Ce faci când toate ușile sunt închise?

Opinie

Am fost foarte fericită când o agenție din București anunța că își deschide filială în Timișoara și că eram unul dintre oamenii cu care urma să lucreze. Se întâmpla prin 2009 – 2010. După doi ani de muncă într-o altă filială, a altei companii, știm deja cam ce așteptări să am și am început să muncesc cu mare entuziasm. Mi-a plăcut foarte mult echipa cu care lucram, mi-a plăcut și abordarea șefului, mi-a plăcut sediu și mi-a plăcut campania de lansare la care am lucrat împreună cu colegii mei. De aceea când, după șase luni, agenția a anunțat că își închide filiala din Timișoara, totul m-a lovit ca un ciocan în plex.

Lumea era speriată de criză, companiile mari tăiau bugete de comunicare, multe agenții aveau probleme de cash flow, angajații dispăreau pe capete. Într-un fel, cu ocazia crizei de atunci s-a mai curățat și responsabilizat piața, însă tot ce simțeam eu în acele momente era o cădere în gol, fără vreo plasă de siguranță. Eram conștientă că nicio companie nu și-ar fi angajat om de comunicare în acele momente în care se restructurau și reduceau multe departamanete din companii. Se întrevedea o vară grea și lungă, dar îmi puneam speranțele în prietenii mei și refuzam să cred că am ajuns la un capăt de drum. În mintea mea, cumva, cândva, trebuia să se întâmple ceva bine. More

5 Comments

Premiere timișorene, graffiti și City of Energy

Advertoriale

În 1884, Timișoara era primul oraș din Europa care a folosit electricitatea pentru iluminatul străzilor. 731 de lămpi electrice stăteau de veghe  în fiecare noapte, oferind locuitorilor orașului un plus de siguranță. Câiva ani mai târziu, în 1899, tot Timișoara era primul oraș din România care a introdus tramvaiul electric. Trăiesc într-un oraș al premierelor și mă mândresc cu asta.

Prima dată când am venit aici nu știam mare lucru despre Timișoara. Știam doar că este unul dintre cele mai importante centre ale țării, că a fost primul oraș liber la Revoluție și că, într-un mod pe care nu mi-l pot explica nici în zi de azi, am simțit Timișoara ca fiind acasă, chiar dacă nu mai pusesem piciorul aici niciodată. Între timp am devenit locuitor al orașului și mereu vorbesc cu drag despre evenimentele și lucrurile frumoase care se întâmplă aici. More

2 Comments

Proștii ăia din ONG-uri

Opinie

Ai muncit încă din liceu să devii ceea ce ești azi. Stăteai cuminte în banca ta, îți făceai toate temele și nu te certai cu nimeni, dar vorbeai urât despre toți. Te-ai făcut redactor-șef la ziarul elevilor, doar pentru a adăuga o titulatură în portofoliu și pentru a putea scrie pamflete despre colegi. La facultate ai intrat, numai tu știi cum, după vreo câteva săptămâni de tocit pe brânci și-un examen pe care l-ai fi luat, poate, mai bine dacă n-ai fi fost atât de obosit.

Te-ai chinuit să fii șef de promoție, preferatul profesorilor, cel care nu lipsește prea mult. Ai considerat mereu că toate organizațiile alea studențești sunt o pierdere de vreme și decât să faci voluntariat ai preferat să lucrezi la KFC sau McDonalds. Știai că vei avea nevoie de experiență în CV și, la un calcul rapid, ai ajuns la concluzia că decât să muncești ca prostul gratuit, ”în domeniu”, mai bine te duci și faci un ban cinstit. Oricum, job-urile din timpul facultății nu contează prea tare. Poți băga motivul ăla cu ”eram student, aveam nevoie de bani” și toată lumea o să tacă rușinată. Între job și facultate, când să mai fi făcut și voluntariat în cercurile alea de sectanți vorbitori de romgleză? More

11 Comments

Iași: un oraș care cântă

Recomandari, Turism

Mereu mi-am imaginat Iașul ca pe un loc idilic, în care poeți și critici literari necunoscuți încă se întâlnesc în cafenele obscure și pregătesc, conspirativ, următorul curent literar. Spre marea mea surpriză, n-am fost foarte departe de adevăr. Am descoperit că orașul forfotește de activități culturale de toate felurile, de la seri de literatură la concerte de pian și vioară într-un birt oarecare.

După o săptămână petrecută la Iași am rămas cu impresia că orașul ăsta cântă. Pe strada pietonală auzi un fluier sau o vioară care interpretează doine celebre. Lângă hotel, un nene de vreo 60 de ani cântă la acordeon. Ceasul din centru cântă și el la fiecare oră fixă. Din mitropolie se aude un murmur de voci care recită chestii bisericești. Într-o seară, în fața Palatului Culturii, vreo 300 de studenți, care participau la ceva eveniment, cântau. În plus, la tot pasul găsești afișe ale evenimentelor culturale care au loc în oraș. Ba teatru, ba operă, ba întâlniri literare ale tinerilor scriitori, ba concerte. More

4 Comments

Ce-i roșu și te ține conectat?

Product

M-am chinuit o jumătate de an cu un Blackberry Curve, după ce am rămas fără telefonul meu deștept cândva prin primăvară. Am zis c-aștept să vină toamna, să lanseze Apple noul iPhone, să-mi cumpăr ceva de doamne-ajută. Știm cu toții ce-a lansat Apple și cam cât costă așa-zisul ”low-cost” 5C. În plus, ca femeie ce sunt, n-am fost mulțumită nici de foarte marketata culoare ”strawberry red”, care de fapt este un fel de roz spălăcit. O să-mi ridic fanii iPhone în cap acum, dar trebuie să spun că mie nu-mi mai place așa mult Apple fără Steve Jobs.

Cum sunt o mofturoasă și o subiectivă, am refuzat să folosesc smartphones cu Android. Știu că majoritatea lumii este foarte mulțumită de sistemul de operare, că are o mulțime de recenzii pozitive și alte alea, însă mie nu mi-a plăcut niciodată. Acum, recent, am început să mă joc cu un Windows Phone. Un Lumia 625, roșu, ușor, feminin. De când îl am simt că am recâștigat tot universul online în care am trăit înainte vreo câțiva ani buni. Bine, există mai multe variante de culori, dar cum mi-e mi place roșu, am nimerit la fix. More

6 Comments

Doina – o vedetă în poșetă

Advertoriale

Prietenele mele plecate prin alte țări obișnuiesc să mă roage, periodic, să le fac mici comisioane pentru care mă răsplătesc cu magneți de frigider de  fiecare Crăciun sau în august, când vin în vizită. Am dezvoltat o întragă industrie din asta. Una dintre cele mai frecvente cerințe este: ”Ia-mi, te rog, și mie Lapte Doina”. Ori nu găsesc în țările pe unde-și fac veacul, ori preferă ambalajul scris în românește, nu știu. Important este că mereu în preajma sărbătorilor casa mea este plină de Lapte Doina și alte produse Farmec.
doina vedeta in poseta More

No Comments

Câștigă o cină cu pește la Restaurantul Sabres din Timișoara

Advertoriale

Când vine vorba despre ce mănânc, dau dintr-o extremă în alta. Sunt dispusă să încerc aproape orice fel de mâncare, însă nu-mi place textura gelatinoasă a unor alimente, nici carnea crudă. Așadar, până să mănânc prima dată scoici, melci și alte moluște a trebuit să mă lupt cu mine, să-mmi depășesc zona de confort. La fel, până să mănânc prima dată carpaccio de somon au dus unii muncă de convingere până le-au ieșit peri albi.

Însă m-am obișnuit cu tot felul de excentricități și, după ce mi-am scos din cap că eu nu mănânc alimente ciudate, viața mi-a fost invadată de o multitudine de arome. De la fructe de mare, la salată de alge, de la rețete tailandeze la aperitive noedice, am încercat de toate. Majoritatea mi-au plăcut. De câțiva ani am făcut o pasiune pentru peștele oceanic și fructe de mare. Problema este că, în Timișoara, majoritatea restaurantelor folosesc fructe de mare congelate și se simte o mare diferență între ceea ce mănânc în concediu, la mare, și ceea ce mănânc în orașul în care trăiesc. More

5 Comments

Începuturi de poveste

La Feminin

M-am obișnuit să-mi pese doar atât cât se presupune că trebuie să-mi pese de fiecare om din viața mea. Dacă ar fi să mă premieze universul pentru ceva, aș câștiga premiul pentru cel mai cumpătat om în viață. Toți s-ar întreba care este secretul meu și cum reușesc să le fac pe toate fără să exagerez și fără să generez vreo tornadă atunci când, poate, alții, în locul meu, ar face un genocid. Iau lucrurile așa cum sunt și încerc să rezolv câte o problemă odată. De cele mai multe ori reușesc.

Nu plâng aproape niciodată. Sunt ani de zile de când am plâns în hohote ultima dată. În schimb, râd, poate, de mult prea multe ori. Plâng doar când descopăr ceva atât de frumos încât mă copleșește emoția. Știu că unii oameni rămân consternați și nu nțeleg de ce nebuna din rândul cinci plânge când toată sala de 500 de oameni râde și apaudă. Ăsta e felul meu de a-mi manifesta bucuria supremă. Vorba cuiva, dacă eu plâng în timpul unui concert, cu siguranță a fost unul cu adevărat bun. More

2 Comments