Când am ales Facultatea de Litere, am pornit la drum cu gândul că voi deveni, probabil, profesoară de Română. Doi ani mai târziu m-am răzgândit. Nu-mi plăcea dezinteresul total pe care l-am găsit la elevii cărora le predam în timpul practicii DPPD (formarea aia pe care o facem pe lângă un profesor deja practicant, cu multă experiență într-ale predatului de lecții). Am decis atunci că, orice aș face cu viața mea, cu siguranță nu voi alege să-mi bat joc de timpul propriu vorbind ca un radio stricat unor oameni care mă ascultă din obligație, nu pentru că așa au ales.

Zece ani mai târziu, mă găsesc în postura de formator ocazional al tinerilor care doresc să dezvolte o carieră în relații publice. Nu prea vorbesc din cărți. Consider că este datoria studenților să-și vadă de lecturile obligatorii de la școală și că ceea ce ar trebui să audă de la mine ține mai mult de practică decât de teorie. Oricum, s-o spun pe aia dreaptă, nici nu simt că e treaba mea să îi trimit la buchiseală. Cei care vor să învețe vor deschide de bunăvoie cărțile de specialitate. Ceilalți poate că ar trebui să se orienteze spre alte meserii, că nu-i obligă nimeni să fie toți specialiști în relații publice.  More