Ca la noi, la nimeni

La Feminin March 31, 2011 CristinaTM

O dată la câteva luni se face câte o campanie de strângere de fonduri pentru oameni care sunt bolnavi de leucemie sau de diverse alte boli foarte greu de tratat. Medicamentele și tratamentul sunt foarte scumpe și, de multe ori, imposibil de găsit în țară. Ne chinuim cum putem și facem cât mai mult pentru cei care sunt bolnavi, arătând cu degetul sistemul care nu ajută cu nimic dezvoltarea clinicilor private sau de stat.

Ei bine, se pare că sistemul se implică și finanțează, totuși, diverse operații. Din păcate și, după părerea mea, din bătaie de joc, una dintre operațiile finanțate de CNAS este cea de schimbare de sex. Adică lasă să moară copiii de leucemie, lasă să stea bătrânii la cozi infinite pentru medicamente pe jumătate compensate, lasă să fie jeg în spitale, să ajungă oamenii să plece mai bolnavi decât au intrat acolo. Important e că ne putem schimba sexul gratuit. Mare realizare! Să ridicăm o statuie iubiților parlamentari, că iau cele mai bune decizii pentru țara asta, doar de-aia i-am votat.

Nu am nimic cu transsexualii. Să fie ei sănătoși, pe cât posibil și să ne vedem fiecare liniștiți de viețile noastre. Mă întreb doar unde naiba le-a fost capul celor care au hotărât să finanțeze schimbarea de sex, în loc să investească în vindecarea copiilor. Că un transsexual are cel mult o problemă existențială când decide schimbarea de sex. Copilul bolnav de leucemie moare în câteva luni dacă nu e tratat.

Eu, una, m-am enervat colosal. Dacă tot plătim niște bani la stat (tot mai mulți, pe zi ce trece) păi măcar să se facă cu ei ceva util. Mofturile unor dereglați cred că sunt ultima problemă pe care o are țara asta.

6 Comments

Ordine și disciplină

How to March 31, 2011 CristinaTM

Lucrând ca freelancer, mulți au impresia că viața mea e un mix de leneveală și haos, din care nu se știe cum, câștig și bani. Chiar ieri m-am întâlnit cu cineva care nu înțelegea prea bine cum se poate să nu ai un serviciu, să nu ai un SRL și totuși să o duci bine. Avea impresia că stau și mă uit la filme toată ziua, că citesc prostii pe net și, cumva, cineva, mă plătește pentru asta.

Nu-i chiar așa. Într-adevăr, când am început să lucrez ca freelancer mi-a fost greu să îmi impun un orar de muncă. Mă trezeam destul de târziu, lucram haotic, nu respectam nicio oră de masă și singurul lucru sfânt era cuvântul deadline. Mi-am dat seama că nu funcționează așa și că un orar de care să mă țin e foarte important. Așa că, cu toate că lucrez de acasă mi-am impus niște lucruri care să-mi optimizeze munca.

În primul rând, nu lucrez niciodată din pat sau în pijamale. Am colțul meu de casă pe care mi l-am transformat în birou și doar de acolo lucrez. Când nu am stare să petrec atât de multe ore în casă, lucrez din Irish Pub. Mai ales în zilele în care am și întâlniri cu diverși oameni. E eficient pentru că nu trebuie să mă deplasez dintr-un loc în altul pentru fiecare întâlnire, nu-mi bat capul cu ce să gătesc (au un meniul zilei ieftin și bun) și cafeaua e exact cum îmi place: multă și nu prea tare.

În al doilea rând, am stabilit că lucrez după un anumit orar. Mă trezesc la 7:30, fac puțin sport de dimineață, beau prima cafea citind presa online și la 9 încep să lucrez. Inițial mi-am propus să nu depășesc 10 ore de muncă pe zi, dar mi-am dat seama că, de cele mai multe ori, prefer să fac o pauză de aproximativ o oră în jurul prânzului și să muncesc până pe la 9 seara. Cam pe la ora asta ies să-mi văd prietenii, merg la un film, mă plimb aiurea sau gătesc pentru colegii de casă. Pe la 11-12 seara mă apuc iar să fac câte ceva. Nu lucruri care cer o concetrare prea mare. Spre exemplu răspund la mailuri care nu sunt foarte importante și pe care, în cursul zilei, am preferat să le amân. Sau actualizez bazele de date cu contacte. Sau pregătesc niște articole pentru bloguri. La 3 AM dau stingerea.

Funcționez bine pe sistemul de somn de 4 ore pe noapte. Știu că mulți au nevoie de minim 6-7, dar eu așa m-am obișnuit și mi-e foarte bine. Am observat că, odată ce am reușit să mă țin de programul pe care mi l-am impus, eficiența mi-a crescut considerabil. Sunt convinsă că și faptul că nu deschid Facebook sau Twitter decât o dată pe oră, câte 10 minute, are o importanță destul de mare.

În fiecare dimineață îmi fac un To Do List și îmi prioritizez munca în funcție de deadline-uri și urgențe. Care urgențe nu îmi mai dau peste cap programul, ca altădată. Pentru fiecare client nevoia lui e cea mai urgentă din istorie. Nu-i chiar așa. Și urgențele astea se pot ordona și clasifica în funcție de câtă muncă implică, cum se pliază pe programul pe care mi l-am făcut și importanța lor reală.

Practic, muncesc cam ca orice angajat dedicat muncii lui. Dar, în loc să am un șef care să-mi stabilească prioritățile, să mă verifice, să-mi aducă muncă și să mă plătească pentru asta, mă ocup singură de toate. Important e să îmi respect orarul stabilit, că doar în funcție de cum lucrez și ce productivitate am în diferite momente ale zilei l-am stabilit.

Voi cum faceți să fiți eficienți?

20 Comments

Drumul mingii începe din Timișoara

Events, Timisoara March 30, 2011 CristinaTM

Nu-s eu mare fană de fotbal. Defapt, înafară de meciurile de la Campionatul mondial și câteva meciuri ale Poli Timișoara, nu mă pasionează deloc domeniul. Dar în rândul prietenilor mei sunt mulți microbiști, unii mai înflăcărați ca alții. Merg la toate meciurile care se țin în oraș, fac parte din minunata noastră galerie timișoreană, stau cu ochii pe canalele de sport. Așa că acest articol le e dedicat lor.

Drumul mingii străbate peste 2000 km și se întinde pe mai mult de 40 de zile. E un proiect național, dedicat celor pentru care fotbalul înseamnă mai mult decât un subiect de conversație într-o seară plictisitoare de duminică. Chinezu, bloggerul oficial al campanie își dorește tare mult să găsească 1000 de români pasionați de fotbal care, susținuți de legende ale fotbalului românesc precum Balaci, Belodedici, Cartu, Cămătaru și Bumbescu îşi vor dovedi ataşamentul faţă de valorile Fotbalului Adevărat mergând câte 2,5 km cu mingea la picior. De pe margine îi vor susţine toţi cei care cred în fotbal.

Drumul mingii se oprește la Finala Cupei României, unde unul dintre cei 1000 va fi cel care va da pasa de start alături de legende. Astfel, suporterii vor arăta unei ţări întregi că îşi doresc fairplay, dedicare şi pasiune atât pe teren, cât şi în tribunele stadioanelor.

Mie-mi place că toată campania asta începe din Timișoara, orașul meu de suflet (alături de Alba Iulia). Startul se dă în 16 aprilie, cu destinația Lugoj. Drumul Mingii va trece prin oraşele Timişoara, Craiova, Piteşti, Brăila, Galaţi, Piatra Neamţ, Bistriţa şi se va opri la Braşov pe data de 25 mai.

Înscrierile au început deja, din 16 martie, iar cei care doresc să participe trebuie să se înscrie pe www.fotbaladevarat.ro. Pentru a fi unul dintre cei 1000 de fani adevărați, ai de urmat niște pași simpli:

Creează-ţi un cont
Completează profilul cu datele cerute
Alege tronsonul pe care vrei să participi
Scrie motivaţia pentru care vrei să să te alături cauzei
Promovează-ţi profilul şi strânge puncte

Eu vin să vă fac galerie, împreună cu ceilalți prieteni pe care-i avem. Hai! Înscrieți-vă până mai găsiți locuri!

No Comments

Femeia de consum

La Feminin March 30, 2011 CristinaTM

În fiecare cerc există o femeie care atrage atenția. E un fel de creatură extrem de gălăgioasă, de multe ori prea stridentă pentru gustul celorlalți și, nu de puține ori, vulgară. E cea care flirtează cu toți bărbații din jur, că or fi singuri, cu prietenă sau însurați. Cu siguranță a văzut ea că sunt în grup și alte femei care râd și sunt prietenoase cu bărbații din jur, dar cumva îi scapă un detaliu important. Celelalte femei se opresc la o glumiță, un râs sau o îmbrățișare prietenească.

Femeia de consum se crede irezistibilă. Se simte băgată în seamă și are impresia că toți purtătorii de pantaloni sunt foarte îndrăgostiți de ea. Din păcate, nu știe să facă diferența între suflet și hormoni. Da, draga mea, oricare din ei ar pleca cu tine acasă. Dar, sincer, sunt convinsă că aproape toți ți-ar chema un taxi după ce și-au terminat treaba. Că de dormit se doarme cu o amică, o iubită sau o nevastă. Cu femeia de consum se satisfac niște nevoi și atât.

Ca femeie, o recunoști ușor. E ca o pisică mieroasă, mereu cu coada ridicată și ochii lunecoși. Știi că n-o lași singură cu prietenul tău dacă are la bord mai mult de trei beri și că, dacă soțul începe să-i șoptească bancuri vulgare la ureche e momentul să-i ceri omului un foc sau să-l trimiți să-ți cumpere o nouă băutură de la bar. Nu de alta, dar uneori bărbaților trebuie să le reamintești că nu mai sunt singuri și burlaci, ca la 20 de ani.

Nu-i ca și cum ar fi o amenințare reală, femeia asta de consum. Că nu ar lega niciunul vreun fel de relație cu ea. Dar să fim sincere. Nu ne-ar plăcea să știm că obiectul adorației noastre își varsă hormonii prin alte locuri, mai ales dacă există potențial de BTS-uri pe acolo. Că apar tot felul de complicații și bătăi de cap și, știu, toate ne dorim să dormim liniștite noaptea.

Crescând printre băieți am învățat că, pentru ei, femeile astea sunt doar o metodă ieftină de a se descărca de anumite tensiuni. Adică preferă să plătească un Cosmopolitan sau un Cuba Libre decât să fie taxați cu 100 de euro. În plus, de multe ori pot să și revină oricând, că dragele de ele n-au auzit încă de respectul de sine. Așa că dorm liniștită și râd de câte ori dau peste specimene din astea. Dar râd așa, pe undeva trist, că simt eu că-și bat joc de tot ce ne chinuim noi, celelalte, să demonstrăm.

12 Comments

Să nu uiți

La Feminin March 29, 2011 CristinaTM

Fiecare are un vis. Unii vor bani, alții liniște, alții copii, alții prieteni. Defapt, fiecare vrea altceva, dar, în esență, toți ne dorim să adormim împliniți când va fi timpul. Muncim în fiecare zi sau devenim boemi în speranța că suntem cu un pas mai aproape de împlinirea visului pe care îl avem.

Uneori, ne trezim dimineața speriați de ziua care ne așteaptă. Altădată, avem atât de multă viață și atât de multă energie încât dimineața noastră trebuie împărțită cu cei dragi pentru că nu mai încăpem în noi de atâtea zâmbete. Important e să ținem minte că ne îndreptăm spre un ”ceva”, oricât de aproape sau de departe pare. Atât timp cât încă putem visa e bine. Cât nu ne ucidem speranța că va fi bine și că vom avea ceea ce ne dorim și pentru care luptăm, lucrurile sunt pe drumul normal și, vorba aia, dracu’ nu-i așa de negru cum pare.

Azi am cunoscut un om trist. Cel mai trist. Are 28 de ani și nu mai are vise. Familia lui a fost ucisă într-un accident de mașină. A rămas fără proaspăta soție și viitorul lor copil în mai puțin de 10 secunde. A scăpat doar el, printr-un noroc chior. Mi-a povestit toate astea cu ochii goi, cu vocea monotonă și resemnată. Mi-a spus că nu mai are pentru ce trăi și că, dacă până mai ieri credea în toate lucurile frumoase, acum nu mai crede în nimic.

M-a durut sufletul să-l văd așa, chiar dacă pentru mine e un necunoscut cu o poveste tristă. Mi-am dat seama că, de cele mai multe ori uităm să ne bucurăm de tot ceea ce avem în jurul nostru, fiind mult prea ocupați să ne plângem de sistem, de oameni, de lipsuri de tot felul. Când am ajuns acasă l-am strâns pe Lipton în brațe, mi-am făcut o cafea și mi s-a făcut dor de oameni de demult. Știu că lumea mea e ok, se află în parametri normali și nu se poate să mă arunce cineva afară din sfera de bine. Nu azi.

Vă scriu și vouă toate astea, să nu uitați să luați din când în când o pauză și să vă bucurați de toate lucrurile bune care vă înconjoară. O zi cu soare!

10 Comments

Marea dez-internetizare

leapsa March 29, 2011 CristinaTM

S-or gândit ei, clujenii, că petrec destulă vreme online. Și se-ntreabă Alex dacă mai fac și altceva înafară de stat cu ochi în calculator toată ziua. Pai mai fac și altceva, că îi de musai.

Deși munca mea presupune cam 9-10 ore pe zi în fața calculatorului, recunosc că sunt unele zile în care nu-l deschid deloc, până spre seară. Trebuie să mă întâlnesc cu oameni și nu-i frumos să stai cu laptopul deschis îm timp ce alții vorbesc. Plus că, de cele mai multe ori mă văd cu oameni care nu-s ei tare meșteri în online, și-atunci s-ar uita la mine ca la o ciudată. E bine să nu știe prea multe despre cum comunici online, că doar de-aia mă au pe mine și mă plătesc.

Asta nu înseamnă, totuși, că închid vreodată interneții. Până de curând aveam un Nokia care abia își mai trăgea sufletul, dar îl ținea cu internetul deschis aproape tot timpul. Acum, de când cu noua jucărie, nu numai că am toate rețelele de socializare deschise permanent, dar am mail-ul tot timpul la îndemână, pot scrie pe blog sau pe site-uri direct de pe iPhone și când nu am de lucru mai testez o aplicație nouă, mai fac un update, din astea. Nu stau chiar tot timpul cu ochii în telefon, dar mă simt mult mai bine când știu că orice s-ar întâmpla online și mă interesează aflu instant. Trăiască Push-ul.

Singurele momente în care chiar trăiesc fără internet sunt cele în care dorm sau înot. Nu-s multe nici unele, nici celelalte. Dar bine că sunt, că altfel nu puteam să mint aici că nu-s dependentă în ultimul hal. Că sunt, mno, c-așa mi-i meseria.Ah, ar mai fi vineri seara, când de obicei sunt undeva pe afară, printr-un pub sau un club. Dar adevărul e că și atunci îmi țin deschise aplicațiile, deci tot se cheamă că sunt online.

Acum, că ne-am lămurit cum stăm cu dez-internetizarea, zic să întrebăm și pe alții. Boghi (că nu poți închina o bere dacă stai cu ochii în calculator. Hai, să ne trăiești, că mai puțin și dai de băut!), Diana (Bine ai venit în urbea noatră minunată) și Claudia voi cum vă dez-internetizați?

3 Comments

RoBlogFest

Events, Product March 28, 2011 CristinaTM

Pentru mine, ăsta a fost primul RoBlogFest. Știam din poveștile lui Makavelis că e ceva foarte mișto și că merită să mergi la eveniment. A meritat, într-adevăr, dar nu din motivele la care mă așteptam. A fost ok că m-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am mai văzut demult, că am mai schimbat o vorbă cu unii alții și că, dacă tot am fost la București, am mai rezolvat câte o treabă.

Ca întotdeauna, am descoperit și oameni frumoși. Unul dintre ei este Hoinaru, care e un om absolut fantastic. La fel și Bogdan Anghelina, un copil de 17 ani din Mediaș Sighișoara, care a bătut toată țara pentru RoBlogFest, singur pe tren. Păcat că nu a reușit să intre la eveniment, că era minor. Deși, am auzit că alții au intrat. Poate nu erau așa minori, poate…

M-am mai văzut cu Victor Kapra și o parte dintre ceilalți viitori speakeri la PRbeta, cu Ramona, Teo, Alina Mereuță, Claudia Tocilă, Titus, Vali Bosioc și mulți alții pe care până acum i-am citit doar pe bloguri sau ne-am conversat pe Twitter.

Mi-a plăcut Hotel Caro, care mi-a fost gazdă în cele 3 zile cât am stat la București. Facilități de 4 stele, așa cum promite reclama. Cum spuneam și înainte să plec, combinația de culori a fost foarte inspirat aleasă. Bineînțeles, m-a lovit curiozitatea și a fost musai să întreb câte ceva despre sălile de conferințe și training-uri. M-am gândit că dacă are camere așa frumoase, ar trebui să aibă și săli bine puse la punct. Așa e, într-adevăr. În weekend-ul ăsta chiar au fost ceva training-uri sau conferințe organizate de ceva firme pe acolo. Am înțeles că au și spații mai mici, bune pentru workshop-uri, și unele mai mari, pentru conferințe sau chiar pentru nunți. În plus, netul merge brici. Eu mă gândesc serios să-l recomand cuiva care știu că are nevoie de săli de training pentru luna viitoare.

În rest, am petrecut o zi de sâmbătă absolut minunată cu ardelenii și bănățenii veniți la RoBlogFest. Am găsit noi, prin Lipscani, un loc cu bere Timișoreana. Multă. Și ne-am stabilit cartierul general acolo. Ne-au mai vizitat unii dintre bucureșteni, dar în mare parte a timpului am interacționat între noi, că tot ne vedem destul de rar, chiar dacă stăm în orașe apropiate (vorba vine, că din Timișoara până în Cluj tot faci vreo 7 ore, deci nu-i mare diferență face de cele 9 până la București). Apoi unii au plecat la meci, alții să-și vadă prietenii. Eu am fost la concert Alexandrina și tare mă bucur c-am ajuns.

N-am stat mult, că a duminică dimineața au venit doamnele și am plecat acasă. Când zic doamnele, să citiți Nebuloasa și Doamna Octavia, care ne e bună prietenă de vreun an încoace. Defapt, ne-am mai fi înșirat noi la o zi sau două prin București, că mai aveam treabă de făcut, dar cum duminică seara era blogmeet acasă, nu puteam să nu venim.

Gata, că m-am înșirat destul. Să mă reapuc de treabă, că de azi am lansat înscrierile la PRbeta și se bate lumea pe locuri.

9 Comments

Un tren, un party și multă bere

Events, Product, Timisoara March 28, 2011 CristinaTM

Am un vagon numai al meu în header-ul blogului. Plin cu bere și cu voie bună. N-am înnebunit, dar mi s-a făcut o sete imensă. Așa că tare îmi doresc un party pe tren cu multa bere. Bineînțeles, nimic nu-i gratis pe lume. Așa că trebuie să ne mobilizăm să strângem cele mai multe vagoane (la Timișoara, da?) pentru a primi cât mai multe invitații.

Să detaliez puțin.

Anul acesta, Trenul Beck’sperience pleacă din Bucureşti (pe 9 aprilie), din Timişoara (pe 15 aprilie) şi din Sibiu (pe 16 aprilie). Cu ocazia asta se face și o competiție între bloggeri, pentru că nouă ne place să câștigăm concursuri, mai ales dacă sunt răsplătite cu bere.

Să cităm din învățăturile lui Crivăț: ”Şi ca să câştige timişorenii, iată ce-ar trebui să facem: pe unele bloguri timişorene o să vedeţi widget-uri ca cel pe care îl am eu mai sus, cu Beck’sperience. Prin aceste widget-uri, dacă sunteţi bloggeri, vă puteţi înscrie la promoţie – şi fiecare blogger înscris care afişează pe blogul său widget-ul de mai sus înseamna un “vagon” în plus la Trenul Beck’s. Dacă noi, la Timişoara, strângem cele mai multe “vagoane”, well… 6 dintre noi (cei care îndeamnă cei mai mulţi cititori să se înscrie) vor merge la super party-ul Beck’sperience. Altfel, vom primi doar două locuri. De asemenea, vor fi oferite prin tragere la sorţi 10 locuri cititorilor înscrişi în vagoanele de pe oricare dintre bloguri.”

Eu zic să ne mobilizăm și să facem un tren lung, lung de tot. Dacă dați click pe widget, puteți vedea ce bloggeri s-au înscris deja. Dacă nu aveți blog, participați cu încredere ca cititor, că tot se pune de-un câștig.

No Comments

Ioana vs iPhone

Product March 27, 2011 CristinaTM

Am auzit atât de multe povești despre taximetriștii din București, încât aproape întotdeauna când iau un taxi am un fel de lehamite. Am și pățit de vreo câteva ori să dau peste șoferi prost crescuți sau dornici de o țeapă. Acum nu zic că-n alte orașe o fi cu mult mai bine, dar Bucureștiul e destul de mare încât să te doară sufletul când te trezești fraierit.

Zilele astea chiar am circulat aproape numai cu taxiul, așa că am avut ocazia să-mi reamintesc mutra taximetristului care se trezește cu ardeleanul în mașină. Un fel de față de loz câștigător. Din fericire, tehnologia nu-i mai ajută chiar așa mult să dea țepe. Poate și faptul că am mai început să învăț străzile are o relevanță în povestea asta, dar totuși tehnologia e actorul principal.

În seara asta am luat un taxi din Lipscani până la hotel. Mno dragii șoferi, când aud cuvântul magic ”hotel” dintr-o dată uită adrese, nu știu străzi sau sunt foarte noi în taximetrie și nu se descurcă. Cel din seara asta, întâmplător, chiar era nou. Ceva student care face un ban în plus muncind cinstit. Nu știa adresa, nu știa hotelul. Dar avea GPS. La recomandarea noastră a pornit jucăria și vocea mirifică a Ioanei (Peste 500 de metri virați la stânga) a început să-mi zgârie timpanul.

Problema e că Ioana nu a mai primit un update de mult timp. Cam de pe vremea când se circula pe două sensuri pe multe din stăduțele din oraș. Așa că după primele două intersecții s-a gândit să-și bată joc de noi și să ne învârtă în cerc, pentru că a dat peste un puzzle cu sensuri unice pe care nu știa să-l rezolve.

Cum azi am făcut pe GPS-ul de două ori, am zis să-mi încerc norocul și să mai apelez o dată la hărțile din iPhone. Bine am făcut, pentru că cu ajutorul GPS-ului încorporat am găsit foarte ușor adresa și am ajuns destul de repede la destinație. Pentru a treia oară într-o zi mi s-a confirmat că pot apela cu încredere la noua mea jucărie, chiar dacă uneori eu stau prost cu orientarea în spațiu.

Ce mi-a plăcut a fost că la hotel taximetristul și-a cerut scuze că ne-a învârtit pe străduțe și a scăzut din prețul total ce era în plus din cauza Ioanei. Se pare că mai sunt și taximetriști cu bun simț în orașul ăsta.

6 Comments

Imi doresc…

Events March 25, 2011 CristinaTM

De vreun an am inceput sa ma joc cu Foursquare. M-au corupt Bleau si Cristi intr- o buna zi si m-a prins din prima microbul. Intre noi e o joaca si e funny.

De mai bine de 6 luni tot incercam sa castigam un badge: Swarm Badge. Pe atunci trebuia sa iti dai check-in in acelasi loc cu inca 50 de oameni pentru a primi bAdge-ul. Acum lucrurile au evoluat si e nevoie de 200 de oameni cu cont de Foursquare care sunt prezenti in acelasi loc si dau un check-in. Multi. Mult mai multi decat am gasit la orice eveniment din 2010. Speram ca la Webstock sa se intample minunea daca la Tweetmeet-uri, Social Spark, Social Media Summit si altele nu am reusit.

Azi plec la RoBlogFest cu aceeasi speranta. Oare vom fi acolo 200 de oameni care folosesc Foursquare? Hai sa ne mobilizam putin. Eu trofeul asta mi-l doresc. Atat!

7 Comments

Month: March 2011