”Cine poate mate, poate tot” – Interviu cu Raluca Vlad, olimpică la Matematică

Raluca VladAm  găsit-o puțin timidă, puțin obosită, dar cu zâmbetul pe buze. Lângă ea, mama radia de bucurie și mândrie. Raluca Vlad, elevă a liceului Grigore Moisil din Timișoara, face parte din lotul restrâns de juniori ai echipei care reprezintă România la concursurile internaționale de matematică. Are doar 15 ani și face parte din elita intelectuală a țării.

M-am întâlnit cu ea într-o sâmbătă dimineața, la o limonadă și-o poveste. Ca fost olimpic la matematică, înainte de întâlnire am încercat să-mi aduc aminte câte ceva din ce-am învățat în liceu. În afară de câteva noțiuni elementare despre matrici și derivate, nu mai știu aproape nimic. Când am început să vorbim m-am uitat la ea cu nostalgia celui care nu mai cunoaște un domeniu în care altădată excela. Și, recunosc, am rugat-o să nu îmi testeze cunoștințele, că le-am pierdut pe toate.

Clasa a treia: Primele concursuri de matematică

”Am început să particip la competiții matematice prin clasa a treia. Cred că am participat la Micul Matematician de vreo câteva ori. Mi se păreau extrem de simple problemele pe care le primeam.”, începe Raluca să povestească. Din clasa a cincea a început să câștige competiții naționale. A luat aur la Olimpiadă în acel an, apoi a continuat cu argint. Începând cu acest an se află în lotul restrâns de juniori.
Știu că pentru a excela, în orice domeniu este nevoie de multă muncă. Raluca învață mult singură și rezolvă zilnic probleme din culegeri. Inspirația ei a fost o doamnă profesoară, acum directoare a liceului ”Grigore Moisil”, doamna Carmen-Cerasela Bociu. ”A fost o inspirație pentru mine. Îmi amintesc că, atunci când eram în clasele mai mici, înainte de competiții mergeam cu ea la mai multe clase la care preda și îmi dădea să rezolv probleme. M-a ajutat enorm!”, menționează Raluca.

Baletul – a doua pasiune a Ralucăi

Pe lângă matematică, Ralucăi îi place mult baletul. Chiar urmează să aibă un spectacol zilele următoare, Spărgătorul de nuci, pe 19 iunie. Profesoara ei de balet, Rodica Murgu, o antrenează de când Raluca avea 11 ani. Îi place mult baletul și o văd cum i se luminează ochii când vorbește despre asta. Dar, dacă ar fi să aleagă între matematică și balet, ar alege oricând matematica. Dovadă că a și optat pentru un liceu specializat în matematică și informatică, nu un liceu de arte.

Mi-a plăcut să stau de vorbă cu ea. După primele câteva momente, în care a fost puțin timidă, ne-am apropiat cumva și a început să vorbească mai deschis. Despre serialele la care se uită, despre muzica pe care o ascultă, despre cum își petrece vacanțele și ce face ea când nu se pregătește pentru concursuri de matematică. Am aflat că este fană Lana del Rey și Taylor Swift, că se uită la The Vampire Diaries, Lie to me și The Mentalist, că își petrece timpul liber cu prietenii și că, în ciuda faptului că face parte dintr-o elită, se înțelege foarte bine cu colegii de clasă.

Susținere și implicare din partea părinților

Lângă noi, mama Ralucăi face câte o mică intervenție. Din fiecare cuvânt al ei se simte mândria de părinte. Are un copil bun, studios și cuminte, care face performanță, dar nu uită nici să își trăiască adolescența. ”Noi am susținut-o și o vom susține mereu, indiferent de ceea ce va alege. Nu i-am impus niciodată să aleagă o anumită meserie și, deși noi suntem amândoi specializați în alt domeniu, am avut mereu încredere că Raluca va excela în domeniul pe care și l-a ales. Acum își dorește ca, după liceu, să urmeze o facultate în afara țării. Este singurul nostru copil și ne va fi foarte dor de ea, dar am înțeles că este ceea ce își dorește și ceea ce are nevoie, așa că o susținem și în această alegere”.

Un părinte deschis la minte, cu abordare modernă. Mi-a plăcut mult. În general mă bucur când întâlnesc părinți relaxați, care își susțin copiii indiferent de cariera pe care o aleg. Am și eu doi părinți care au abordat, la momentul respectiv, la fel problema. Deși știu că, poate, în sinea  lor, și-ar fi dorit să fiu programator sau inginer, nu om de comunicare. Dar nu mi-au spus asta decât foarte târziu, după ce deja începusem o carieră într-un cu totul alt domeniu decât își doreau.

”Cine poate mate, poate tot. Matematica te ajută să sistematizezi. Mie nu mi-a plăcut niciodată să tocesc”, mărturisește Raluca spre final. Și eu zâmbesc nostalgic din nou, știind că am făcut mereu la fel și că de multe ori gândirea analitică deprinsă prin exercițiu matematic m-a scăpat de ore întregi de toceală plictisitoare.

Îi doresc Ralucăi să-și vadă visul cu ochii și să ajungă la o facultate bună în străinătate. Mai are trei ani de liceu și vreo patru vacanțe mari până atunci, dar cumva știu că visul ei se va împlini. E hotărâtă să reușească și, chiar dacă este puțin timidă în prezența oamenilor pe care nu-i cunoaște, transmite o atitudine pozitivă și determinată.

Poveștile celor 43 de olimpici din mai multe județe ale țării le puteți urmări pe hashtag-ul #ofertadenota10. Toate astea fac parte dintr-o campanie inițiată de Orange prin #ofertadenota10 pentru a susține #performanta. Pe scurt, compania va dona între 26.000 și 150.000 de euro pe durata celor trei luni de campanie, adică până la sfârșitul lui iunie. Dacă vreți să îi susțineți și voi este suficient să activați oricare din cele 2 opțiuni Star (de 6 sau 8 euro), iar Orange donează automat 5%. Mă bucur să văd că au strâs, în aproape 2 luni de campanie, peste 75.000 euro pe care îi vor împărți egal olimpicilor. Este un ajutor care cred că va conta pentru copiii ăștia frumoși și studioși care ne reprezintă țara la concursuri naționale și internaționale.

3 Comments

  1. Hiii….. Mi-am amintit ce frumoasa era perioada olimpiadelor! Cata satisfactie si mandrie simteam cand reuseam sa obtin locul I pe judet si ma calificam pentru etapa nationala! Acolo, alte emotii, alte bucurii… <3 Ma bucur ca azi exista companii private care sa ii premieze pe olimpicii tarii, din moment ce statul nu acorda foarte multa atentie acestui tip de performante. In afara de o festivitate pompoasa care se incheie cu decernarea unei diplome, nu stiu daca se intampla mare lucru, nu stiu ce alte beneficii primesc acesti elevi.

       0 likes

  2. bv tie ca mai scoti in evidenta si capetele luminate ale tarii
    De acesti copii minunati nimeni nu se mai intereseaza si nu le acorda conditii de invatare la nivelul dorintei si placeri care o dedica acesti copii invatatului.

    Bravo lor

       0 likes

Leave a Reply to Georgi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close