Să fim suporteri adevărați

M-au întrebat diverși oameni ce se întâmplă acum cu parteneriatul dintre Poli Timișoara și Porsche Timișoara. Că Poli au retrogradat și nu mai joacă în Liga 1. Dacă ar fi fost întrebări venite de la oameni din țară, aș fi spus că ei nu înțeleg ce înseamnă Poli pentru timișoreni. Dar cei care s-au sesizat au fost de aici, din oraș, ceea ce nu mă lasă să tac.

Nu este vina jucătorilor că Poli a retrogradat. Ei au dat ce-au avut mai bun, au dus echipa pe locul 2 în clasament și știu că au depus eforturi colosale să treacă peste toate impedimentele pentru a ajunge acolo. Nu disputăm aici cine e de vină, dar clar echipa e nevinovată și, mai ales în momente grele ca acum, merită toată susținerea. Suporterii adevărați nu vor arunca cu pietre în ei și nici nu vor părăsi tribunele, fie că Poli joacă în Liga 1 sau în orice altă ligă. More

2 Comments

Destinație de weekend: Alba Iulia

Turism

Vine vara, am pleca pe undeva, dar concediile sunt încă departe. Există o soluție prin care să evadăm totuși pentru câteva zile și să ne încărcăm bateriile. Turismul de weekend începe să prindă contur și la noi. Mulți oameni își aleg câte un oraș pentru a petrece 2-3 zile departe de problemele de zi cu zi. Problema este că nu multe orașe investesc în imaginea lor și pierd la capitolul turism. Înafară de Brașov, Sibiu, Sighișoara, Bran, Cluj Napoca, Timișoara și încă vreo câteva, nu am prea văzut orașe preocupate de atragerea turiștilor.

Din fericire, în ultimii ani situația s-a schimbat, cel puțin în cazul orașului Alba Iulia, Cealaltă capitală, cum o numesc locuitorii. Până recent, multă lume asocia orașul cu Marea Unire de la 1918 și cam atât. Se simțea un flux de turiști în jurul datei de 1 decembrie, dar în rest turismul se limita la câteva excursii organizate de profesorii de istorie și câteva grupuri de studenți arheologi aflați în practică. De anul trecut lucrurile s-au schimbat. More

1 Comment

Susține Esența Vieții!

Timisoara

Chiar ieri spuneam că Timișoara s-a înscris în cursa pentru titlu de Capitala Verde a României. Printre acțiunile de curățire a orașului se numără și decolmatarea canalului Bega. Deja se vede o diferență față de anii trecuți. Avem bărcuțe, hidrobiciclete, apa e mai curată. E o acțiune de lăudat, pentru că apa e esența vieții și e datoria noastră să o păstrăm curată.

Cum orice rău trebuie tăiat din rădăcină, e esențial să nu uităm că, pentru a avea în Timișoara o apă curată, e necesar să avem grijă și de cursul superior al râului. Ne face munca mai ușoară dacă apa ajunge curată la noi. Bineînțeles, nu avem timp să mergem noi, timișorenii, să curățim malurile Begăi pe tot cursul ei. Dar avem ajutoare. More

6 Comments

Pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață

…sau cât de bine-i să așteptăm să ni se întâmple lucruri în timp ce nu știm decât să băgăm de vină. Una dintre atitudinile specific românești, dacă mă întrebi pe mine. Să spunem că părinții noștri ar avea o scuză. Au trăit într-un regim comunist în care fiecare inițiativă devenea un pericol și puteau să sufere repercusiuni grave dacă luau atitudine. Nu că unii n-ar fi mișcat, oricum.

Dar noi? Noi ce scuză avem să așteptăm să ne pice totul din cer? De ce ”nu se face” nimic? Pentru că în loc să punem mâna să facem, ne plângem și criticăm. Pentru că atunci când alții fac, nu-i susținem, le băgăm bețe în roate sau trecem nepăsători pe lângă ei. După care ne plângem din nou: că nu se întâmplă nimic, că nu există inițiativă, că nu nu susține nimeni ideile, că nu se poate face nimic în țara asta.

Flash news: noi suntem cei care ar trebui să pună mâna să facă ceva! Nu pică nimic din cer și da, într-adevăr, altora nu le pasă. Nu-i treaba lor să le pese. Dacă nu învățăm odată să ne apărăm singuri interesele, măcar să învățăm să-i susținem pe cei care o fac. Nu toată lumea e un leader, nu toată lumea poate să ia atitudine. Dar oricine poate să tacă și să facă ce are de făcut. Adică, dacă te știi incapabil de a lua singur atitudine, măcar susține-i pe cei care o fac. Și încearcă să fii consecvent. Poate peste câțiva ani vei vedea diferența. Până atunci, lasă-ne pe noi să ne vedem de treabă.

1 Comment

Susțin Timișoara, viitoarea Capitală Verde a României

Trup și suflet pentru orașul în care trăiesc, mă bucur de fiecare dată când văd că se întâmplă lucruri bune pentru el. Las puțin deoparte momentele grele prin care trece Poli, deși sunt cu sufletul aproape de echipă și vorbesc câte ceva despre noua competiție în care ne-am înscris noi, locuitorii orașului.

Începând cu data de 26 mai Timișoara este primul oraș înscris în cursa pentru Capitala Verde a României din acest an. Poate vă mai amintiți că am susținut acest proiect și cu ocazia ediției precedente când, din păcate pentru timișoreni, a câștigat Brașovul. Anul acesta Primăria a înscris orașul în competiție din timp. Nu știu exact cine de la noi din Timișoara se ocupă de asta, dar țin să îl/ să o felicit. Poate dacă ne mobilizăm puțin, de data asta câștigăm.

Ce trebuie să facem? Pe blogul Umbrela Verde, inițiatorul proiectului, am găsit metodele prin care ne putem susține orașul.

1) Participați ca voluntari în cât mai multe proiecte ECO locale. Ajutați-le să aibă rezultate cât mai consistente SmileDe asemenea, mobilizați-vă pentru acțiunile Umbrela Verde – caravana noastră va trece prin multe orașe. Va fi un prilej să fiți alături de noi pentru a-i responsabiliza pe cei din jur!

2) Promovați competiția pe canalele de comunicare pe care le aveți la dispoziție: bloguri, Facebook, Twitter, forumuri, word of mouth…

Prienteni, punem umărul la treabă? Am putea începe prin a scrie de ce merită Timișoara să devină capitală Verde a României. Cu un Google search găsiți destule motive. Am mai scris și eu câteva data trecută și, recent am aflat că Primăria mai renovează niște parcuri, printre care și Parcul Rozelor. Am citit azi pe TION că și Coltermul se mișcă: din 2013, centralele vor da mai multă căldură și vor polua mai puțin. Momentan facem abstracție de prețuri, da?

Cu ocazia asta vreau să vă spun că Centrul Cultural Francez organizează, în 7-9 iunie, seri de filme despre natură. Poate vă mai vin niște idei dacă le vedeți, deci vă sugerez să mergeți.

Așadar, ne mobilizăm, Timișoara?

 

 

4 Comments

Un zâmbet de dimineață

Timisoara

Bună dimineața! Sâmbătă, dimineață și cafea. Un început superb de weekend, cam la fel de superb ca zâmbetul chelneriței de aseară de pe Emotion. Îmi place de ea că tot timpul e veselă. Nu mi-am putut explica, până aseară, cum e posibil ca un om să fie tot timpul strălucitor și luminos. De aproape un an, de când umblu pe Emotion, am văzut-o tot timpul cu zâmbetul pe buze.

Pentru mine modul în care se comportă oamenii la primele ore ale dimineții este esențial pentru conturarea stării de spirit a zilei. De-asta îmi place să-mi beau cafeaua pe Emotion. Zâmbetul lui Gabi, că așa o cheamă, îmi face ziua mai frumoasă. În plus, am descoperit aseară că este o persoană foarte deschisă și foarte drăguță în general, nu doar dimineața. De unde-și ia oare energia aia debordantă? Lucrează de dimineața până la ultimul client și asta nu-i tocmai ușor. Vara, în Unirii, ”ultimul client” poate însemna uneori ora 2.

Aseară am stat puțin de vorbă cu ea. Trebuia să-i știu secretul zâmbetului permanent și al energiei debordante. Mi-a povestit că lucrează cu mare mare drag pe Emotion. Că patronii, care sunt și barmani, o respectă și o plătesc corespunzător, Că a avut mai multe locuri de muncă unde lucrurile n-au fost atât de roz ca pe Emotion și a învățat să respecte și să admire niște șefi care își apreciază angajații. Faptul că este plătită la timp și suficient o face să fie un angajat model.

”Acum sunt cam răcită și am vocea urâtă. Dar asta nu înseamnă că nu pot fi drăguță cu toată lumea. Clienții nu vor să vadă problemele mele când vin pe terasă. Oricum fiecare are destule, nu mai au nevoie și de ale mele. De-asta zâmbesc: să se simtă ei bine.” spunea Gabi aseară, în timp ce aproape dansa lângă noi.

Pentru mine, fata asta e un model de comportament. Așa ar trebui să fie toți chelnerii de pe toate terasele din lume. Să te facă să simți că ești servit cu drag, cu relaxare și cu bun simț. Se aude prin vecini, pe celelalte terase din Unirii?

3 Comments

Religia în școlile românești

Fiecare om ar trebui să fie liber să creadă în ce vrea. Ca orice alt lucru din lume, religia ar trebui să poată fi aleasă de fiecare în parte. N-am fost niciodată de acord cu ideea de a boteza un copil într-un anumit cult înainte ca el să poată discerne cu ce se mănâncă religia respectivă. Adică nu te poți numi un bun catolic dacă tu nu știi ce presupune exact cultul pe care-l practici. La fel, nu te poți numi nici ateu dacă nu ai puțină cultură a istoriei religiilor. Nu crezi, ok, dar ce anume nu crezi?

Până prin liceu nu m-a preocupat prea tare religia. Apoi l-am descoperit pe Eliade. În timp ce la școală mi se preda o pură îndoctrinare cu ortodoxism, acasă citeam despre asemănările și deosebirile diverselor religii de pe planetă. M-am întrebat de ce în loc să li se explice copiilor câte ceva despre cum a apărut religia, care sunt direcțiile în care s-a dezvoltat, care sunt personajele emblematicie și ideile pe care se bazează fiecare dintre culturi, la școală ei învață despre rugăciuni și preoți. Chiar cred că nu ajută pe nimeni cu nimic dacă știe că preotul X a sfințit biserica Y sau a adus nu știu ce contribuție la dezvoltarea unei instituții bisericești.

Istoria religiilor mi se pare însă fascinantă. Există atât de multe elemente comune în marile religii ale omenirii, încât nu poți să nu vrei mai multă informație. Poate dacă copiii ar citi Max Müller în loc de Învățăturile preotului Xulescu despre rugăciunea de seară, ar înțelege mai multe lucruri despre cum funcționează omenirea asta. A învăța religie înseamnă, în primul rând, a înțelege de unde, de ce și cum a apărut conceptul. Apoi, cam ca în orice altă disciplină, trebuie să-i cunoști istoria. Nu poți înțelege pe deplin un lucru dacă nu știi de unde vine și cum a evoluat.

Nu sunt de acord cu îndoctrinarea copiilor. Trăim într-o lume în care informația ar trebui să fie liberă și la îndemâna oricui. Dacă tot avem atâtea studii despre religie, la ce să ne limităm copiii predându-le o programă învechită, inutilă și fără alt scop decât a hrăni niște neveste de preoți denumite profesoare de religie, când ele predau doctrina unui singur cult?

 

 

8 Comments

Liniște! Cântă Alexandrina!

Mult așteptatul concert Alexandrina de aseară a fost o adevărată surpriză. Proastă. Nu din vina artistei, doamne ferește! Alexandrina a fost, ca întotdeauna, superbă. Pentru mine, vocea ei este una dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit vreodată și modul în care își trăiește muzica e cumva din altă lume. Dacă o ai pe Alexandrina cântând live, nu-ți mai poți dori nimic altceva. Mă rog, așa credeam până aseară.

Defapt s-a dovedit că, atunci când ea cântă, îți dorești oameni cu bun simț, liniște, o scenă mai înaltă, barmani care știu să lucreze fără să trântească obiecte și multe altele. Pe Alexandrina o asculți în liniște. În liniște! Nu e genul acela de manifestare culturală care permite factori disturbatori. Muzica ei trebuie trăită și simțită până la ultimul sunet, până la ultima notă de pian.

Concertul a început cu întârziere de aproximativ o oră. Știu că e politica cluburilor să țină oamenii acolo să consume cât mai mult, dar e primul concert Alexandrina la care se întârzie atât. Zicea și Dan pe Twitter aseară că o prefera mai puțin celebră, pentru că îi începeau concertele la timp. Eu chiar nu cred că e vina ei. E vina clubului care își dorește să aibă cât mai multă lume la concert, cât mai multe intrări din ce ce consumă etc.

Oricum, părerea mea e că locul a fost ales total neinspirat. Scena de pe River Deck e joasă. În momentul în care oamenii vor să se apropie de scenă nu au loc, din cauza barului. Așa că ori stai cuminte pe canapele și încerci să o asculți fără să o vezi, ori te înghesui împreună cu alți mulți oameni și încerci să vezi ceva pe scena aia mică mică de tot. Defapt, a sta la masă e o opțiune foarte prostă, din câte am văzut aseară. Atât de mult au vorbit oamenii în timp ce Alexandrina cânta, încât a trebuit să ceară de câteva ori să-i dea vocea mai tare, pentru că nu se auzea aproape deloc.

Publicul din River Deck a fost împărțit. S-a văzut clar cine a venit acolo pentru concert și cine a venit de fiță. Fanii Alexandrina au știut să facă liniște, să îi asculte muzica și să se bucure de concert. Ceilalți au vorbit încontinuu. S-au comportat ca și cum concertul era doar o muzică ambientală, un fundal sonor. Stând la masă am participat la o adevărată telenovelă ce se desfășura în imediata mea apropiere, am auzit bârfele unor necunoscuți care chiar nu mă interesau în vreun fel, știu cam câte cocktail-uri s-au făcut la bar (pentru că barmanii trânteau lingurițe, cuburi de gheață, obiecte de tot felul. I-a rugat artista să încerce să fie mai delicați în prepararea băuturilor, așa multă gălăgie au făcut), am avut ocazia să particip la o ditai scena între doi îndrăgostiți și multe altele.

Concluzia este că publicul nu era educat. Muzica Alexandrinei nu-i un produs pentru mase, pentru fițe sau pentru piți. E un produs pentru oameni cu bun simț. Ori aseară elementul ăsta a lipsit cu desăvârșire pe River Deck.

Poza de aici.

8 Comments

Sunt om

Sunt omul care sunt pentru că de-a lungul timpului am trăit o serie de evenimente și am întâlnit niște oameni care mi-au schimbat radical direcția firească a drumului. Unii se chinuie câțiva ani buni să schimbe ceva la caracterul oamenilor pe care-i întâlnesc. Alții apar de nicăieri, rămân puțin și dispar în lumea lor. Lasă amprente puternice și nici nu-și dau seama. Unora le mulțumesc peste câțiva ani, altora nu, pentru că nu mi se pare potrivit să deschid discuția asta sau pentru că relațiile dintre noi se răcesc suficient de mult încât să nu mai permită o abordare directă.

Sunt o sumă de evenimente și amprente ale altora. Asta mă face unică, nu faptul că port niște haine diferite sau ascult o altă muzică decât cea mainstream. Uneori deschid o carte doar să îmi amintesc de bunicul meu și să îi aud vocea recitând ceva din poeții ruși. Alteori, ascult o anumită muzică să îmi amintesc prietena care mi-a dat să ascult un album pe care n-am mai avut vreodată ocazia să i-l returnez. Tot în aceeași ordine de idei, atunci când înfloresc teii mi se face tare dor de oamenii de demult, cei care au contribuit cel mai mult la modul în care m-am format și care m-au determitat să iau deciziile pe care le-am luat de-a lungul timpului.

Sunt singură fără să fiu singură cu adevărat. Am, undeva, un fel de înger păzitor care mă veghează. Poate nu are aripi și nu coboară luminos din cer, dar este acolo și, atunci când am nevoie de un răspuns sau de un sentiment de siguranță, apare în sufletul meu din senin și mă ajută să merg înainte.

Sunt praf de stele, vorba cântecului, și asta mă face să fiu mai puternică decât munții. Sunt tot ceea ce și-ar fi dorit să fiu și nu a mai avut ocazia să vadă.

*poza by Diana Campean

No Comments

FITS 2011

Events

Știu de FITS de mulți ani, cam de când eram prin liceu. Îl cunoșteam ca ”Festivlul de teatru de la Sibiu”. Între timp evenimentul a crescut frumos și acum se află în top 3 Europa atunci când vorbim despre festival de teatru. Inițial am vrut să scriu despre cât de bune sunt reprezentațiile în fiecare an, despre ce recenzii minunate a primit festivalul, dar apoi mi-am dat seama că nu mai poți vorbi despre FITS ca despre un festival de teatru și atât.

Am studiat cele 175 de pagini ale caietului Program și mi-am dat seama că FITS a devenit ”un festival de artă a spectacolului”, lucru pe care mi l-a confirmat și Ruxa ieri: ”FITS nu e doar despre teatru. Sunt zeci de evenimente care nu sunt de teatru propriu-zis ci manifestări artistice conexe: Spectacole eveniment, Spectacole de stradă, Patrimoniu, Bursa de spectacole, Întâlniri ale reţelelor culturale, Spectacole în cetăţi şi situri istorice, Teatru-Dans, Spectacole de flamenco, Muzica lumii, Spectacole-lectură şi teatru radiofonic, Întâlnirea şcolilor şi academiilor de teatru, Ateliere specializate, Underground, Platformă de arte vizuale. De-asta spun că orice persoană găsește în festival ceva care să-i placă. E o ofertă culturală, nu teatrală”.

N-o să pot reda vreodată entuziasmul și pasiunea cu care lucrează Ruxa pentru festival. Când o întrebi orice despre FITS i se luminează ochii, îi înflorește un zîmbet pe buze și știe să-ți spună, în cele mai mici detalii, tot ce se întâmplă acolo. Apropo de cât de multe face Ruxa pentru festival, anul acesta s-a gândit să ofere și celor care nu pot ajunge la Sibiu cât mai multe detalii despre ce se întâmplă la FITS. Ceea ce e un lucru foarte bun, pentru că, uite, se întâmplă să fiu la Timișoara și să nu pot pleca.

Orice blogger care nu poate ajunge la festival și își dorește să știe detalii despre spectacole, picanterii din culise, unde merg artiștii când nu sunt pe scenă, cum e vremea în Sibiu în timpul spectacolelor etc. poate să-i scrie Ruxei pe pr@sibfest.ro și o să primească toate informațiile pe care le cere. E un lucru pe care Ruxa îl face din dragoste pentru unul dintre cele mai frumoase festivaluri de artă din Europa. Să-i scrieți cu încredere, sigur vă răspunde. Și, cei care puteți, mergeți la FITS. Deja jumătate din blogosferă e deja acolo.

No Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close