CoderDojo Timișoara

Events

CoderDojo este o reţea globală de cluburi de programare pentru copii, iniţiată în Irlanda. În România, Timişoara este al doilea oraș, după Bucureşti, care intră în această reţea. Indiferent unde au loc, evenimentele CoderDojo sunt construite astfel încât să fie relaxate și vesele, să fie încurajată comunicarea dintre copii, respectiv dintre copii si mentor, învăţarea prin exemple şi exerciţii practice.

Mi se pare o idee foarte bună și utilă. Cred că în zilele noastre toți copiii trebuie să înțeleagă măcar în parte noțiunile de bază despre programare și câteva lucruri despre bunele practici pe internet. După cum știți și voi, la școală nu prea se învață lucruri actuale despre programare. Chiar vorbeam zilele trecute cu fiul unui prieten și îmi spunea că încă li se predă Pascal, în condițiile în care nimeni nu mai folosește un limbaj de programare atât de învechit.

Evenimentul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, dar și părinților acestora. ”Pentru prima întâlnire propunem pentru copiii participanţi, un program lejer de “încălzire a motoarelor” împreună cu mentorii, timp în care părinţii participanților vor fi invitaţi să participe la o discuţie prietenească despre practicile pe care le folosesc pentru “modularea” complexei relaţii ale copiilor lor cu calculatorul și, la o scală mai largă, cu tehnologia.” spun organizatorii evenimentului.

Așadar, sâmbătă, 19 ianuarie, între orele 10:00 și 13:00, copiii și părinții interesați sunt invitați la Startup Hub in Timisora City Business Centre, corpul D, parterr, Str. C Brediceanu, nr. 10. Pentru a putea participa, copiii sau părinții acestora trebuie să se înscrie aici. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Este necesar ca fiecare copil să aducă un laptop propriu. În cazul în care nu deține unul, va trebui să menționeze asta în formularul de înscriere și organizatorii vor încerca să găsească un laptop pe perioada evenimentului. Există și un eveniment pe Facebook creat cu scopul de a promova evenimentul.

Eu am de gând să mă duc să văd despre ce-i vorba, mai ales că participă și ăștia mici și sunt curioasă ce părere o să aibă despre ce învață acolo. Revin cu păreri și concluzii săptămâna viitoare.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close