Electric Castle 2015: sute de kilometri cu bicicleta până la festival

Events

Am înnebunit pe toată lumea cu Electric Castle. Cel mai fain festival românesc m-a molipsit încă de la prima mea participare. De atunci, aproape zilnic vorbesc câte ceva despre oameni, atmosferă, artiști, următoarele ediții. După o așteptare de-un an, ieri am ajuns, în sfârșit, la a treia ediție a Electric Castle.

Vești bune pentru cei care aleg să stea în camping: zona este mai mare decât anul trecut, dușuri sunt suficiente, există și posibilitatea de a pune cortul pe deal. Vești proaste: de miercuri seara, de pe la ora 11, plouă încontinuu. Din fericire am venit pregătită pentru asta. Organizatorii și-au făcut bine treaba și au anunțat oamenii să vină pregătiți. Din nefericire, unii au subestimat ploile de  la Bonțida și acum aleargă pe la magazinele din zonă să caute cizme de cauciuc și pelerine. Găsiți, din ambele, în Cluj. More

1 Comment

O altă perspectivă despre un oraș candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană

După ce Sibiul a devenit Capitală Culturală Europeană, l-am văzut crescând de  la o zi la alta. Într-adevăr activitățile culturale din oraș s-au înmulțit simțitor. Însă nu doar operatorii culturali au avut de câștigat. Turiștii au început să viziteze orașul într-un număr tot mai mare, micile business-uri locale fiind primele care au beneficiat de acest aflux de bani proveniți de la cei din afara orașului. Până la urmă, un oraș devenit capitală culturală europeană nu înseamnă doar mai multe spectacole de teatru și mai mulți bani investiți în cultură.

În primul rând, în organizarea de eveniment avem nevoie de o mulțime de servicii și produse. De cele mai multe ori se apelează la furnizori locali, fiind mai comod de comunicat și lucrat cu ei decât cu cei din alte orașe. More

3 Comments

”Cine poate mate, poate tot” – Interviu cu Raluca Vlad, olimpică la Matematică

Raluca VladAm  găsit-o puțin timidă, puțin obosită, dar cu zâmbetul pe buze. Lângă ea, mama radia de bucurie și mândrie. Raluca Vlad, elevă a liceului Grigore Moisil din Timișoara, face parte din lotul restrâns de juniori ai echipei care reprezintă România la concursurile internaționale de matematică. Are doar 15 ani și face parte din elita intelectuală a țării.

M-am întâlnit cu ea într-o sâmbătă dimineața, la o limonadă și-o poveste. Ca fost olimpic la matematică, înainte de întâlnire am încercat să-mi aduc aminte câte ceva din ce-am învățat în liceu. În afară de câteva noțiuni elementare despre matrici și derivate, nu mai știu aproape nimic. Când am început să vorbim m-am uitat la ea cu nostalgia celui care nu mai cunoaște un domeniu în care altădată excela. Și, recunosc, am rugat-o să nu îmi testeze cunoștințele, că le-am pierdut pe toate. More

3 Comments

Altex, un nou magazin la Timișoara

Magazin ALTEX Timisoara 2Dacă aș putea să cumpăr pâine online, aș face-o. Nu-mi place să merg la cumpărături și aș da orice să mă pot termina foarte rapid orice ședință de shopping. Singurele chestii pe care vreau întâi să le văd și apoi să le cumpăr sunt gadget-urile. Nu mi-aș cumpăra vreodată telefon sau cameră foto online, înainte să văd cum funcționează și dacă mi se potrivește. Și încă ceva. Dacă s-ar putea să găsesc toate gadgeturile în același loc ar fi minunat.

Din fericire pentru mine și alții care nu sunt adepții orelor pierdute aiurea printr-o grămadă de magazine, Altex a deschis al dooilea magazin în Timișoara. E mare, cu de toate,  pentru toată lumea. Din punctul acesta de vedere, noul Altex e ce trebuie. Magazinul se întinde pe o suprafață de peste 2400 de metri pătrați și are peste 15 000 de produse. More

1 Comment

Concurs: Timișoreana oferă invitații la Metalhead Meeting

timisoreana-metalhead-meeting-2015Dark Metal, Black Metal, Gothic Metal și, în general, cam tot ce deriva din Heavy Metal erau pasiunile mele muzicale pe la 17-18 ani. Îmi amintesc și acum, amuzată, cum diretorul liceului m-a trimis acasă de vreo câteva ori că aveam unghiile negre sau bocanci în plină vară. Eh, teribilisme de adolescent.

În primul an de facultate am fost la toate conertele Negură Bunget și aș fi dat orice să ajung să-i văd live pe Satyricon sau Amorphis. După care m-am mai liniștit, m-am îndreptat spre genuri muzicale din alte sfere. Recunosc, însă, că dacă mă întâlnesc cu prietenii de acasă, de la Sebeș, uneori, când mai băgăm câte un LAN Party, tot muzică zbuciumată ascultăm. More

3 Comments

Se putea și mai rău?

Opinie

dream bigÎmi place să văd partea plină a paharului. Dacă într-un anumit context găsesc măcar un aspect pozitiv (și de obicei găsesc), încerc să îl subliniez, în detrimetrul părților mai puțin plăcute. De asemenea, obișnuiesc să mă compar cu cei mai buni decât mine. Uneori e frustrant. Nu-i prea confortabil să setezi mereu limite mai înalte și să te pregătești să sari hopuri mai dificile. Dar, la sfârșitul zilei, satisfacțiile sunt mai mari.

De aceea mă enervează crunt atitudinea unora care mereu găsesc câte o hibă în orice. A reușit cineva să atragă fonduri de 1 milion de dolari pentru ceva aplicație? Vai, dar sunt copii care mor de foame în Africa. De ce nu primesc ei banii ăia? Dacă a găsit cineva o metodă prin care să optimizeze consumul de carburant la vreun model de mașină, repede sar unii și spun că sunt milioane de mașini care oricum poluează. Exemplele sunt infinite. Mereu se găsește câte unul care să diminueze până la minimum importanța oricărei idei bune. Pentru că, nu-i așa, nu toți ne-am născut plini de idei și majoritatea dintre noi ne bălăcim în mediocritate o viață întreagă.  More

2 Comments

Programul Electric Castle 2015

Events

Mai sunt fix 22 de zile până la Electric Castle. Am făcut o verificare a echipamentului de camping, să fiu sigură că e complet, am pregătit din vreme cele 2 zile libere (joi și vineri), echipa de festival e gata și transportul e pregătit. Mai caut niște poiuri drăguțe și ieftine, dar astea sunt opționale, oricum.

Din a patra zi de festival, de anul trecut, abia aștept ediția asta. Când am văzut că, așa cum am preconizat, vor urca pe scenă atât Rudimental, cât și SIGMA, am început să nnu mai am răbdare. După care, organizatorii au anunțat The Prodigy și am început numărătoarea inversă. E nebunie în toată țara din cauza festivalului. Abonamentele de patru zile sunt sold-out de o vreme deja, singura opțiune pentru cei întârziați sau nehotărâți rămânând biletele pentru o zi.  More

No Comments

Danone a lansat noile pahare KISS

Să tot fie vreo 2 ani de când mi-a spus Oltea că a început să mănânce iaurt în fiecare zi. Eu, crescută acasă cu covăsit, care-i fix același lucru, dar făcut de țărani, eco, bio, am zis că nu mă pasionează ce găsim prin comerț. Asta până m-am trezit într-o zi că doctorul mă trimite la supermarket să-mi cumpăr iaurt. Că prea multe antibiotie nu fac bine, dar trebuia să le iau, totuși. Așa că m-am dus la supermarket și mi-am luat iaurt. Entuziasmul meu tindea spre zero, credeam că n-o să-l mănând de fapt niciodată și-o să se strice în frigider.

danone kiss pahar nou

Spre surpriza mea, am desoperit că-mi place. Că are gust bun, mai ales dacă e simplu, fără fructe dulci prin el. Am încercat inclusiv clasica provocare Activia, aia în care timp de două săptămâni, dimineața, trebuie să mănânci câte un iaurt pentru a te simți mai bine. Da, e pe bune. Chiar funcționează. Recomand să încercați și voi, mai ales că recent Danone a lansat noile pahare KISS (Keep It Simple & Safe). Sunt pahare cu baza rotundă, o formă potrivită pentru a putea consuma și ultimul strop de iaurt din pahar.

“Am investit peste 340 de milioane de lei în operațiunile locale, iar această lansare dovedește încrederea noastră în potențialul de dezvoltare al pieței românești, dar și dedicarea noastră de a continua să creăm valoare în Romania, prin investițitiile constante în fabrica noastră, în iaurturile Danone, precum și în cauze sociale. Noul pahar KISS (Keep It Simple & Safe), un mix subtil de îndrăzneală și simplitate, este cea mai recentă inovație a noastră și suntem bucuroși că România este prima țară din estul Europei în care Danone o implementează” – Cristina Popescu, director de comunicare Danone.

cristina popescu danone PRbeta 2015

La Timișoara, primele cuvinte despre acest nou concept Danone le-a spus chiar Cristina Popescu, în cadrul Conferinței PRbeta 2015. Participanții i-au putut pune întrebări despre cum comunică această schimbare de ambalaj, au aflat câteva cifre despre consumul de iaurt la nivel național (știați că bănățenii consumă cel mai frecvent Activia?) și au putut degusta iaurturi simple sau cu fructe din noile pahare KISS.

No Comments

Câteva gânduri după cinci ediții ale Conferinței PRbeta

Events

Când am anunțat, miercurea trecută, deschiderea celei de-a cincea ediții a Conferinței PRbeta, împreună cu Oltea, am avut un fel de nod în gât și fluturi în stomac. Recunosc că, în ianuarie 2011, când ne-a venit ideea de a organiza evenimentul ăsta, nu mă gândeam că vom ajunge cu el la cea de-a cincea ediție. Pentru mine înseamnă enorm de mult și știu că fără susținerea comunității și a unor companii care au crezut în noi, evenimentul ăsta nu ar fi crescut niciodată. More

1 Comment

Să-i învățăm pe cei care vor să învețe

PRbeta

Când am ales Facultatea de Litere, am pornit la drum cu gândul că voi deveni, probabil, profesoară de Română. Doi ani mai târziu m-am răzgândit. Nu-mi plăcea dezinteresul total pe care l-am găsit la elevii cărora le predam în timpul practicii DPPD (formarea aia pe care o facem pe lângă un profesor deja practicant, cu multă experiență într-ale predatului de lecții). Am decis atunci că, orice aș face cu viața mea, cu siguranță nu voi alege să-mi bat joc de timpul propriu vorbind ca un radio stricat unor oameni care mă ascultă din obligație, nu pentru că așa au ales.

Zece ani mai târziu, mă găsesc în postura de formator ocazional al tinerilor care doresc să dezvolte o carieră în relații publice. Nu prea vorbesc din cărți. Consider că este datoria studenților să-și vadă de lecturile obligatorii de la școală și că ceea ce ar trebui să audă de la mine ține mai mult de practică decât de teorie. Oricum, s-o spun pe aia dreaptă, nici nu simt că e treaba mea să îi trimit la buchiseală. Cei care vor să învețe vor deschide de bunăvoie cărțile de specialitate. Ceilalți poate că ar trebui să se orienteze spre alte meserii, că nu-i obligă nimeni să fie toți specialiști în relații publice.  More

4 Comments