Salut Arad! A fost o plăcere să ne revedem

Events

Duminică am fost într-o scurtă vizită la Arad, împreună cu doamnele sibiano-timișorence, Dojo și Nebuloasa. Ne-am dus să vorbim cu oamenii interesați de blogging, să le povestim câte ceva din ce am învățat noi și să-i încurajăm să se apuce serios de treabă, în cadrul evenimentului Salut Arad, ediția a doua.

Mi-a plăcut să văd că oamenii pun întrebări, că sunt interesați de ceea ce vorbeam noi acolo și n-au venit la eveniment doar pentru a face act de prezență. În Arad există o comunitate care acum prinde contur. Există vreo câțiva oameni care pun suflet să facă bine pentru alții, pentru comunitate și pentru dezvoltarea online-ului arădean. Există oameni care muncesc din greu și oameni care au idei foarte productive. Se simte entuziasmul și-asta e bine. Personal, văd Aradul ca pe o piață cu mult potențial, deși mulți dintre cei care trăiesc acolo au impresia că fiind ”blogger de oraș mic” nu pot crește și nu se pot dezvolta decât foarte limitat.

Nebuloasa a vorbit despre ce este un blog, cum îl poți crește și ce oferi cititorilor tăi prin ceea ce scrii. Mie mi-a plăcut cel mai mult partea în care a povestit, din proprie experiență, cât de important este să investești în tine, ca blogger. Acum nu zice nimeni să ne luăm toți, să ne lăsăm munca și să ne ducem la toate evenimentele și festivalurile din țară. Dar trebuie să ne dăm seama că dacă stăm în fața calculatorului și scriem, fără a ne implica și offline, n-o să rezolvăm mare brânză. E important ca oamenii să te cunoască și merită să investești o parte din timpul tău pentru a fi prezent în mintea lor.

Eu le-am povestit oamenilor despre ce comunici pe un blog. Spuneau ei că fiind dintr-un oraș mic nu au despre ce să scrie, că acolo nu se întâmplă nimic. După ce Nebuloasa a făcut cu Adi din Arad un exercițiu și eu am făcut alt exercițiu cu ceilalți, le-am arătat oamenilor că un blogger are subiecte de scris oricând. Găsiți prezentarea mea pe SlideShare. O las și-aici, să fie la îndemână. E simplistă, pentru că m-am axat mai mult pe comunicarea și interacțiunea cu publicul decât pe textul din slide-uri. oricum se pare că SlideShare și fontul pe care l-am folosit nu-s cei mai buni prieteni, da’ asta-i altă poveste.

 Dojo a vorbit oamenilor despre freelancing și despre bani. Că de când s-a întors din SUA mie mi se pare că-i alt om. Și n-o zic deloc în sensul rău al cuvântului. A vorbit despre cum e bine să punem banul la ciorap, să fructificăm timpul mai bine, să nu ne fie lene să muncim, să nu ne plângem, să venim cu idei și să le punem în practică. dar, în primul și-n primul rând a vorbit despre cum banii se pot face numai dacă muncești pentru ei. Nimeni nu s-a îmbogățit plângându-se cât de rău îi merge.

Ca de obicei, Dani și Amvest  au făcut o treabă minunată. Mulțumesc pentru invitație. Aștept cu interes edițiile următoare. Și cititorilor mei arădeni le vând un pont: treceți pe la Blog Office, în Arad, că o să vă placă ce găsiți acolo. E gratuit, e cu WiFi și e cu oameni faini.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close