Eu și Morcheeba

Events

Primul concert Morcheeba pe care l-am ratat cu brio a fost cel din 2009, din București. Eram freelancer pe vremea aia și aveam impresia că programul meu de lucru poate fi destul de flexibil. Doar că, cu vreo două săptămâni înainte de concert am semnat un contract destul de important și-a trebuit să rămân în Timișoara să-mi văd de treabă. Nu m-am panicat foarte tare, am zis că sigur vor mai fi ocazii în care să văd un concert Morcheeba.

Un an mai târziu, tot la București, Morcheeba au avut din nou concert. De data asta s-a și întâmplat să fie cam de ziua mea. Însă, fix în aceeași perioadă, eu eram la Văliug, cu a doua ediție de Startup Days. Al doilea concert, a doua oară când n-am ajuns. Deja simțeam primele semne de bad karma. Că nu mi-e dat, că am am un super ghinion, că niciodată nu voi ajunge să-i văd cântând live. În fine, am trecut peste asta. Un an mai târziu, în 2011, tot de ziua mea, Morcheeba aveau concert la Praga. Acum, să ne înțelegem. De obicei, toamna muncesc mai mult decât în alte perioade ale anului. Faptul că ziua mea a picat în cea mai aglomerată perioadă  din an ține de soartă și nimic altceva. Doar că în 2011 n-am ajuns la concert din motive mult mai personale care nu merită menționate aici. Practic, rămăsesem fără bani.

morcheeba

Anul trecut, la Electric Castle, iar a fost concert Morcheeba și n-am ajuns. Am aflat de festival cu vreo săptămână înainte și nu aveam cum să mă organizez să ajung. Acum, uitându-mă în urmă încep să cred că sunt cel mai ghinionist om din univers. Știu că au mai cântat și la Budapesta de câteva ori, la Belgrad și la Viena, deci în locuri în care aș putea ajunge la fel de ușor (ba chiar mai repede) decât până la București. Doar că nu mi s-au aliniat planetele deloc, timp de 5 ani, de când am hotărât că vreau să văd Morcheeba în concert.

Din fericire, mâine seară, Morcheeba deschide seria de concerte faine la scena mare de la VOLT Festival. Bagajele sunt făcute, mașina e pregătită, biletele sunt tipărite și entuziasmul a ajuns până la cer. De data asta nu am cum să mai ratez Morcheeba. M-ar putea opri doar vreo calamitate naturală.

În caz că sunteți curioși, la VOLT Festival mai cântă Arctic Monkeys (de fapt, urmărind concertele lor am aflat de festival. By the way, cântă duminică, în caz că vă interesează, și biletele costă 50 euro pentru seara aia), MGMT, 30 Seconds to Mars, Modestep, Birdy, Karnivool și mulți alții. Vă mai scriu zilele astea un fel de jurnal de festival. N-am mai fost până acum la VOLT și sunt foarte curioasă cum se desfășoară lucrurile acolo.

credit foto: Morcheeba Facebook

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close