Cum sunt într-o perioadă în care aș dansa tot timpul și în care redescopăr tot felul de pasiuni mai vechi, am decis, încă de acum câteva luni, că vara asta merg la cât mai multe festivaluri și concerte. Am deschis sezonul cu Electric Castle, săptămâna trecută. Mi-am dorit foarte tare să îl mai văd o dată pe Wilkinson pe scenă (l-am mai văzut o dată, la Timișoara, în pre-evenimentul Electric Castle) și să descopăr de ce Thievery Corporation sunt mai faini live. Așa că, joi dimineața (nu foarte devreme), mi-am făcut bagajele și-am plecat la festival.
Pentru mine a fost prima ediție de Electric Castle. Mi-au povestit oamenii care au fost anul trecut, la prima ediție, că festivalul este mult peste altele din țară, însă am crezut că am găsit eu doar fani înrăiți. Well, au avut dreptate să insiste să merg și eu. Patru zile de muzică bună, atmosferă superbă și mai mulți oameni faini pe metru pătrat decât am văzut vreodată la un festival din țară.
Akua Naru, Dub Pistols, Wilkinson și publicul din prima seară Electric(ă)
Prima seară a început în forță, cu Akua Naru (să ascultați, merită, pentru mine a fost marea descoperire a festivalului), Subcarpați, Dub Pistols, Wilkinson și Delta Heavy. Bine, au fost și The Antwoord, dar nu-mi plac. N-aș ști să vă spun prea multe despre concertul lor. Au făcut spectacol, însă muzica aia care sună ca desenele animate japoneze nu m-a încălzit. Am făcut, deci, o pauză de-o oră, în care am cunoscut niște thailandeze îndrăgostite de Subcarpați. Le-am tradus versurile și am încercat să le explic câte ceva despre ce înseamnă Subcarpați pentru români. Mi-au povestit că în fiecare vară aleg o zonă din lume și în funcție de festivalurile din zonă își organizează vacanța. Părerea lor și a multor altor străini care au fost la Electric este că festivalul ăsta va fi un must pentru toți pasionații de electro din Europa și nu numai. Tind să le dau dreptate.
Dub Pistols au urcat pentru a doua oară pe scena de la castelul Banffy și, din câte am înțeles, vor veni și anul viitor, spre bucuria noastră. Energia și buna dispoziție cu care au cântat au confirmat faptul că Electric Castle este unul din locurile lor preferate. Mai mult, în timpul conferinței de presă spuneau că le-ar plăcea să scoată un disc nou, cu live-ul de la Electric Castle.
Wilkinson, împreună cu MC-ul lui, Visionabi, au fost pentru mine momentul mult așteptat al serii. De fapt, pentru el m-am dus. Muzica lui și modul în care alege să combine sunetele rezonează perfect cu starea mea de bine. M-am bucurat de fiecare secundă, am dansat încontinuu și am cântat cu toții timp de mai bine de două ore. Pe lângă Sleepless și Afterglow, pe care le aștepta toată lumea, am avut parte de câteva surprize. Spre exemplu, Bonfire(Knife Party) și Tap Ho(TC) au fost niște reveniri neașteptate. Le-am auzit, o oră mai târziu și în mixurile duo-ului Delta Heavy. Nu știu ce părere au alții, dar seara de joi a fost una dintre cele mai faine. Încă o dată, Marea Britanie a demonstrat că, atunci când vine vorba de DnB, dă lecții lumii întregi.
Thievery Corporation și Bonobo
La Thievery Corporation, care au venit la Electric Castle în efectiv complet, s-a dansat atât de mult că aveam impresia că vibrează pământul în jurul meu. S-a lăsat cu o cerere de căsătorie pe scenă, cu public care a urcat să danseze cu artiștii, cu improvizații și lansare de album. După care au revenit la două bis-uri, că nu ne mai săturam de ei. Dacă variantele de studio sună binișor, live sunt demențiali. Vă recomand să prindeți un concert și să mergeți să vă bucurați de spectacol. Eu am devenit fan abia acum, după ce i-am văzut live.
Șuie Paparude, Dub FX, Gramatik, Bonobo (ah, Bonobo!) sunt alt nume pe care le-am văzut pe scena principală, în diverse seri. De la Bonobo nu ne-am lăsat duși decât după un bis cerut foarte mult timp, deși ne-am bucurat de ei timp de mai bine de două ore. Cumva se potriveau atât de bine cu soarele care s-a ivit dintre nori după o zi ploioasă și rece, cu publicul care a așteptat cu nerăbdare să-i vadă pe scenă, cu vibe-ul pozitiv care s-a simțit pe tot parcursul festivalului.
N-am stat, în rest, foarte mult la scena principală. Cred că într-un festival este bine să experimentezi cât mai multe lucruri, așa că am ales să ascult ritmuri cât mai diverse, de pe fiecare scenă în parte. La Dance Garden – locul cu cel mai fidel public – am descoperit Adam Dolph, Sasha și Indie Jules. Pe la Stables am văzut câteva proiecții interesante și la Mill nu am ajuns deloc, pentru că era tot timpul foarte multă lume într-un spațiu foarte mic. În schimb, am dansat în fiecare dimineață la scena de reaggae, unde am avut și surpriza de a-l revedea cântând pe Dub FX, împreună cu ceva prieteni.
Despre activitățile din timpul zilei și cum am simțit Electric Castle când nu am dansat vă scriu mâine. Azi iau o pauză și mă pregătesc de concertul Manu Chao care are loc la Muzeul Satului din Timișoara.
*credit foto Cosmin Ignat
PS: Multe link-uri cu poze găsiți în lista asta.