Un om special, un profesor cu inițiativă

Advertoriale

Îi spuneam ”Teacher” și mi-a fost profesoară de engleză timp de 7 ani. În clasa a doua, când am început, ca toți copiii, să învăț prima limbă străină din programa școlară, eram cumva speriată de nou. Știam doar câte o poezie în săsește și vreo câteva cuvinte învățate de la neamuri și prietenii mamei. Cu engleza nu prea aveam treabă. Pe vremea aia abia apărea Cartoon Network în România și internet nu era încă.

Îi place muzica bună și vede lucrurile într-un mod mai nonconformist, așa că am învățat engleză pe versuri de Rod Stewart, Dire Straits și Pink Floyd, cu un casetofon din acela cârâit, că asta avea școala în dotare pe vremea aia. Ea, împreună cu tata, mi-au deschis apetitul pentru muzică bună și cărți. În loc să învățăm din manualele comuniste povești despre copii care merg la școală și care mănâncă, în pauza de prânz, mere și supă de la cantină, ea ne aducea cărți adevărate, scrise în engleză. Am citit, cu ajutorul ei, Peter Pan și vreo câteva cărți de-ale lui Dickens. Mai târziu, prin clasa a șaptea, am descoperit și poeții englezi.

Nu ne putea duce în excursii la Londra, să vedem și noi locurile despre care învățam la școală, însă ne-a plimbat prin România și ne-a învățat să ne iubim țara și s-o vedem prin ochii străinilor care ne vizitează. Ne-a spus povestea castelului Peleș și ne-a șoptit, complice, că englezii vin ăn munții noștri să vadă natura pură, cum nu se mai găsește în multe locuri din Europa. Toate astea asezonate cu câte o cântare de pomină, că doar știam deja versurile melodiilor preferate de ea.

Este un om minunat, cu o energie pozitivă greu de imaginat. A găsit în tot praful acela post-comunist metode noi prin care să ne învețe o limbă străină pe care am ales-o ca materie de bază în facultate. Ah, da, a fost omul care m-a inspirat să optez pentru Facultatea de Litere. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ”Teacher” nu are însă legătură cu școala, profesia pe care am ales-o sau pasiunile pe care le am. Am învățat să fiu curioasă, să-mi placă să caut mereu lucruri noi și metode de abordare diferite, așa cum făcea și ea.

N-am mai văzut-o de mulți ani, cam de când m-am mutat în Timișoara. Aș vrea să-i mulțumesc pentru că este un om special, care a știut să  ne învețe mai mult decât cerea programa școlară și ne-a ajutat să devenim oameni mai buni, mai deschiși la minte și cu mai multă încredere în noi. Îmi doresc tare mult să știu că mai există și acum profesori din ăștia minunați, care pun suflet în ceea ce fac și care pot să inspire prin felul lor de-a fi. Dacă cunoașteți asemenea oameni, poate-mi povestiți și mie despre ei.

Între timp, vă invit să citiți mai multe despre un proiect fain care susține oamenii de acest fel. Cu citat, de pe blogul scris de oamenii din Țara lui Andrei: ”Fiecare dintre noi ştim câte un Profesor Iniţiativă. E omul ăla care ne-a inspirat ca elevi, a crezut în noi şi ne-a dat curajul să ne schimbăm viaţa într-o mai mică sau mai mare măsură. Dar ei ne pot inspira chiar şi după ce am părăsit de mult băncile şcolii. Ei pot fi impulsul de care avem nevoie atunci când vrem să schimbăm ceva în comunitate şi lipseşte acea scânteie. Astfel, dacă ai o idee care poate schimba lumea din jurul tău, ei te pot ajuta. Noi îţi oferim exemple de adevăraţi Profesori Iniţiativă, oameni care au fost o inspiraţie pentru alţii şi au venit cu iniţiativa de a schimba oamenii din jurul lor. Suntem siguri că te vor inspira şi pe tine.

Iar dacă exemplele lor ţi-au deschis orizontul şi ţi-au dat încredere, e rândul tău să dovedeşti că Se poate! Formează-ţi o echipă din elevii şcolii tale şi un alt cadru didactic, înscrie-te în competiţia Şcoala lui Andrei şi poţi deveni şi tu un Profesor Iniţiativă!

2 Comments

Îmblânzește-ți părul și câștigă o mașină

Advertoriale

Cum părul meu ondulat (nu creț!) stă doar cum are el chef, acum vreo 4 ani am decis că-i momentul să-i vin de hac. Mi-am cumpărat o placă de păr din aia no name și-am început să-l întind. Am crezut că am redescoperit roata când am reușit pentru prima dată să ies din casă cu un păr superb, aranjat cu mânuța mea timp de mai bine de jumătate de oră.

Din păcate, pentru că am făcut rabat la calitate, placa de păr a hotărât că-i momentul să nu mai funcționeze fix într-o dimineață de conferință. La ora 9 AM urma să țin o prezentare în fața a vreo 200 de oameni. Nu m-ar fi durut foarte tare că părul meu nu stă perfect, însă în sală erau vreo 2-3 oameni care pentru mine însemnau foarte mult și în fața cărora voiam să arăt și să vorbesc impecabil.

Părul îmi era jumătate întins, jumătate ondulat. Nu mai era timp să-l spăl, să-l rearanjez, să mă machez și să ajung la conferință, așa că l-am prins cu câteva agrafe și-o chestie cu flori și-așa l-am lăsat. Arăta îngrozitor. În timpul prezentării mă gândeam mai mult la modul în care arăta claia din capul meu decât la cifrele și rezultatele studiului despre care vorbeam. Măcar n-am avut emoții și am reușit să vorbesc coerent despre ce trebuia.

Mi-am promis atunci că nu mai fac niciodată economie când vine vorba despre produse pentru îngrijire personală. Îmi cumpăr doar chestii de calitate, care mă ajută să nu mai ajung în situații din astea stânjenitoare despre care-mi vine greu să vorbesc și după câțiva ani. Mi-am cumpărat o placă de păr Remington care mai funcționează și-n zi de azi, am grijă să folosesc produse termoprotectoare și am învățat să aleg șamponul potrivit pentru părul meu dificil, ondulat și foarte moale.

Campanie Farmec Natural More

No Comments

O poveste cu maci

La Feminin

 

camp cu maciS-a chinuit mama timp de nu știu câți ani să mă învețe să iubesc florile. M-a tot pus să-i ud ghivecele, să-i mut plantele prin casă și prin curte, mi-a povestit despre fiecare în parte câte ceva. Nimic. Gena aia iubitoare de flori a dat ceva eroare și nu se manifestă de vreun fel în mine. Plantele în ghiveci mi se par plictisitoare. Buchetele de flori sunt, pentru mine, un fel sadic de a urmări cum moare ceva.

Prima dată m-am chinuit să rețin denumiri de flori. Degeaba. În afară de clasicele lalele, narcise și garoafe nu recunosc decât trandafirii. Am încercat să învăț cum se crește o plantă, gândindu-mă că dacă-i planta mea s-ar putea să-mi placă. Cumva am reușit să distrug un bonsai (ăsta chiar îmi plăcea la început) și să inund un cactus. E clar că-s antitalent.

Îmi plac florile doar în habitatul lor, adică pe-un câmp sau într-un colț de pădure. Din acest motiv, o dată pe an, când înfloresc macii, îmi petrec câteva ore în mijlocul unui câmp, în liniște. Nu vreau să-i iau acasă pentru că le-aș strica tot farmecul. Macii sunt frumoși pentru că sunt sălbatici. Mie îmi inspiră libertatea câmpului deschis, a șinelor de tren și-a marginilor de drum pustiu, chiar dacă istoria asociază macii cu a doua bătălie de la Ypres, din timpul Primului Război Mondial (când Germania a folosit un gaz otrăvitor cu care a omorât aproximativ 5000 de  oameni).

Zilele trecute am primit un pumn de semințe de mac. ”Să-i crești cum vrei și cum îți place, să te bucuri de ei de câte ori ai chef”, mi-a spus. Aseară am dus împreună semințele în primul câmp de la marginea orașului și le-am plantat acolo. Vreau să cred că, peste câteva săptămâni, când voi merge să văd cum înfloresc macii, voi vedea acolo, printre ei, și macii mei.

 

sursa foto

3 Comments