Interviu cu Adriana Delia Bărar: nu port ceva ce știu că nu îmi stă bine

Events

Mâine și poimâine, la Timișoara, are loc Târgul de Primăvară dedicat pasionaților de fashion și celor care vor să-și reîmprospăteze garderoba. Evenimentul propune publicului timișorean un început de  primăvară cu stil, culori puternice, materiale vaporoase, accesorii inedite și cadouri originale. Cei mai buni designeri vestimentari din zonă oferă o gamă largă de ținute și accesori, potrivite pentru un început de primăvară plină de culoare.

Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuți designeri vestimentari timișoreni ai momentului, Adriana Delia Bărar, pentru a afla câte ceva despre stil, metode de a combina elementele unei ținute care să atragă atenția și despre noile trenduri în materie de fashion. 

Adriana Delia Barar fashion designer Ce este un fashion blogger și cat de dezvoltat este acest segment în România/Timișoara?

B.A.D: Un fashion blogger este, de fapt, un „personaj” , iar blogul este jurnalului lui de stil. Din păcate, în Timișoara segmentul nu este dezvoltat și nici promovat ca în alte orașe din țară, cum ar fi Cluj sau București.

Descrie-ți stilul personal și ce te inspiră/influențează.

B.A.D: Stilul meu este destul de eclectic, cu o tentă mai rock. Starea de spirit pe care o am într-un anumit moment dictează linia ținutei pe care o abordez.

 Ce designeri autohtoni preferi?

B.A.D: Sunt mulți designeri care îmi plac, însă preferații mei sunt Corina Vlădescu, Irina Marinescu, Irina Schrotter, Anca și Silvia Negulescu, Lucian Broscățean, Maria Lucia Hohan.

Care sunt cele mai bune locuri de shopping din Timișoara?

B.A.D: Deși avem, în Timișoara, multe magazine ale marilor branduri, cred, în cntinuare, că cele mai bune locuri pentru shopping sunt magazinele mici, de tip Outlet, din zona centrală și showroom-urile designerilor locali, unde găsim ținute unicat, deosebite, care ne reprezintă cel mai bine stilul.

Care este primul lucru la care te uiti când studiezi outfitul cuiva?

B.A.D: De obicei caut detaliile inedite, cele care se evidențiază și pun în valoare ținuta. De asemenea, sunt atentă șa genți și pantofi.

O regulă fashion pe care nu o încalci niciodată?

B.A.D: Nu port ceva ce știu că nu îmi stă bine, chiar dacă este în tendințe.

Care crezi că este cel mai recent trend în materie de îmbrăcăminte și care este părerea ta referitoare la acest aspect?

B.A.D: În ultima vreme, am văzut destul de des pantofi sport purtați cu ținute elegante.  Nu reușesc să înteleg ideea și nici nu cred că voi încerca vreodată combinația.

Care sunt cele 3 must have-uri ale sezonului primăvară/vară 2014?

B.A.D : Combinații neașteptate de texturi, nuanțe metalice și decupaje sofisticate.

Ce personă se încadrează pentru tine în categoria “fashion icon”?

B.A.D: Roxana Voloseniuc, editor set Elle Romania.

Ce sfat ai da unei persoane care își caută stilul vestimentar?

B.A.D: Să facă o sumă a următoarelor elemente: meseria, vârsta, tipul siluetei. Apoi să găsească câteva detalii care să îi definească stilul, să îi dea un plus de originalitate.

B.A.D: În 1 și 2 martie, la Timișoara, la Bastion, are loc Târgul de Primăvară organizat de Fashion Fridays. Recomand celor care își doresc ținute noi, în pas cu trendurile, să vină la târg pentru că este cel mai bun loc de shopping pentru publicul timișorean. În plus, au o șansă să își împrospăteze garderoba.

targ de primavara fashion timisoara fashion fridays

Pe lângă designerii care participă mai des la târgurile de fashion, la eveniment vor veni în premieră și cei de la Guban. Mă bucur să văd că reîncep să participe la evenimentele din Timișoara și abia aștept să mă răsfăț cu o pereche nouă de pantofi (evident, roșii). Intrarea este gratuită și participanții vor avea parte de o serie de surprize din partea designerilor vestimentari si din partea organizatorilor, care oferă discounturi importante și premii surpriză. Ne vedem la târg!

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close