au cam saturat toti de viata din Romania, cred ca 95% ar parasi tara daca ar avea garantia ca ce ii asteapta dincolo de granita este cel putin la un nivel mediu 🙂

       1 likes

  2. super tare.
    Oricum am observat ca in majoritatea oraselor in afara de bucuresti sunt mult mai relaxante
    Lumea e mai buna si nu au atata stres cat este in Bucuresti.

    Eu am fost prin harghita si vreau sa spun ca exista foarte mult bun simt si exista si o atmosfera de relaxare, de liniste.

       2 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close