RMGC față cu poporul

Product

Acum vreo 2 săptămâni am avut ocazia să-i cunosc pe reprezentanții RMGC – Roșia Montană Gold Corporation. Au venit la Timișoara să stea de vorbă cu bloggerii și să ne răspundă la întrebări. Înainte să-mi săriți în cap cum că aș fi plătită de cineva să scriu de bine/de rău despre RMGC, țin să menționez că n-am de gând să instig oamenii în vreun fel, dar am de gând să aduc niște răspunsuri pe care le puteți judeca singuri. More

29 Comments

Ghidul pietonului cu bun simț

La Feminin

De-ar fi după mine, educația rutieră ar începe din grădiniță și-ar dura toată viața. Că prea mulți idioți umblă liberi prin trafic. Plus că aș face obligatoriu ceva examen psihologic (știu că cică se dă unul, dar ăla numai examen nu-i) pentru toți viitorii șoferi. Dar să nu o dăm în extreme. Nu doar șoferii din trafic sunt inconștienți, neatenți, zmei. Nici cu pietonii nu mi-e rușine. More

4 Comments

Cine vreau să-mi cânte cântece de leagăn…

Uncategorized

…nu are milioane de fani pe pagina de Facebook, nici nu apare in CanCan. N-o știe o țară întreagă și nici nu este idolul oricărui puber român. Nu se dezbracă pe scenă, nici nu cere hoteluri de țâșpe mii de stele când cântă în alte orașe decât București.

Este o artistă despre care mulți români nici n-au auzit, dar care este iubită de mulți europeni. Mărturie stă faptul că a cântat pe multe scene de jazz și blues din Europa și chiar din SUA. Este autodidact într-ale muzicii și totuși rămâi înmărmurit când o asculți cântând. Maria Răducanu, căci despre ea este vorba, este una dintre vocile românești de care m-am îndrăgostit iremediabil și care are un loc special în sufletul meu. More

5 Comments

Apel către bloggerii timișoreni

Timisoara

Dragi timișonei (născuți și crescuți aici sau de import),

Am început să fac o listă cu toate blogurile scrise de locuitori ai iubitului nostru oraș. Până acum am o listă cu vreo 90 de bloguri, majoritatea ale celor pe care-i citesc în mod constant sau cu care m-am mai văzut pe la câte un blogmeet, conferință, eveniment, bere.

Pentru că urmează ziua mea și pentru că voi știți că pentru mine comunitatea asta locală este de major interes, am și eu o rugăminte. Mi-aș dori să primesc cadou link-uri către cât mai multe bloguri din oraș, fie ele personale sau de nișă. Intenționez să le și public într-un loc drăguț, cu link către fiecare în parte. More

16 Comments

Cărțile vin la Timișoara

Events, Timisoara

În Timișoara urmează câteva evenimente dedicate iubitorilor de carte. În primul rând, 50 de edituri vin la Iulius Mall pentru a-și expune oferta de carte și pentru a invita timișonerii să cheltuie banii pe ceva cultură, nu doar pe prostii. Evenimentul se numește Caravana BookLand și se desfășoară în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, între orele 9 și 22.

Organizatorii evenimentului, împreună cu Opinia Timișoarei au pregătit un concurs pe Facebook, cu premii (evident) în cărți. Regulamentul este simplu. Cine vrea să participe trebuie să scrie pe wall-ul ziarului Opinia Timișoarei câteva rânduri despre cartea preferată și să-și convingă prietenii să voteze comentariul respectiv. Primele 5 comentarii cu cele mai multe like-ui vor câștiga câte 2 cărți. Concursul începe de astăzi și durează până în 6 octombrie. More

1 Comment

Șoferi în Timișoara

Uncategorized

În Timișoara iar e perioadă de examinare pentru cei care vor permis de conducere. Sunt la curent cu fiecare examen pentru că locuiesc aproape de locul în care se dă testul scris, adică prin zona Mall-ului. De fiecare dată văd o mulțime de tineri plecând de acolo înjurând, cu dosarul în mână. Ceea ce înseamnă că au picat și mai trebuie să susțină o dată examenul. Amintindu-mi de metodele de examinare de acum câțiva ani, când mi-am luat eu permisul, mă gândesc că e mai bine să existe un examen mai strict, că oricum avem pe stradă o mulțime de dubioși care ne pun viețile în pericol.

More

6 Comments

3,2,1 Action!

Events, Product

Suntem bombardați cu reclame în fiecare zi. Mai mult, unii dintre noi le mai și căutăm pe net, să vedem ce se mai întâmplă în curțile altora mai deștepți decât noi. Și am observat, bineînțeles că fiecare brand se chinuie să vină cu ceva nou, inedit și cât mai aproape de sufletul și portofelul consumatorului.

Dar câte branduri se pot lăuda că sunt atât de iubite de consumatori încât aceștia se apucă să vorbească de capul lor despre ce minunat e produsul X sau brandul Y? Nu multe, așa-i? Adevărul e că oricât s-ar chinui un brand să comunice frumos, tot nu reușește 100% să ajungă la inima consumatorului. În schimb, atunci când prietenii vin și ne spun cât de mulțumiți și amorezați sunt de câte un brand, parcă altfel îi ascultăm și altfel ne vine să punem mâna să citim mai multe sau să încercăm un anumit produs. De exemplu, eu beau cafea Jacobs pentru că mama e mare fan și mi-a recomandat-o de fiecare dată cu cîldură, nu pentru că s-au investit nu știu câti bani în reclamele superbe la Alintaromă. More

No Comments

Toamna a adus drumuri bune la Oradea

Events

Drumul de la Timișoara la Oradea a redevenit practicabil. Adică în sfârșit au scos semafoarele și șoseaua arată chiar bine. Alaltăieri, niște prieteni au scos o performanță de aproape 2 ore de la Timișoara la Oradea. Nu vă recomand, dar vreau să exemplific că drumul permite și nesăbuințe din astea. În plus, autocarele și minibusurile fac ruta asta în 3 ore și ceva, nu aproape 5 cum se întâmpla până recent. Trenurile…tot ca trenurile. Inconfortabile, că se circulă cu Săgeata Albastră. Dar ajung și ele în 3 ore și ceva, maximum 4 ore.

Cazare în Oradea am găsit la prețuri foarte acceptabile. La Hotel Living In apartamentele încep de la 44 euro și într-un apartament se pot caza 4 persoane. În plus au și bucătărie proprie, ceea ce înseamnă că puteți cheltui mai puțini bani și pe mâncare. Oricum, nici să mănânci în oraș nu costă prea mult. Cu 10 lei, la Lactobar mănânci pe săturate și sănătos. Mie mi-a plăcut tot ce am mâncat la ei timp de 3 zile și am avut ocazia să încerc diverse preparate din meniu.

Vă povestesc toate astea pentru că a început Toamna Orădeană (click pe link pentru programul spectacolelor) și organizatorii au pus la cale o mulțime de concerte, spectacole și activități în aer liber. Ah, că tot vorbeam de mâncare, amatorii de mici și bere vor avea surpriza să găsească o ofertă foarte variată și ieftină în timpul spectacolelor în aer liber. Eu tocmai m-am întors din Oradea, unde am participat la weekendul de deschidere al Toamnei Orădene. Cel mai probabil voi pleca înapoi în câteva zile, pentru că nu vreau să ratez bunătate de concerte.

Mâine seară e concert Alexandrina, poimâine Maria Răducanu și joi avem Jazz de calitate cu artiști internaționali. Ținând cont că acum Oradea a redevenit accesibilă, că nu mă costă cazarea prea mult și concertele propuse de organizatori sunt cam pe gustul meu, nu văd de ce nu m-aș întoarce. Mai ales că în weekendul care tocmai a trecut m-am bucurat de concerte în aer liber și o companie foarte plăcută din partea bloggerilor orădeni.

Evenimentele durează câteva săptămâni, până în data de 12 octombrie. În weekend-ul 7-9 octombrie se anunță concerte cu nume cunoscute și îndrăgite, cum ar fi Suie Paparude, Trupa Veche, VH2, Zdob si Zdub.

Voi ce faceți? Veniți careva la Oradea în următoarele săptămâni?

sursa video: oradeanul.com
 

1 Comment

Artiștii orădeni – o surpriză plăcută

Events

Recunosc că atunci când Nebuloasa m-a invitat să fiu blogger acreditat al Toamnei Orădene m-am așteptat să ajung la un fel de ”Zilele orașului”. Adică o adunare din aia cu mici, bere, niște muzică populară și, după cum cere tradiția, niște pălincă. Din fericire, mi-am dat seama că urmează un eveniment frumos în momentul în care mi-am luat câteva minute să studiez programul. Așa că azi, de dimineață, am pornit spre Oradea, de unde voi și scrie în următoarele zile. More

3 Comments

Cercei handmade

Uncategorized

Ce fac trei fete într-o seară de miercuri? Nu, nu-i începutul unui banc, e începutul unei povești care se întâmplă în Timișoara. Pentru că dragele mele colege de apartament au o dexteritate mai mare decât a mea și pentru că suntem toate trei mari fani de cercei handmade, ne-am pus frumușel și am făcut niște cercei. Primii noștri cercei.

Vă arăt și vouă pozele și vă transmit din partea fetelor că așteptăm feedback. Așadar, scoateți ochiul critic și liber la comentarii.

 

 

12 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close