Argan Plus de la Farmec – o gamă pentru festivaluri

Îmi place să am bagaje puține și împachetate cât mai compact atunci când plec la drum.  De-aia nu-mi iau cu mine balsam de păr, mai mult decât fardurile strict necesare (dermatograf, rimel, ruj roșu) și nici prea multe perechi de papuci. Pentru patru zile de festival, adică o minivacanță de cinci zile, am avut cu mine un rucsac de 55l și-un cort pe care l-au dus, separat, băieții.

Problema este că de când m-am tuns sunt obsedată de părul meu. Nu o dată s-a întâmplat să plec din birou acasă, să-l aranjez și să mă întorc înapoi în centru cu alte treburi. Da, am luat-o puțin razna, dar presupun că-i doar o perioadă. Oricum, ideea e că în weekend, timp de patru zile, am fost la Electric Castle și am dormit în cort. Mno, imaginați-vă și voi cam cum se potrivește aranjatul părului cu dormitul în cort. Așa-i. Puțin înspre deloc. 

Mi-am făcut curaj, am zis că doar e festival, nu contează chiar așa mult cum îmi stă mie părul. Mai importante sunt muzica și atmosfera. Am împachetat resemnată șamponul și uleiul de păr (măcar să-i îmblânzesc vârfurile, dacă tot stă creț de la natură) și-am plecat la drum. Din fericire, am avut apă caldă la discreție și mi-am putut spăla părul suficient de des. La cât praf și fum era acolo, l-am spălat o dată la două zile. Inițial am zis că poate ar trebui să fac asta zilnic, însă noul Șampon cu argan, pe care l-am primit în teste de la Farmec, a fost o surpriză plăcută.

10402582_10152230201923727_4707080793519240819_n

Îmi place mult că nu-mi încâlcește părul deloc și că-l aranjează cumva fără să pară ciufulit. Dacă mai adaug și puțin ser cu ulei de argan, nici nu-mi mai trebuie placă de păr, perie specială sau alte artificii din astea femeiești. De când l-am folosit prima dată am văzut diferența. Părul meu este bine hidratat, ușor de aranjat și nu se mai rupe așa tare când îl pieptăn. Mă coafează (hehe) ideea că nu am musai nevoie de balsam de păr, mai ales dacă folosesc și serul cu ulei de argan. Cumva simt că economisesc timp și energie sărind o etapă. Nu vă recomand să faceți la fel, că balsamul ăla are rolul lui. Însă, dacă vă grăbiți sau sunteți în deplasare, poate fi o soluție.

În fine, ideea este că am supraviețuit patru zile întregi și am reușit să nu am părul creț decât în ziua în care a plouat tornțial timp de câteva ore. Oficial îmi schimb șamponul. Iar. Gama completă o găsiți aici, alegeți cu încredere că-s ieftine (sub 50 lei cstă șampon+mască de păr+ser cu ulei) și bune. Bonus, o poză cu mine din timpul festivalului.

elelctriccastle farmec ulei argan

 

credit foto Roxana Moraru

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close