Întâmplări din faţa blocului

La Feminin January 15, 2011 CristinaTM

Azi, în faţa blocului, lângă magazin. Ora 12:30. Un tânăr cu aspect neîngrijit are în mână o factură de RDS şi nişte bani.

El: Aici se poate plăti RDS pe undeva?

Eu: Da, chiar după colţ.

El: Îmi puteţi spune, vă rog, până la ce oră au azi program?

Eu: Nu ştiu, dar scrie pe uşă.

El: Ştiţi, eu nu ştiu să citesc. Îmi puteţi spune dumneavoastră?

Eu: Văd că azi e închis. Încearcă la Mall, că acolo e posibil să fie deschis azi. Te-a trimis cineva să-i plăteşti factura?

El: Nu, e pentru mine. Ştiţi, îmi trebuie internet şi cred că mi l-au tăiat. Că ei îmi tot trimit hârtii din astea de plătit, dar eu nu ştiu să citesc şi nu are cine mi le citi.

Eu: Dar pe internet cum intri dacă nu ştii să citeşi?

El: Păi internetul are butoane şi filme.

13 Comments

Alegem sa fim Oameni?

La Feminin January 14, 2011 CristinaTM

Merg pe principiul că nu există bine şi rău. Există doar alegeri fericite sau mai puţin fericite. Să le spunem corecte sau greşite, de dragul definirii variabilelor. Mai mult, cred că în orice situaţie există posibilitatea de a alege. Chiar dacă uneori avem impresia că ne-am blocat în faţa unei uşi închise, cu siguranţă o nouă abordare va oferi o nouă posibilitate.

Toţi facem alegeri. Făcându-le pe cele corecte, creştem. Când alegem prost, învăţăm. Tot creştem, dar mai greu şi printr-un proces mai complex. Rămânem în acelaşi loc doar atunci când nu luăm nicio decizie. Când lăsăm timpul “să le rezolve pe toate”. Trezirea! Timpul nu-ţi rezolvă nicio problemă, cel mult le amână şi le transformă în ceva mult mai greu de reparat.

De multe ori intervine teama de a alege greşit. Şi atunci pendulăm la nesfârşit între două decizii, ne pierdem în detalii şi ajungem să ne mirăm de ce problema noastră nu mai are nicio rezolvare aparentă sau se transformă în ceva mult mai mare.

Teama asta de a greşi o văd, defapt, ca pe o frică de responsabilitate. Nu tu ai făcut alegerea, nu e durerea ta şi nu trebuie să duci tu în spate consecinţele. Oare? Atât timp cât altcineva ia o decizie care te priveşte şi pe tine, a sta cu mâinile în sân e cel mai greşit lucru. Da, poţi da vina pe cineva, te-ai spălat pe mâini de toată responsabilitatea. Dar cine va plânge în pumni că nu se simte confortabil în situaţia dată? Cel mai probabil, tot tu. Şi, la fel de probabil, dacă nu poţi duce responsabilitatea unei decizii simple, cu atât mai mult nu vei putea duce responsabilităţi mai mari, care apar odată cu alegerile mai importante.

Cred că e important să ne obişnuim să spunem ce vrem şi să ne facem singuri alegerile. Odată obişnuiţi cu procesul, suntem pregătiţi să creştem singuri, fără să mai aşteptăm ca altcineva mai bun, mai frumos, mai deştept, mai oricum să decidă pentru noi. Nu e nimeni în măsură să facă asta.

E primul drept care ni s-a dat, ca oameni. Dar, ca orice drept, vine cu o serie de obligaţii. C-aşa funcţionează principiul acţiunii şi reacţiunii. Toate alegerile vin cu responsabilităţi, că ne place sau nu. Să învăţăm să alegem pentru noi, deci. Să fim Oameni până la capăt.

8 Comments

Mori în beznă, vecine!

La Feminin January 13, 2011 CristinaTM

Noua formă de salut am de gând s-o folosesc cu vecinii mei. Mi se pare tocmai potrivită cu rasa de oameni care locuieşte în bloc cu mine. Dar să înţelegeţi ce spun aici, hai să vă fac cunoştinţă cu vecinii mei.

1. Monitorul oficial. Vecina aia care vede tot, aude tot, ştie tot. Are ochii puţin umflaţi, de la cât de mult se uită pe vizor, e întotdeauna îmbrăcată într-un halat de casă şi, de obicei, cand te întâlneştin cu ea pe scara comentează ceva despre cât de mulţi oameni se tot plimbă prin bloc şi o deranjează, de parcă n-ar locui într-un apartament, ci pe casa scării.

2. Bătuta de soartă. Cu asta dai nas în nas când vine de la piaţă, când duci gunoiul sau de câte ori treci pe casa scării, pentru că e acolo în permanenţă. Aşteaptă să găsească orice om dispus s-o asculte. Şi să te ferească ceasu’ rău să îţi fie o dată milă şi să te opreşti cu ea la poveşti. Că o să te bântuie zilnic. Va fi cel mai adevărat stalker pe care l-ai putea avea.

3. Prinţesa adormită. Ăsta poate fi vecin sau vecină. Irelevant. Locuieşte fix cu un etaj mai jos şi doarme la orice oră din zi. Te trezeşti cu ea la uşă la ora 11 dimineaţa să îţi urle că de ce umbli prin casă la ora asta în loc să fii şi tu la un servici, ca tot omul normal. Se poate linişti doar cu Poliţia, ameninţând cu ordin de restricţie şi amendă pentru că intră peste tine în casă.

4. Macho Man şi Baba Cloanţa. Cuplul trecut de prima tinereţe, a cărui căsnicie şi-a pierdut farmecul undeva între o rată la bancă, un şomaj şi o sticlă de ţuică ieftină. Ea aruncă cu oale, el trânteşte cu scaune. Ea urlă, el dă. Ea plânge, el pleacă trântind uşi. Toate astea ori la prima oră a dimineţii, ori noaptea, neapărat după ora 12.

5. Mama răniţilor. A câinilor răniţi. În apartamentul ei găseşti între trei şi cinci câini, de obicei adunaţi de pe stradă. Câini care aleargă şi latră doar noaptea, că ziua îi ţine cuminţi şi hrăniţi cu resturi de pâine înmuiată în ciorbă, să n-o deranjeze de la telenovela preferată. E cea care îţi comentează că pisica ta aduce ghinion vecinilor pentru că e neagră şi asemenea animale ar trebui interzise prin lege.

6. Cerşetorul de apartament. Vecinul care îţi cere în fiecare zi ceva. Azi o linguriţă de zahăr, mâine un ciocan, poimâine parola de net. Aştept cu nerăbdare ziua în care îmi va cere un prezervativ. Bietul de el e student, viaţa e grea, n-are bani de bere. Că de cărţi nu-l doare aşa tare. Rezumatele şi cursurile sunt online acum.

7. Guguştiucul şi bufniţa. Cuplu de tineri căsătoriţi. Bine, nu neapărat căsătoriţi, dar un cuplu foarte activ. Şi-o pun în draci, zi şi noapte, întotdeauna în patul ăla care scârţâie din toate încheieturile. Mai scot şi sunete sinistre, de ai impresia că o taie cu lama în loc să i-o pună. Şi când ai impresia că în sfârşit au terminat, se mută în bucătărie şi încep din nou, evident pe masa aia care stă mai mult pe trei picioare şi se bate de perete la fiecare mişcare.

8. Insomnicul surd. Vecinul ăla care ascultă muzică populară sau manele în fiecare dimineaţă de weekend, începând cu ora 7. La maxim 10 se linişteşte şi nu mai auzi niciun zgomot din partea lui până noaptea la 12 când porneşte televizorul la maxim, de obicei pe teleshoping sau emisiuni cu moderatori tâmpiţi, cum se găsesc acum la aproape toate show-urile româneşti. Degeaba te duci să-i baţi la uşă, cel mai probabil e prea surd să audă o sonerie.

9. Demolatorul şef. Ăsta e vecinul care îşi renovează casa. Tot timpul. Azi schimbă gresia, mâine schimbă uşa de la intrare, poimâine demolează nişte pereţi. Săptămâna viitoare se plictiseşte şi le schimbă la loc. Toate astea doar dimineaţa devreme, înainte să răsară soarele. Adică atunci când tu dormi ca pruncul, după ce insomnicul de deasupra tocmai a stins nenorocitul de televizor.

Dacă încep să cred că vecinii complotează împotriva mea mi se trage de la oboseală şi nesomn? Of, aşa mi-aş dori să adorm azi şi să mă trezesc peste 10 ani când toţi vor fi aranjaţi cuminţi, în straturi. Promit că merg zilnic să le ud florile. La toţi!

17 Comments

Unde înveţi germană în Timişoara

Product, Timisoara January 12, 2011 CristinaTM

M-am hotărât că e cazul să învăţ germană. Nu ştiu o boabă. Abia pot să salut, să cer o pâine la magazin şi să spun cuiva că m-am pierdut şi am nevoie de direcţii suplimentare. Fiind început de an, am observat că mai multe centre de limbi străine din oraş au tot felul de oferte şi reduceri, aşa că e momentul potrivit să profit de ele. Am căutat informaţii online şi apoi am sunat la câteva dintre centre, să aflu ce mi s-ar potrivi cel mai bine.

Pentru limba germană, certificatul Goethe se poate obţine doar la centrul Cultural German. Toate celelalte centre fac pregătire pentru obţinerea lui, dar nu sunt autorizate să susţină şi examenul. În cazul meu, nu are rost încă să-mi pun problema asta, pentru că eu vreau, deocamdată, să învăţ chestiuni de bază.

Mai jos, câteva informaţii despre oferta fiecărui centru în parte. Mă gândesc că poate fi util şi altora şi nu mai trebuie să piardă timp preţios până să găsească informaţiile necesare.

1. Exam Plus au cursuri atât dimineaţa, cât şi seara. Cursul e împărţit pe module de câte 7 săptămâni, cu câte 2 şedinţe de 90 de minute în fiecare săptămână. Mi-a plăcut că organizează întâlniri cu vorbitori de limba germană, în fiecare luni, începând cu ora 21, la care pot participa toţi cursanţii. Pentru luna ianuarie, preţurile sunt mici, în jur de 350 lei/modul. Profesorii lor sunt absolvenţi ai facultăţii de Litere de la Universitatea de Vest Timişoara. O grupă de studiu conţine 7-12 persoane şi următorul modul începe undeva în februarie.

2. Active Learning şi-au structurat materia în 3 module a câte 7 săptămâni. Şi la ei o oră de curs durează tot 90 de minute. Pot alege între cursurile de dimineaţă sau cele de după-amiază. La sediu au materiale gratuite pentru oricine îi vizitează, nu doar pentru cursanţi. Sunt nişte liste cu cuvintele cele mai uzuale în limbile pe care le predau şi ceva mostre de teste care te ajută să te pregăteşti pentru certificările de limbă. Cursul costă 250 lei. Şi profesorii lor sunt tot absolvenţi ai UVT, dar pentru germană au şi 2 profesori nativi. Grupele sunt destul de mari, în jur de 10-15 persoane.

3. International House mi-au oferit destul de puţine informaţii. Ştiu doar că un modul durează 10 săptămâni şi că un curs de limbă include 12 module. Practic se întinde cam pe toată durata anului şcolar. Nu ştiu preţuri şi nici prea multe detalii despre profesori.

4. Centrul Cultural German are 3 module de câte 10 săptămâni. La ei orele sunt împărţite în “unităţi didactice” de câte 45 de minute. Cursul începe în 17 ianuarie, au profesori nativi (nu toţi) şi fac pregătire intensivă pentru certificatele de limbă. Pe site nu au informaţii despre preţuri şi la telefon am sunat de vreo 4 ori, fără rezultat. Ştiu că au grupe destul de mari, tot în jur de 10-12 cursanţi. Avantajul lor este că sunt singurul centru din Timişoara acreditat pentru examenul Goethe.

5. Babel Center au module de câte 15 şedinţe, fiecre şedinţă de 90 de minute. Mi-a plăcut că au orar şi dimineaţa, şi seara şi pe site am găsit câteva link-uri utile pentru cei care vor să exerseze acasă mai mult. Profesorii sunt tineri, absolvenţi de UVT şi preţurile sunt diferenţiate, în funcţie de orar: 340 lei cursurile de dimineaţă şi 430 lei cursurile de după-amiază. Se poate plăti în 2 rate.

6. Berlitz au o metodă de predare diferită de toţi ceilalţi. La ei modulele durează 12 săptămâni, cu câte 2 şedinţe de câte 2 ore pe săptămână. Au profesori nativi şi grupele de studiu sunt mici (4-6 cursanţi). Îmi place ideea de grupe mai mici, pentru că profesorul se poate ocupa mai bine de fiecare cursant în parte. Nu au o dată fixă la care încep cursurile. De câte ori se strâng 4 cursanţi de acelaşi nivel, încep o grupă nouă. Preţurile se stabilesc în funcţie de nivelul de studiu. De asemenea, am îneles că diferenţierea se face şi pe cursuri normale şi cursuri intensive şi oferă inclusiv pregătire individuală, dacă există doritori.

Mie mi-a plăcut cel mai mult oferta celor de la Berlitz. Am învăţat deja 3 limbi în dulcele stil clasic, aşa că oferta lor de a preda într-un mod diferit mi se pare chiar interesantă. În plus, îmi place că au grupele formate din puţini oameni, deci o să simt că profesorul se ocupă de mine, nu de o clasă de elevi de şcoală. Încă nu am început niciun curs, dar probabil că voi alege oferta lor.

Voi ce-mi recomandaţi?

81 Comments

Dietă culturală în stil timişorean

Events, Timisoara January 10, 2011 CristinaTM

Se anunţă o săptămână plină de evenimente interesante în Timişoara. Proiecţii de filme, teatru, concerte, lansări de carte. Îmi place că se mişcă lucrurile şi îmi pot umple serile cu ceva mai interesant decât atârnatul prin birturi, că lectura am lăsat-o pentru weekend, să nu mă scoată din starea de hiperactivitate.

Avem câte ceva de văzut în fiecare seară. Mai jos, o listă cu ce mi s-a părut mie cel mai ok.

1. În seara asta, în Aethernative, avem proiecţie de film. Torremolinos 73 e un film uşurel, dar cu mesaj interesant, numai bun de început săptămâna. Eu sigur merg. Dacă mai vrea cineva să vină cu mine, daţi un semn.

2. Mâine, de la 19:00, la Teatrul German e premieră “Cameristele”. Cu Olga Török şi Ioana iacob în rol principal, piesa nu poate fi decât bună. Traducerea, ca de obicei, în cască. Biletul costă 12 lei.

3. Miercuri e timpul pentru muzică adevărată. Că tot am ascultat mult Jazz în ultima vreme, zic să văd şi live ceva. Aşa că, de la 21:00, la Yacht Club avem concert Jazz-Standards . Muzică bună, local fain şi intrare liberă. Să nu uitaţi de rezervări, că altfel staţi în picioare lângă uşă şi nu-i, zău, tare plăcut.

4. Joi e lansare de carte, în Cartea de nisip, de la 17:00. Radu Paraschivescu, care mie-mi place în mod deosebit, lansează Fluturele negru. Vor vorbi Adriana Babeţi şi Robert Şerban. Chiar dacă m-am supărat puţin pe cei de la Cartea de nisip că nu comunică cu bun simţ, merită să mergeţi la lansare. Mai multe detalii, aici.

5. Tot pentru joi, nu mă pot hotărî ce să fac după lansare. Am de ales între a merge la Casa Studenţilor să văd Anunciul celor de la Thespis (piesa începe la ora 20:00) sau o vizită la Teatrul Maghiar, la o piesă recomandată de ceva amici, Ai lăv iu (piesa începe la 19:00). Ambele au ca temă relaţiile dintre femei şi bărbaţi, fie ele mai mult sau mai puţin amoroase. Voi ce-mi recomandaţi să aleg?

6. Vineri cu sigurană voi fi în Daos. Şi aşa îmi tot promit că ajung pe acolo, dar acum am găsit motivul cel mai potrivit. E concert Aeroport! Adică voi cânta până o să rămân fără voce, că doar cu toţii o iubim pe Simona Ionescu. Băieţi, că tot vorbeam sâmbătă despre asta, ne vedem la concert, da? Concertul începe la 22:00 şi costă 15 lei.

7. Sâmbătă, să-mi revin după concert, o să fiu cu capul în nori. Merg, deci, la sursă, că ne cheamă Fabrica de nori (Cloud factory) la un Troc ad Hoc. Adică dacă am primit de Crăciun cadouri care nu ne plac, putem merge să le schimbăm cu altele. Îndrăzniţi, că va fi interesant, cu siguranţă.

8. Tot sâmbătă, pe seară, am rezervat deja 8 locuri în Scârţ loc lejer. E ziua lui Eminescu, da? Aşa că nişte băieţi cu inspiraţie vin să-i cânte de ziua lui într-un spectacol mai altfel, Mai am un singur Doors. intrarea e liberă, ca întotdeauna şi cântarea începe la 20:00.

9. Duminică merg să văd nişte băieţi frumoşi şi buni în ceea ce fac. Adică e meci de baschet la Sala Olimpia. BC Timişoara joacă cu Târgu Mureş. Mergem să-i susţinem pe băieţi, da?

Bun, vine o săptămână plină de evenimente faine. O să încerc să ajung la toate astea despre care am scris. Abia aştept să termin treaba să pot pleca odată la film. Hai, spor să aveţi! Şi o săptămână plină de lucruri frumoase.

4 Comments

Cum să NU scrii o invitaţie către presă

Events, Product, Timisoara January 10, 2011 CristinaTM

Am învăţat la şcoală că nu-i frumos să faci antireclamă prin reclama ta. E ok să scoţi în evidenţă aspectele pozitive ale produsului pe care îl ai, dar nu prin comparaţie cu alte produse. Defapt, e o chestie de bun simţ şi de şapte ani de acasă, până la urmă. Dacă produsul tău e bun şi folositor, nu mai e nevoie să subliniezi cât de nasoală e concurenţa. Ce treabă am eu, că nişte alţii fac şi dreg în mod greşit nişte lucruri? Mie să-mi oferi TU calitate, că cu asta te lauzi.

Concret, azi dimineaţă mi-a aterizat în Inbox un e-mail din partea librăriei Cartea de nisip din Timişoara. O invitaţie de presă la o lansare de carte. L-am deschis doar pentru că am văzut cine l-a trimis. Titlul nu atrăgea cu nimic. Nu trânteşti la “Subject” un sec “Lansare de carte”, că nu mă convingi nici măcar să citesc ce-ai scris acolo, darămite să mai şi vin la vreun eveniment. Să zicem că se mai întâmplă, nu toată lumea îşi promovează bine evenimentele.

Ce m-a enervat colosal a fost referirea directă la concurenţă. Pentru a sublinia că ei sunt mai buni decât Cărtureşti, s-au apucat să scrie că “Se poate fuma şi se poate bea şi altceva decât apă sau ceai.” Adică ce încerci să-mi transmiţi cu invitaţia asta? Că ai o lansare de carte a unui om care scrie extraordinar sau că spaţiul tău, care obişnuia să fie o librărie faină, a crescut şi a devenit birt?

Mai mult, în loc să spui şi tu câteva cuvinte despre eveniment în sine (de exemplu ce invitaţi aduce Paraschivescu, câteva cuvinte despre carte şi despre el, ca autor) te apuci să te lauzi că evenimentele tale sunt mai cu moţ decât ale altora. Păi lasă-mă pe mine să judec dacă aduci ceva în plus faţă de alţii. Scrie în invitaţie:

Dupa cum probabil v-am obisnuit cu evenimente mai atipice si indraznete pe care alte librarii nu au avut curajul sa le faca, si de data aceasta va fi ceva special.

Într-adevăr, în ataşament găseşti informaţii despre eveniment. Dar mi se pare foarte greşit să faci dintr-o invitaţie o reclamă de doi bani despre locul unde se desfăşoară lansarea de carte, nu despre eveniment în sine.

Dacă vreţi să participaţi la lansarea Fluturelui, că despre această carte este vorba, puteţi merge joi, 13 ianuarie, de la ora 17, la cartea de nisip. Nu se ştie prea bine ce se va întâmpla acolo, dar cu siguranţă puteţi bea şi fuma în noul lor birt.

12 Comments

Rămânem prieteni?

La Feminin January 9, 2011 CristinaTM

S-au văzut, s-au plăcut din prima, din a doua sau dintr-a zecea privire. Important e că s-au născut acolo fluturi şi curcubee, dimineţi cu cafea şi zâmbete tâmpe. Magia se înfiripă uşor şi uneori moare greu. Dar moare până la urmă.

Inevitabil, unul din ei va trânti povestea cu “mai bine rămânem prieteni”. E vorba aia din bătrâni: “Dragoste cu forţa nu se poate”. Dar poţi, oare, rămâne cu adevărat prieten cu un om pe care l-ai iubit la un moment dat?

În general, toate poveştile se termină la fel, oricât de speciale sunt fiecare în parte. O jumătate pleacă, o jumătare ar mai rămâne. Nu e chiar atât de important cine spune primul că povestea s-a terminat. Mai important e cine simte primul asta şi ia deciziile. Oamenii pot fi influenţaţi uşor, mai ales de cei foarte apropiaţi. Dacă primeşti zilnic un duş rece e foarte posibil să fii tu cel care pune punct unei poveşti, chiar dacă, de fapt, nu vrei asta.

Adevărul e că simţi dacă omul de lângă tine mai e sau nu mai e acolo. Cum jocul ăsta cere doi jucători, când te trezeşti singur pe teren, normal că spui “Pa” şi te iei să pleci, că doar n-o să joci singur la poarta goală. În cazul ăsta laşi un “să rămânem prieteni” în care pui speranţa unei întoarceri, deşi eşti conştient că e prea puţin probabilă şi posibilă.

De partea cealaltă, când decizi că nu îţi mai găseşti locul lângă cineva şi toţi fluturii s-au risipit, un „să rămânem prieteni” vine cumva ca o consolare pentru cel de lângă care ai plecat şi, să recunoaştem, ca o portiţă de întoarcere, din când în când, dacă apare nevoia asta. Unii spun că lasă loc de Bună Ziua, alţii că nu vor să frângă inimi. În esenţă, se lasă frumos loc de revenire, că doar unde ţi-a fost bine odată, îţi poate fi bine de mai multe ori.

Eu cred că prietenia cu un fost poate fi un lucru minunat, atât timp cât ambii reușesc să transforme sentimentele pe care le au în așa fel încât să chiar simtă că sunt doar prieteni. Cu o singură excepţie, am folosit expresia asta cu ”să rămânem prieteni” cu toţi foştii mei. Motivele au fost diverse, dar de fiecare dată am ajuns la aceeaşi concluzie. Cu cât am ţinut mai mult la un EL, cu atât prietenia dintre noi a fost mai…puțin probabilă. Ceilalţi mi-au rămas prieteni şi-n zi de azi. La voi cum stau lucrurile?

18 Comments

Wanted: coleg nou la Status Pimp

Product, Timisoara January 8, 2011 CristinaTM

După ce am văzut o mulţime de oameni care spun că nu găsesc nicăieri job-uri cu adevărat faine, am zis că o să scriu eu pe blog de câte ori găsesc unul. Zilele trecute am descoperit iar un job din ăsta mişto despre care se zvoneşte că n-ar exista.

Îi ştiţi cu toţii pe oamenii de la Status Pimp. Dacă sunteţi din Timişoara sigur i-aţi şi văzut pe la diverse evenimente de online. Sunt cei care au venit cu metoda aia simplă de făcut bani cu reclame în statusul de mess. A fost o idee aşa de altfel decât celelalte, încât a prins chiar bine. Acum au o întreagă reţea de pimperi şi pimperiţe.

Mno, oamenii ăştia s-au gândit că, dacă tot a venit un an nou, să facă ceva nou şi util pentru echipa lor. Aşa că îşi caută coleg. Vor un Account Manager. Până aici e simplu. Account Manageri sunt o grămadă în lume. Dar ei îl caută pe cel mai bun.

Mai exact, vor un om care să aibă în instinct interacţiunea în online, să fie bun prieten cu telefoanele către clienţi actuali şi viitori, să ştie că internet marketing, social media şi start-up sunt mai mult decât cuvinte care arată bine în CV şi ar mai fi câte ceva, dar vă las să citiţi singuri aici.

Hai, puneţi mâna şi aplicaţi, că aşa job şi aşa oameni nu se găsesc pe toate gardurile.

4 Comments

Femeia-mimoză

La Feminin January 7, 2011 CristinaTM

În lumea în care noi, femeile, ne batem cu pumnul în piept că ne-am emancipat, că suntem puternice şi cel puţin egale cu bărbaţii se perindă o vietate cu totul deosebită. Neajutorata. Un fel de femeie-mimoză care e speriată şi de umbra ei, nu e în stare să ia singură o decizie şi plânge în pumni dacă trebuie să doarmă singură. Ea nu cară bagaje, nu umblă pe jos decât dacă e într-un mall, la shopping, nu îşi plăteşte niciodată apa plată cu lămâie pe care o consumă şi nu poate concepe viaţa fără un bărbat care să fie acolo, ca un câine prost, să-i îndeplinească toate mofturile şi nevoile.

Toate avem nevoie să ştim că există un EL care are grijă de noi. E un sentiment de siguranţă de care cu greu ne lipsim, ce-i drept, dar dacă e să nu existe, nu murim de disperare. Putem să facem singure cumpărături, schimbăm becuri, ba chiar batem şi câte un cui dacă e necesar.

Neajutorata, draga de ea, nu concepe viaţa fără bărbatul puternic de lângă ea. Vorba vine, puternic. De obicei îşi găseşte câte un căţeluş cuminte, care execută rapid orice ordin i se dă. Ce contează că e miezul nopţii, frig de crapă pietrele şi viscoleşte? Dacă ei i s-au înecat corăbiile EL ar face bine să se prezinte la uşa ei cu ciocolată şi şerveţele, dispus să o asculte şi s-o ţină în braţe.

Aparenţa asta de neajutorată ascunde de fapt o femeie care ştie foarte bine ce vrea. Orice bărbat are nevoie să se simtă util şi puternic. Aşa că, de multe ori, a poza în victimă e cea mai uşoară cale de a-i peria Ego-ul. Dacă EL simte că undeva e nevoie de ajutorul lui, bineînţeles că va fi un adevărat cavaler şi îşi va oferi cu plăcere serviciile.

Nu mi-au plăcut niciodată mimozele. Sunt prea delicate şi retractile pentru gustul meu. Îmi plac femeile puternice, care n-au nevoie de clovni pentru a putea râde, care ştiu că e important să stai pe două picioare fără ajutor permanent din partea unui bărbat. La ce ne-am chinuit atâţia ani să fim egale cu ei dacă acum, la sfârşit, ne apucăm să facem pe mimozele?

16 Comments

Doctorand repetent la viaţă

La Feminin, Timisoara January 6, 2011 CristinaTM

Doctorand. Un statut de invidiat de toţi cei ce-şi doresc să ajungă profesori la un moment dat. Un fel de promisiune că, dacă îţi vezi de treabă şi înveţi serios ca în facultate, o să ajungi să predai cot la cot cu cei care odată îţi hotărau statutul de integralist şi bursier şi o să contribui activ la educaţia viitorilor studenţi. Nu chiar.

Într-avedăr există doctoranzi care se spetesc învăţând, pun pasiune în ceea ce fac şi, atunci când predau, aduc un plus de valoare. Dar, recent am descoperit câteva cazuri de doctoranizi mai…aparte. Iau exemplul cel mai la îndemână.

Studentul mediocru cu aspiraţii de eminent. Se chinuia să intre în examene, că nu îl vedeai la şcoală cu lunile şi profesorii cam strâmbau din nas când era vorba să aducă temele copiate de pe internet. Abia reuşea să treacă anul. E greu când costă mult, aşa e. Unii învaţă, alţii se descurcă. Bravo lui, n-am nimic cu oamenii descurcăreţi. Licenţa cumpărată, examenele la fel, ca-n mândrul nostru sistem universitar românesc.

Trec anii, studenţii obişnuiţi, care au mai şi învăţat şi au făcut câte un master, au găsit un job, unii şi-au deschis ceva firme. Fiecare a muncit cât a putut şi încă trage să-i fie bine.

Prietenul nostru mediocru cu pretenţii de eminent e doctorand acum. La aceeaşi facultate în care plângea la uşile profesorilor să-l bage în examene şi să-i dea o notă de trecere. Nu-i încă în stare să îţi spună clar ce-i cu materia aia pe care, apropo, a ajuns s-o predea între timp. Că de ce ar fi? Cum el a putut să cotizeze şi să treacă prin şcoală ca gâsca prin apă, pot şi alţii. Doar sunt mulţi şi proşti. Nu-i interesează decât o diplomă la dosar, că oricum nu fac nimic cu şcoala în ziua de azi.

Mă gândesc serios la viitorul copiilor mei. Cum ar fi să înveţe limba română de la un profesor care copia de la mine la fiecare examen de gramatică? Unde naiba am ajuns de ne batem joc de noi şi de viitorul copiilor noştri în aşa hal?

23 Comments

Month: January 2011