336 Radio Taxi – un indicativ de care să te ferești

Timisoara February 23, 2011 CristinaTM

Sunt client al Radio Taxi de vreo câțiva ani deja. În general, n-am ce să mă plâng de serviciile lor, pentru că lucrează bine. Trimit mașinile la timp, dispecera chiar înceracă să-mi găsească mașină, nu face schimb de rețete cu colege, ca la alte firme și șoferii sunt ok.

Azi am găsit însă primul șofer idiot în compania asta. A spus dispecerei că ajunge în 3 minute, a ajuns în aproape 6. M-a întrebat dacă să meargă pe Gh. Lazăr, că mergeam înspre Irish, am confirmat. Dar, în loc să meargă pe drumul obișnuit, s-a apucat să o ia pe tot felul de străduțe dubioase, printre blocuri, a ieșit pe Cetății, de acolo abia Gheorghe Lazăr și către Irish Pub. Nu mai spun că am crezut că mă omoară de vreo două ori. Un om mai neatent în trafic n-am întâlnit de ani buni.

Colac peste pupăză, la una din intersecții a deschis geamul și a început să înjure pietonii că de ce traversează (pe trecere!) atât de încet. Da’ înjurături din alea neaoșe, românești, de m-am roșit toată și m-am făcut mică în scaun, chiar dacă nu-s eu omul care se jenează prea ușor de orice înjurătură. În fine, am ajuns la Irish Pub toată tremurând de frică și indignare. Ceasul arăta 6.03 lei. El m-a taxat 7, deși nu aveam de gând să-i las vreun ciubuc în viața asta.

Are indicativ 336. Dacă sunați la Radio Taxi și auziți că vi-l trimite pe el, mai bine cereți pe altcineva. Pentru siguranța voastră și a urechilor voastre, e cel mai sănătos.

2 Comments

Guten Abend!

Product, Timisoara February 22, 2011 CristinaTM

…așa a început cursul meu de germană din această seară. V-am promis că, după ce-mi încep cursurile, vă povestesc ce am ales și de ce. Am ales Berlitz, pentru că mi s-a părut că aduc ceva nou și diferit de celelalte centre. Au o metodă de predare cu manuale proprii, CD-uri pentru curs și CD-uri pentru temele de casă. Metoda prin care te înscrii la curs e și ea cumva diferită. Eu am sunat, am spus că vreau la ei și m-au chemat să povestim câte ceva. Nu m-au lăsat să plec de acolo până nu mi-a fost mie foarte clar de ce vreau să învăț germana și care-mi sunt obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. Recunosc că m-am dus aproape convinsă la ei, pentru că îmi cunoșteam de acasă obiectivele și o parte importantă din motivele pentru care am ales să merg la curs.

M-am înscris, am semnat contractul de studii (care se poate plăti în rate sau la preț întreg), m-am dus azi la primul curs. Mno, ce pot să vă spun e că mi-a plăcut tare mult. Grupele sunt mici și, încă de acum, de la început, am reușit să îmi cunosc toți celialți colegi (suntem doar 4, ok?). Personal, mă simt mult mai confortabil într-un grup în care cunosc cât de cât pe toată lumea.

Într-adevăr, tot cursul se predă în germană. Profesoara noastră (tânără, în caz că se întreabă cineva) ne-a explicat ca la niște începători autentici ce suntem noțiuni de bază. Dacă acum 4 ore nu știam decât să dau bună ziua și să număr până la 10, acum știu să port o conversație de 3 minute în germană. Nu vă așteptați la minuni, că încă nu pot negocia oferte de preț sau tranzacții financiare. Dar știu să întreb un om cum îl cheamă, de unde e și să mă prezint. Curios e că, fără să fi făcut măcar un exercițiu de gramatică, am reținut care sunt genurile și persoanele. Ba chiar și pronumele de politețe l-am reținut.

I-adevărat că mi-am înnodat puțin limba cu anumite cuvinte, dar nu am plecat de acolo până nu le-am pronunțat corect. Am primit și temă de casă. Cred că ar fi trebuit s-o las pe mâine, să văd ce s-a sedimentat din toată informația, dar din entuziasm am venit direct acasă și am rezolvat exercițiile în câteva minute. Bănuiesc că următoarele teme n-or mai fi așa ușoare, așa că mă bucur ca un elev de clasele primare momentan.

La curs merg de două ori pe săptămână, marțea și joia. Durează câte o oră și jumătate, dar timpul zboară foarte rapid. Sala de curs e luminoasă și primitoare, profesoara răbdătoare și drăguță, manualele pline de lucruri noi. Momentant atât cred că trebuie să punctez. Revin după ce termin primul modul, adică peste 12 săptămâni. Auf wiedersehen!

11 Comments

Comunicare 2.0 în Banat

Events, Timisoara February 21, 2011 CristinaTM

De câteva ori pe an Timișoara e gazda unor evenimente mari. A fost Social Media Summit, a fost ecomTIM, acum urmează PRbeta. Îmi place să văd că există interes pentru conferințe care au legătură cu mediul online. Înseamnă că creștem și vrem să învățăm cât mai multe lucruri despre domenii noi. Ce-mi place și mai mult e că oamenii tind să aducă evenimentele înspre alte orașe decât București, unde știm cu toții că până de curând se întâmplau toate conferințele importante.

Cu plată sau fără, toate evenimentele au avut sala plină, adică peste 200 de oameni interesați de subiectele care se discutau. Până și un Tweetmeet local a strâns 100 de oameni interesați de promovarea în Social Media. La o populație de trei sute și ceva de mii de locuitori, zic că e bine. Ca oraș, statisticile ne poziționează în top 3 în ceea ce privește activitatea comunităților locale de online. Împreună cu Clujul suntem vocile dinafara Bucureștiului care au ceva de spus în domeniu.

Despre implicarea comunității locale în evenimente cred că Timișoara Noastră a spus tot ce era necesar. Bloggeri și jurnaliști din Timișoara și-au petrecut o zi toridă plimbându-se prin oraș să redescopere valorile locale. Evenimentul ne-a unit și ne-a adus aminte că împreună suntem mai puternici. E drept, uneori apelăm la oameni din alte orașe pentru a mai cere câte o părere, câte un sfat. În vară ne-am consultat cu Corina Georgescu pentru Timisoara Noastră. Acum, pentru PRbeta am discutat cu Cristi Manafu. E bine să ții cont de părerile altora, mai ales când au mai multă experiență în domeniu. De-asta și urmează să mergem la PR Forum, să luăm notițe de la oameni care știu mai bine și lucrează de mai mult timp în comunicare.

Că tot ziceam de PRbeta și comunicare, oamenii de PR din Banat (și nu numai ei) cred că ar fi interesați de ceva mai multe detalii. Conferința are loc în 12 mai, la Hotel Timișoara și vrea să pună față în față PR-iști din companii, consultanți în comunicare, bloggeri și jurnaliști care au ceva de spus despre comunicarea în mediul online sau vor să învețe metode eficiente de a-și duce campaniile spre succes. În curând, adică din 10 martie, pe www.PRbeta.ro vom putea afla mai multe detalii despre ce se întâmplă exact. Deocamdată, comunitatea a început să muncească cu spor pentru a realiza, la Timișoara, o conferință de care noi credem că e nevoie.

8 Comments

Sfântă duminică, mâine iar e luni!

Decalogul Cretian February 19, 2011 CristinaTM

Nu înțeleg ce-i mai obositor pentru oameni: munca sau statul la birou? Că de muncit, știu mulți care muncesc cu drag și spor în fiecare zi a săptămânii și nu se plâng, nu înjură, nu ridică statui zilei de vineri. Dimpotrivă, regretă că n-au timp să lucreze destul, renunță la viața personală pentru a avea timp să mai muncească ceva, își ignoră din când în când prietenii.

În contrast, cei care stau la birou (și subliniez stau, pentru că cititul statusurilor de pe Facebook, Twitter sau răsfoitul Readerului nu se pun ca muncă, ci ca stat degeaba sau frecat de mentă) se plâng că-s tare obosiți, că lunea e cruntă, că marțea e cu ghinion, că miercurea e mult de lucru, că joia e prea departe de weekend și că vinerea nu mai trece odată. Ba, am întâlnit vreo câțiva care sunt supărați și pe ziua de duminică. Doar după ea urmează luni.

Cu siguranță statul degeaba e mai obositor decât munca. Îți poți imagina cum e să stai să numeri orele până ești liber? E ca un fel de pușcărie. Ai voie să te odihnești doar în anumite zile, în anumite intervale orare. Cred și eu că nu-ți mai arde să fii creativ, să aduci îmbunătățiri la ceea ce ar trebui să muncești (nici n-ai cum, că nu te poți concentra prea bine cu atâtea update-uri pe Twitter) și vrei doar să dormi. Te consumă ideea că trebuie să faci ceva anume și copilul răzgâiat din tine se răzvrătește ca atunci când erai mic și mama te punea să citești înainte să mergi afară la joacă. Nici atunci n-ai citit, că-ți era capul doar la joacă, nici acum nu muncești, din același motiv.

Omul care muncește știe că munca nu se termină niciodată și cel mai bun exemplu pe care-l cunosc e tata. Nu l-am văzut vreodată făcând altceva decât să muncească. Până și atunci când spune că e în vacanță, tot la munca lui se gândește. Singurele momente în care chiar se odihnește e atunci când nu mai poate munci, că e prea obosit. Atunci se retrage în lumea lui, ascultă muzică, vede un film sau doarme. Nu l-am văzut vreodată să se plângă de oboseală și apoi să se zbânțuie pe la vreo chermeză, doar pentru a se plânge din nou a doua zi că, vai, o fi mahmur.

Și-acum n-aveți decât să dați cu piatra, dar eu tot cred că mulți așteaptă ziua aia de odihnă doar să-și bată joc de ea, că nu poți aprecia la justa valoare ceva de care n-ai cu adevărat nevoie.

*Denumirea de ”Decalogul Crețian” este marcă înregistrată Cristian Sitov

No Comments

Cum am slăbit sănătos

La Feminin February 17, 2011 CristinaTM

Sunt genul de om care nu crede în cure de slăbire ce te transformă în fotomodel în două săptămâni. Am avut ocazia să văd dereglări grave de metabolism în cazul fetelor care țineau tot felul de diete în timpul facultății. Știu și vreo câteva care au ajuns să sufere de anorexie, tot din cauza curelor de slăbire. Nu sunt adepta înfometării și toate curele care te pun să mănânci un ou fiert și-o frunză de salată au picat din start. M-am ferit de ele tot timpul pentru că mi s-au părut niște imbecilități.

Pe partea celalaltă, trebuie să recunosc că nu sunt cea mai activă persoană din lume. Adică da, nu dorm și muncesc destul de mult, dar asta nu-mi mobilizează mușchii și nici nu-mi transformă abdomenul în unul de sportivă profesionistă. Cred că-s cele mai nesănătoase două sporturi pe care le poate practica cineva.

Totuși, odată cu luna ianuarie am început să țin o cură de schimbare de metabolism pe care am văzut-o aplicată la Andra acum câteva luni. Am strâns ceva kilograme în plus anul trecut și nu mă mai simțeam prea bine în pielea mea. E o cură care nu mă obligă să mănânc cât un somalez în timpul postului, nu îmi impune să mănânc la ore fixe și nici nu-mi trece în meniu chestii dubioase pe care nu le-aș da nici unui câine vagabond pe stradă.

E destul de simplu. Am renunțat complet la carbohidrați și zaharuri, la sucuri carbogazoase și alcool și am început să fac un minim de mișcare. A se citi mers pe jos, urcatul și coborâtul scărilor și câteva ture de bazin, mai mult spre răsfățul meu.

Primele două săptămâni au fost cele mai grele. Cred că am visat paste și pizza de toate sortimentele. Într-o noapte chiar am visat un râu mare de Cola (da, am fost genul de persoană care consuma minim 2 litri de Cola/ zi). În plus, m-am văzut într-o postură foarte dubioasă când, noaptea la 1 i-am cerut barmanului apă plată în loc de vodkă cu suc de mere. În rest, totul a mers foarte bine.

Am înlocuit Cola cu ceaiuri, pastele cu diverse legume, carne de pește și pui și am renunțat la chestiile de ronțăit. Pentru că nu-mi place să mănânc zilnic același lucru, am apelat cu încredere la ceva rețete de pe ebucătăria.ro. Am slăbit 9 kg până acum și mai am încă 2 săptămâni până termin cura. Estimez un maxim de 11 kg în minus, un tonus de milioane și un ten care arată mult mai bine. Recunosc, am combinat cura asta cu un tratament pentru stomac, care oricum mă obliga să țin un anumit regim. Din fericire, s-au combinat de minune. Uneori mi-e poftă de înghețată, dar mă gândesc că nu mai am mult și pot să savurez în curând o magnifică înghețată de ciocolată. După care știu că vreo două luni nu mai am poftă de ea.

Mulțumesc, deci, Andrei pentru dietă și pentru încurajări. Dacă vreți și voi rețeta, dați de știre. 10-15 kg în minus în mod sănătos, în doar 8 săptămâni, zic că nu-i de ici de colo. Mai ales că după dietă nu mai pui kilogramele la loc, că organismul nu mai cere toate chestiile nesănătoase cu care l-ai obișnuit.

Later edit: Dieta o găsiți aici și câteva sfaturi utile despre cum să vă păstrați în formă după ce ați ținut dieta, găsiți aici.

218 Comments

Comunicatele de presă 2.0

How to February 16, 2011 CristinaTM

De când cu publicațiile online și prezența tot mai multor companii în Social Media, modul în care PR-ul comunică cu media s-a schimbat și el. Un comunicat de presă clasic nu mai prea e de niciun ajutor, pentru că jurnaliștii online au nevoie de link-uri, filmulețe, poze de afișe în format .jpg, detalii despre companie și conturile ei de social media etc.

De ceva timp am început să folosesc pentru comunicatele de presă un template pe care l-am găsit aici. Bineînțeles, l-am adaptat puțin la nevoile de comunicare de la noi din țară. Adică am mutat în partea de jos datele de contact și am lăsat sus titlul, un intro și locul unde se întâmplă evenimentul pe care-l promovez. Mi-a plăcut că nu se mai insistă pe volum în comunicarea către presă. Se transmite exact informația necesară. Detaliile despre companie, despre artiștii sau speakerii de eveniment se transmit prin link-uri către paginile lor și către conturile de Social Media. Astfel, junalistul care vrea să facă o știre scurtă și la obiect are la îndemână informația concisă. Dacă cineva vrea să scrie mai pe larg, poate accesa sursele suplimentare.

Ce mi se pare foarte util sunt pozele și filmulețele transmise sub formă de link, prezente în comunicat sub forma de thumbnail. Tot ce îmi trebuie e un spațiu online unde să pot urca și poze și filmulețe (sau un cont de youtube, dar nu arată foarte profesional să trimiți link-uri spre youtube după părerea mea). E util pentru că mi-e mult mai simplu să trimit comunicatul cu Mail Merge-ul din Microsoft Office, care nu permite să trimiți atașamente.

Folosesc Mail Merge pentru că e o soluție elegantă de a trimite mailuri către mai multe persoane într-un timp foarte scurt. Pentru asta, totuși, am nevoie să îmi actualizez baza de date cu contacte destul de des, pentru că se fac multe schimbări în rândul jurnaliștilor și nu-mi doresc să trimit informații culturale redactorilor de la rubricile sportive, de exemplu.

În ultimele 4 luni am primit doar două comunicate de presă care se încadrează în noile tipare. Unul dintre ele îl puteți vedea aici. Drept e că nu sunt jurnalist, deci nu primesc zeci de comunicate într-o zi. Dar mi-ar plăcea să știu dacă voi ați dat peste vreunele bine făcute și, dacă da, să-mi dați și mie un link. Vreau să fac o minicolecție.

4 Comments

Scrisoare către Alina

La Feminin February 15, 2011 CristinaTM

Dragă Alina,

De când te-am cunoscut am încercat să înțeleg cât mai bine cum funcționezi. Mi-ai spus de multe ori că tu nu vrei să iei lucrurile așa cum sunt, că totul trebuie analizat și trecut prin filtrul tău personal. Mi se pare normal, toate facem asta. Am descoperit apoi că diseci fiecare lucru până începi să descoperi detalii care până și lui David Lynch i-ar scăpa. Cine s-ar fi gândit că o să-ți amintești cum în seara aia mi-am dat ochii peste cap când mi-ai povestit că ție îți plac florile și că nu concepi o primă întâlnire la care EL să vină fără cel puțin un trandafir? Cine s-ar fi gândit că după doi ani de la asta încă o să mai ții minte?

Ți-am spus de la început că nu cred că-i foarte sănătos să analizezi atât fiecare lucru. Am făcut și eu asta pentru o vreme. Dar când mi-am dat seama că ”parcă ar fi” și ”ce s-ar întâmpla dacă” duc la paranoia, m-am oprit. Într-adevăr, noi, femeile, avem tendința de a analiza prea mult evenimentele care se întâmplă în jurul nostru. Atât timp cât ne oprim înainte să începem să generăm scenarii SF, totul e în regulă. Nu de alta, dar teamă mi-e că, în timp ce suntem ocupate să ne imaginăm noi și noi scenarii, viața trece cu viteză și ”parcă ar fi” se transformă în ”poate ar fi fost”.

Cine urmează să-mi plângă la telefon că nu are niciodată noroc și că își alege întotdeauna oameni care n-o merită? Da, știm amândouă că realitatea nu prea are legătură cu finalurile fericite ale filmelor de dragoste. Dar, dacă stai și îți imaginezi de fiecare dată tot felul de finaluri triste, n-o să mai ai când să încerci să vezi dacă există o șansă ca lucrurile să meargă bine.

De fiecare dată pleci înainte ca relațiile tale să devină serioase. Cred că nu certitudinea că vor eșua te face să fugi de ele. Cred că mai degrabă e vorba de o frică enormă că nu știi cum să reacționezi dacă chiar funcționează. Pentru că, nu-i așa, de fiecare dată ai plecat înainte să vezi ce se întâmplă când lucrurile merg bine. Ți-ai limitat tot timpul accesul la o posibilă fericire pentru că ai devenit paranoică în timp și nu mai ai încredere în nimeni din jurul tău. Bine, exagerez. Știu că suntem acolo vreo câțiva oameni cu care te simți în siguranță. Dar noi suntem prietenii tăi, nu vreun potențial iubit. La noi vii doar să plângi că lucrurile nu merg bine, nu încerci să construiești ceva stabil și frumos din relațiile astea.

Așa că, dragă Alina, te rog încearcă să te oprești aici. Lasă lucrurile să curgă de la sine, măcar de data asta. Știm cu toții cât de mult îți dorești un scenariu care se termină cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Lasă filmul ăsta pe mâna unui alt regizor, că e destul de greu să fii și actor și scenarist în aceeași poveste. Ai văzut și tu că nu prea mai ai chef să joci în propriile filme odată ce le scrii scenariul.

Sunt în continuare aici, dar promit să nu-ți mai ascult analizele detaliate ale zâmbetelor lui și nici poveștile absențelor lui de zile întregi în care nu știi dacă a plecat pe Marte sau te înșeală cu colega de palier. Am obosit să mă repet ca un vinil zgâriat. De-asta ți-am scris aici ce ți-am și spus de o mulțime de ori. Apelează cu încredere la articolul ăsta, de câte ori îți vine în minte un nou scenariu. Sau apucă-te și scrie o carte. Cred că ar avea un real succes.

Cu mult drag,

Cristina

9 Comments

Viitorul țării trăiește prin birturi

La Feminin February 15, 2011 CristinaTM

Drept e că de multe ori prefer să lucrez dintr-un birt decât de acasă. Am cafea bună, nu trebuie să mă gândesc ce-ar trebui să gătesc pentru prânz, orice am nevoie vine în maxim cinci minute la masă, pot să mă întâlnesc cu clienții mei fără să pierd timp cu deplasări în stânga și-n dreapta. Dar, cuvântul cheie aici e lucrez. Practic, de când ajung, până la ora 6-7 când plec, mă concentrez doar la munca mea. Iau o singură pauză, în jurul prânzului, când mănânc și scriu pe blog.

Asta așa, să știți că prezența mea în birturi nu-i așa, de frecatul mentei. În schimb, de la 9 dimineața la 4 p.m., în locul unde muncesc vin niște elevi de liceu. Evident, chiulesc. Acum, nu știu care mai e politica de prezență prin școli, că eu am terminat liceul de ceva vreme. Dar zău că nu priecep cum trec copiii ăștia clasa. Vorba bunicii, pe vremea mea se făcea carte! Chiuleam și noi, ca toți elevii. Da’ nu chiar în fiecare zi și, cu siguranță, nu de dimineața până după amiaza. Că aveam noi tot felul de ore din alea importante, de la care nu puteam lipsi. În special mate, fizică, chimie și alte materii din astea la care dacă pierdeam vreo două lecții trebuia să stau să-mi storc creierii o după amiază întreagă. Preferam să învăț lecția din timpul orei și acasă doar să o recitesc.

Elevii ăștia ce se perindă prin birt joacă cruce și șeptică șase ore pe zi. Ei în ce o să se specializeze? În jucat cărți? În băut Pepsi? În frecat menta? Încerc să înțeleg și nu tare-mi dau seama. Că-s mulți, mă, nu doar vreo doi sau trei. Cred că vin de la ceva liceu de prin apropiere și umplu cam jumătate de local. Barmanii nu le dau țigări și alcool, dar n-au ei treabă cu asta. Zilnic vin și cer bere. Da, da, și noi fumam la 15 ani, dar nu un pachet pe zi și, cu siguranță nu aveam bani de stricat pe atârnat în birturi zilnic atâtea ore, că mami și tati aveau grijă să ne dea bani cu măsură.

Sincer, n-am treabă cu faptul că e plin de minori prin localurile astea. Mă deranjează, însă, să știu că-și bat joc de viața lor și de bătrânețile mele. Cum o să arate țara asta peste 30 de ani când copiii crescuți cu chiul, muzică proastă și limbaj de Hi5 vor conduce România? Cine îl va mai arăta cu degetul pe Becali că nu știe să vorbească, cine va mai ști că brandul de țară a fost copiat de la alții, cine va aduce idei noi și va contribui la evoluție?

De-asta zic tot mai des în ultima vreme că sunt aproape sigură că vreau să-mi cresc copiii în altă țară mai civilizată. Degeaba ne chinuim o mână de oameni să facem lucrurile așa cum trebuie, dacă ceilalți sunt atât de ignoranți încât își lasă copiii să-și bată joc de viața lor. Acum, mă întreb dacă am îmbătrânit eu sau lucrurile sunt cu adevărat greșite.

16 Comments

Diana caută job

JOB February 14, 2011 CristinaTM

Săptămâna asta nu vin cu niște job-uri magnifice, superbe și geniale. Din același domeniu, însă, vin cu o rugăminte.

Mulți o știți deja pe Diana Câmpean. E fata aia drăguță care a făcut de curând o cercetare blogheristică. O temă pentru școală (pe care, între noi fie vorba a luat o notă frumușică). Mno, fata asta locuiește la Cluj, e acum la master la Societate Mediatică, la Babeș și își caută un job în media online.

Adevărat e că, în momentul ăsta, în țară sunt mulți ”experți” în domeniu. Dar fata nu se dă expert. Recunoaștem, are ceva experiență. Dar vrea mai mult. Vrea să învețe și să lucreze cot la cot cu oamenii din media online din Cluj. Că mno, la Cluj trăiește. Ca să vedeți că nu vorbesc tâmpenii despre experiența ei, hai să vă arăt ce a făcut până acum.

Din noiembrie 2007 până la iunie 2008 a fost redactor la Sibiul Universitar (publicaţie a Facultăţii de Jurnalistică – Sibiu);
Din octombrie 2008 până în iunie 2009a fost redactor-şef la publicaţia Sibiul Universitar;
Are la activ două stagii de practică la Monitorul de Alba de câte trei săptămâni în 2008 şi 2009;
Atât în mai 2008, cât şi în 2009 a participat în funcţie de redactor, respectiv redactor-şef al publicaţiei-supliment Corola Lumii la Festivalul Internaţional Lucian Blaga din Sebeş-Lancrăm;
Din octombrie 2009 până în iulie 2010 a fost redactor – şef la publicaţia online a Facultăţii de Jurnalistică din Sibiu – Cuvinte Online – http://cuvinteonline.ro/;
Acum e colaborator la http://deweekend.ro/ – materiale, aici: deweekend.ro/author/dianacampean/
În plus, a participat la concursuri de fotografie.
A regizat în ianuarie-februarie 2010 un scurt film-reportaj despre sărăcia din Sibiu cu titlul „Dragă Moş Crăciun”;
A realizat (filmat, regizat şi montat) un film despre un grup folk, Plus Noi, care poate fi urmărit aici: http://www.youtube.com/watch?v=id6aJPhhssg;

Deţine o diplomă oferită de Centrul pentru Jurnalism Independent în urma participării la cursul de Jurnalism online din noiembrie 2009;
A câştigat o bursă oferită de L’oreal România în cadrul unui concurs fotografic pentru studenţi – România, eşti frumoasă!

Zic că a făcut câte ceva și merită luată în seamă. Dacă știți, deci, vreo publicație din Cluj care își caută redactor sau fotograf, dați de știre. Eu am încercat s-o conving să se mute la Timișoara, dar e prea îndrăgostită de Cluj. Hai să ajutăm fata să-și găsească un job frumos, că merită. Mai rar copil cu atâta pasiune pentru muncă.

9 Comments

Bruiaj – servirea se face la clape!

Timisoara February 13, 2011 CristinaTM

Am vrut un loc nou, în care să fiu departe de toată gălăgia, să pot lucra în liniște. Să aibă muzică bună, cafea ok, să fie primitor și, dacă se poate, să fie și boem, că așa îmi place mie. Mă inspir de pe pereții barurilor de prin care lucrez. După îndelungi încercări prin diverse birturi, cu personalitate puternică fiecare, am ajuns vineri seara în Bruiaj.

Știi, e fain să vezi un loc pentru prima dată atunci când e cel mai plin de viață. De obicei, în localurile timișorene, cel mai potrivit moment să testez asta e într-o vineri seara. Inițial vroiam să merg în D’arc, deci ținuta mea nu se potrivea prea tare cu locurile boeme. E bine că în Bruiaj nimeni nu are vreo problemă cu felul în care te îmbraci. Am găsit tot felul de ținute, de la blugi și teniși, la cămăși și pălării. Chiar există cam de toate pe acolo. De toate cu bun simț, că nu mi-au tulburat tabloul nicio piți cu râsul cristalin și nici vreo mândrețe de mascul a la Gucci.

Se vede că e localul unor arhitecți. Fiecare detaliu e studiat cu grijă, există o mulțime de chestii pe pereți și pe tavan, dar pare un loc aerisit. Nu-ți obosește nimic ochiul și nici n-ai impresia că se prăbușesc pereții pe tine sub greutatea obiectelor de pe ei. Totul e luminat de trompete suspendate, pe pereți există un soi de oglinzi Ying Yang, servirea se face la clapele de pian și băuturile locuiesc în televizoare. E un decor foarte sonor, ai impresia că tot localul cântă în timp ce tu bei.

Apropo de băuturi, au oamenii acolo niște soiuri de amestecuri de alcooale foarte originale, despre care pot doar să-ți spun că merită încercate. Afli tot despre ele de la televizor. Mă rog, e un televizor mai special, în alte localuri îi spune ”meniu”. Îți alegi emisiunea preferată, comazi la clape și poți savura ceva amestec delicios. Eu, din păcate, sunt încă la regim de apă plată (fără lămâie, clar!?!) și nu m-am putut bucura de diversitatea de bunătățuri din meniu. Noroc că am avut acolo 10 prieteni care să încerce pentru mine toate soiurile de combinații.

Servirea se face la clape, mă repet. Poți să te rogi oricât de domnișoara foarte carismatică și de treabă care debarasează mesele, n-o să vină să-ți aducă la masă comanda. Politica locului. Dar e sănătos așa, mai faci mișcare, mai vezi câte ceva interesant pe pereți, mai mergi la baie. Oh, baia e un loc spectaculos. Musai de văzut. Atenție, s-ar putea să petreci în baie mai mult timp decât de obicei, că o să-ți vină s-o studiezi în detaliu.

A doua zi, am zis să le încerc cafeaua. Că un loc bun se cunoaște după cafeaua de dimineață, la fel cum o zi bună se cunoaște după zâmbetul pe care-l primești de la prima chelneriță cu care dai nas în nas. Bună cafea, chelneriță zâmbitoare, cu un je-ne-sais-quoi, tocmai potrivită cu locul. Drep e că mi-a fost tare lene să mă deplasez până la clape să-mi iau comanda, că doar c-o noapte înainte am adormit spre dimineață. Dar mi-a trecut repede când am simțit mirosul licorii magice. Se potrivea prea bine cu muzica ambientală de pe fundal. Așa bine că am început să mă întreb ce bruiază defapt toată treaba.

A fost o ocazie minunată să descopăr că locul are și-un separeu, pentru cel mai fidel client. E cam mic, ce-i drept, dar e pe măsura clientului. N-o să transform bruiaj-ul în noul meu birou încă. Nu are interneți (dar am înțeles c-o să primească, în curând) și e cam departe de casă. Cei care locuiesc prin Bălcescu, Maria, zona MV și Universitate să se bucure din suflet. Bruiaj e fix lângă Institutul de Igienă de pe Victor Babeș. E deschis zilnic de la 10:00 și sâmbăta și duminica de la 15:00.

Sursa foto: Diana Câmpean

17 Comments

Month: February 2011