Să vedem, să vedem ce-o să iasă

Events

Ne-am luptat crunt azi  în mica noastră casă de fete. Împreună cu vreo 3 prietene am stat și-am citit cam jumătate de zi, așa, toate articolele participante la #blogjuan și am dezbătut care merită să câștige. O luptă mai argumentată nu cred c-ați mai pomenit decât, poate, în vreun episod din Ally McBeal.

Una zicea că bloggerul câștigător trebuie să fie romantic, alta că ea ar vrea totuși unul amuzant, alta că ea vrea neaparat să-l susțin pe Augustin Radu, că trebuie să știe toată povestea porcului amuzant. Eu am stat, ca judecătorul, și-am ascultat fiecare argument pro și contra. După care mi-am dat seama cu cinev vreau să votez. Sunt o răsfățată și mie-mi plac lucrurile complicate. Așa că am hotărât să aleg un blogger care-i și amuzant, și romantic. Să mor de râs când îl aud vorbind, dar să și fac un mic awww când îl văd cum se comportă cu femeia pe care o iubește.

În toată blogosfera asta eu cunosc numai doi din ăștia, dintre care unul n-a participat. Și-atunci, în timp ce fetele mele își susțineau petiția pentru unul sau altul dintre oameni, în fața ochilor mi-a apărut Vasile Manu. Mi-am dat seama că, dacă toți bărbații ar fi ca el, femeile n-ar mai avea de ce să se certe între ele vreodată. Ar fi soluția perfectă la o lume de femei liniștite, care nu mai simt viermele competiției cum le roade pe dinăuntru.

Din păcate (sau din fericire?) mie-mi place competiția. Că-i vorba de lucruri serioase sau de cine ajunge primul în vârful dealului, nu mă dau în lături de la nimic. Și-așa că era normal să aleg cel mai competitiv blogger, cel care și-a făcut cel mai bun lobby și cel care, așa cum am spus mai sus, îmi poate provoca lacrimi de râs și suspine de adorație când îl văd cum se comportă cu draga lui dragă. Și-apoi….care-i singurul blogger care ne suportă, pe noi, femeile, de câte ori ne apucă vociferarea? Și nu numai ne suportă, dar ne-a pus și microfonul în mână la seri de Karaoke (martore mi-s Raluca, Ioana, Deme, Corina și fetele care pictează).

Sîrbule, ai votul și susținerea mea, dar să nu te-ntorci nu mâna goală din Amsterdam, că n-o să mi se pară amuzant. Numa’ zic!

4 Comments

  1. Apoi, ca dreptate ai tu! Si eu sunt intr-o dilema cu cine sa votez, pe cine sa sustin, dar inca n-am trecut prin procesul asta de citire a tuturor articolelor. Si ma tot gandesc… dar sunt sigura ca o seara de karaoke in Little Pub m-ar face sa am mintea mai limpede. 😀

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close