Roxana și noul site Farmec.ro

Advertoriale

Sunt ambasador Farmec dinainte să știu că toată gama Gerovital este produsă de ei și dinainte să știu că acetona aia din sticluță cu etichetă albastră, pe care o folosește mama și-n zi de azi este produsă în același loc cu cremele de mâină care mi-au salvat iernile. Așa că nu mă mir că prietenele mele au ajuns să folosească produsele Farmec. Azi vă invit să citiți câteva cuvinte scrise de Roxana, a cărei băi arată mai nou ca un magazin de desfacere a celor de la Farmec.

Sunt născută vara. Prin urmare, îmi place foarte mult acest anotimp. Îmi place că e cald, că e totul verde, că se întâmplă multe evenimente frumoase. Recunosc că până să vin în Timişoara, nu mi-a plăcut niciodată toamna. Ce poate să-ţi placă când plouă tot timpul, începe şcoala şi stai între patru pereţi mai mult ca niciodată? Toate astea s-au schimbat însă când am început facultatea. Asta pentru că în Timişoara e ceva mai cald decât la Satu Mare. Drept urmare, sunt multe zile senine şi aici toamna are nişte culori foarte mişto. Îmi mai place toamna pentru că, nefiind preocupată cu festivalurile şi excursiile, am mai mult timp să mă ocup de mine. Aşa am hotărât că o să o chinui pe Cristina să mă înveţe să dansez şi să încerc să scap de toate problemele tenului şi părului meu. 
More

No Comments

Cum mă relaxez când n-am timp de concedii

La Feminin

Hobby_Sewing_EquipmentCa tot omul, uneori simt nevoia să mă deconectez de toată nebunia obișnuită a zilelor aglomerate. Cum pregătirea unei vacanțe durează și cum nu pot pleca din oraș chiar de fiecare dată când îmi doresc, am descoperit veo câteva metode de relaxare mai la îndemână. Un fel de supe instant ale relaxării, dacă vreți.

Seara, după câte o zi obositoare, îmi place să-mi las laptopul închis în birou, să nu îmi vină să mă uit la seriale sau să pierd vremea aiurea pe Facebook. Prefer să confecționez cercei. Majoritatea dintre ei n-au văzut vreodată lumina zilei, însă pe unii îi port. Cum recent am descoperit că cerceii se pot și împleti cu croșeta, urmează o serie de încercări, să văd ce pot crea.

Alt mod în care mă relaxez este să-mi fac curat în imensul dulap de rochițe. Periodic trebuie să le aranjez, să le înlocuiesc cu unele pe care le țin prin cutii și să le schimb ordinea de pe umerașe, că tot uit de câte una. E ca un fel de shopping cu propriile haine și e de-a dreptul amuzant să găsesc câte o rochie pe care am și uitat că o am. Fetelor, vă recomand operațiunea asta de cel puțin 2 ori pe lună, face minuni. More

1 Comment

Despre oameni, despre PLAI

Events

Pentru mine, Subcarpați+Orchestra a fost ultimul concert din ultimul festival de muzică din 2014. Aseară, în timp ce oamenii de pe scenă făceau spectacol și publicul cânta și dansa cu ei într-o ploaie torențială, m-am oprit puțin și-am zâmbit cu drag uitându-mă în jurul meu. Am ales să-mi petrec vara în festivaluri și-am dat, fără strop de regret, un concediu de stat la plajă pe vreo insulă grecească pe atmosfera de festival, dormitul în cort și drumurile prin țară și prin vecini.

Nimic nu se compară cu sentimentul ăla pe care ți-l dă un festival fain. Oameni cu care ajungi să te saluți doar pentru că v-ați intersectat pe la mai multe concerte, prieteni noi și prieteni vechi cu care împarți o bere sau o pelerină de ploaie, artiști mulți, buni, care dau tot pe scenă pentru că și ei, la rândul lor, se simt bine. Fiecare festival spune o poveste din care înveți câte ceva. La PLAI am învățat abia în a noua ediție (știu, să-mi fie rușine că n-am fost mai atentă până acum) că festivalul ăsta înseamnă mult mai mult decât artiștii de pe Scena Mare. De fapt, după două zile petrecute pe Aleea Culturală, am simțit ă PLAI este un festival al oamenilor care fac lucruri extraordinare și care trăiesc cu pasiune fiecare zi. More

No Comments

PLAI 2014: Asian dub Foundation și Usturoi

Events

Când m-am trezit ieri dimineață și-am văzut ploaia aia îngrozitoare, am zâmbit. Mi-am zis în sinea mea că se vede că-i zi de festival. Toată vara am bântuit la festivaluri prin țară și prin vecini și la fiecare dintre ele am prins cel puțin o zi de ploaie. Știam că timișorenii sunt, în general, mai speriați de precipitații decât alții, însă nu m-am îndoit pentru o clipă că lumea se va strânge, spre seară, la Muzeul Satului.

Mi-am pregătit cuminte pelerina de ploaie, încălțări călduroase și ceva bluză mai groasă (prieteni nelipsiți la orice festival), mi-am primit cu drag musafirii veniți special pentru PLAI și-am pornit voioși spre Muzeu. Între timp a ieșit și soarele. O fi fost din cauza oamenilor faini care se strângeau la Muzeul Satului sau pentru că până și soarele și-a dorit s-ajungă la PLAI. Nu contează, oricum.  More

1 Comment

Timișoara se pregătește de PLAI Festival

Events

Se simte în aer atmosfera aceea de pregătiri pe ultimă sută de metri. La Muzeul Satului, voluntarii lucrează cu spor la ultimele pregătiri ale scenelor, decorurilor, barurilor. Am urmărit în poze și în poveștile celor care muncesc acolo evoluția lucrurilor. Pe stradă, în tramvai sau prin librării aud de câteva zile aceeași discuție: ”Vii la PLAI? – Normal, n-aș putea lipsi!”. Facebook-ul a explodat de atâtea poze și cover photos cu și despre PLAI.

Mai sunt fix patru zile până începe unul dintre cele mai faine festivaluri care se desfășoară în Timișoara și am impresia că tot orașul clocotește de nerăbdare. Ca de fiecare dată, pe Scena Mare a festivalului vor urca nume care aduc onoare scenei internaționale de muzică. În acest an, spre surprinderea și bucuria mea vom avea parte de Asian Dub Foundation (vă mai amintiți cum, în Fostu’ Hush, la 1 noaptea mereu se trezea cineva să ceară DJ-ului ”Flyover”?). Tot la Scena Mare avem și preferații colegelor mele de apartament: Tito Paris și Light in Babylon. Zilnic avem discuții despre cine-i mai fain, pentru a ajunge la concluzia că oricum ne vor plăcea toți.

PLAI Festival 2014

More

1 Comment

Cu ce-ți umpli bagajul

Advertoriale

Era în vara lui 2005 când am plecat prima dată pe munte cu mai multe fete decât băieți. În general, obișnuiesc să fiu atentă la structura grupului de prieteni cu care plec în drumeții. Nu de alta, dar parcă mă simt mai în siguranță dacă plec la drum cu mai mulți băieți. În 2005 am plecat în Retezat. Urma să stăm minimum 7 zile în vârf de munte, să dormim la cort, să explorăm înălțimile și frumusețile zonei.

Ne-am întâlnit în gară, cu rucsacii în spate, entuziasmați și tot un zâmbet. Până când a venit una din fete, la pas de promenadă, cărând lejer un troler după ea. Un troler. Imens. Greu. Imposibil de ridicat. Am rămas toți consternați, i-am explicat că nu va supraviețui în vârf de munte cu trolerul după ea și, să n-o trimitem acasă, am decis că-i împărțim bagajul prin alți rucsaci, să nu ne fie greu.

Când a început să desfacă ditai bagajul, mai aveam puțin și-o luam la palme. Fata căra după ea o placă de păr, niște rochițe, două perechi de pantofi cu toc, două perechi de sandale, o pereche de teniși, uscător de păr și-o trusă de farduri mai mare ca Rusia. Asta pe lângă o tonă de diverse haine absolut inutile. Ce nu avea? Bocanci, pelerină de ploaie și hanorac. Am împărțit noi câteva lucruri pe care le-am considerat utile, iar pe celelalte le-am lăsat în troler și-am rugat-o să cheme pe cineva să i le ducă acasă.  More

No Comments