Să râdem cu francezii

Centru Cultural Francez organizează un festival de film umoristic. La Timișoara. O inițiativă de lăudat, ținând cont că filmele alese sunt numai unul și unul, toate capodopere ale comediei franceze.

Aseară, la Grădina de vară, am văzut Capra, filmul lui Francis Veber, cu Gerard Depardieu (tânăr!) și Pierre Richard în rolurile principale. Nu știu cum am reușit să ratez până acum filmul, pentru că e de o mare valoare. Am râs cu lacrimi, așa cum mă și așteptam la un film care respiră umor franțuzesc.

”Gerard Depardieu joacă rolul unuia dintre cei mai cunoscuţi detectivi din Franţa, care se implică într-o afacere foarte încurcată. Dur, retras, fără multă vorbărie, mai multă acţiune. Rapid şi eficient. Omul perfect. Fiica unui magnat dispare în condiţii misterioase într-o ţară din America Centrală, iar bogătaşul este dispus să cheltuiască oricât pentru a o găsi.

Soluţia imediată este ca el să plece în America, pentru a o găsi pe tânăra care a dispărut de acasă dintr-un motiv necunoscut. Deşi pare foarte simplu, planul devine complicat la faţa locului. Din fericire, el este însoţit de un poliţist lunatic, împleticitul perfect, un Pierre Richard plin de candoare. Pe măsură ce sobrul Campana asistă la ciocniri catastrofice provocate întotdeauna de mereu zâmbitorul Francois, acesta începe parcă să se umanizeze. Bineînţeles, Francois, într-un ultim avânt nefericit, ajunge pe patul de spital chiar alături de fiica dispărută, la fel de aiurită şi ea. Cei doi se îndrăgostesc şi se îndepărtează fericiţi, sub privirile uimite ale celor rămaşi pe mal, pe un bac ce pluteşte vesel pe un fluviu învolburat.” (de pe site-ul Centrului Cultural Francez).

Defapt însoțitorul lui Gerard Depardieu este un mic contabil din corporația magnatului. Este ales în misiunea de salvare a fetei pentru că, la fel ca ea, are o ”calitate” foarte rară: e un mare ghinionist. Dacă reușește să nu își provoace vreo lovitură, cu siguranță generează o catastrofă. Și de aici, momentele amuzante se țin lanț.

Vă recomand să vedeți filmul când aveți un moment de respiro și să mergeți la celelalte proiecții din cadrul festivalului. Săptămâna viitoare, în 12 iulie, în Piața Traian va rula Bronzații, încă un titlu pe care probabil mulți vi-l amintiți din copilărie. Dacă nu l-ați văzut încă, vă invit să mergem împreună. Bon courage!

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close