2010: Oameni

La Feminin

Oameni. Pentru mine, ăsta e cuvântul anului în 2010. Noi și vechi, veseli sau triști, în plină ascensiune sau în cădere liberă, cu vise, idealuri, planuri e viitor, povești din trecut, plictisiți, agitați, profesioniști, antreprenori, prefăcuți, lași, sinceri, dintr-o bucată, de toate tipurile, dar toți fascinanți.

A fost anul în care am legat cele mai multe prietenii noi, dar și anul în care am rupt relații vechi, care nu-și mai aveau rostul și se lungeau de prea mult timp. Am învățat să spun DA și, acum, spre sfârșit, am început să învăț să spun NU. Am gustat bucuria succesului, dar am dat și peste primul meu mare eșec. Cică ar fi de bine. Oamenii învață din greșeli.

Am muncit cu oameni deosebiți și am învățat lucruri noi împreună. M-am jucat și cu cuvintele puțin. Am trecut de la ”Sharing is scaring” la ”Sharing is caring” și de la ”Eu vreau” la ”Eu pot”.

Am schimbat trei case și patru colegi de apartament, am văzut cam jumătate de țară și am bătut mii de kilometri, am scris mai mult ca niciodată (și totuși prea puțin), am zburat dintr-un loc în altul și apoi, spre sfârșit, m-am liniștit.

Pentru că tot anul am încercat să-i cunosc pe alții și am sfârșit prin a mă cunoaște mai bine pe mine. Sunt o parte din toți oamenii din jurul meu, știi, ca în reclama aia de la Orange. Sunt toți prietenii mei și vă mulțumesc pentru asta.

13 Comments

Pârtieeeee!

Product

Anul trecut s-a deschis Domeniul schiabil Sureanu. Demult plesnea în mine invidia că oamenii de pe Valea Jiului își au Straja, cărășenii – Muntele Mic, sibienii – Păltinișul și oamenii de acasă, de la Sebeș stau cu pădurile virgine și drumurile înfundate în plin secol 21. No, acest minunat Domeniu schiabil Sureanu e ca orice lucru nou și bun din țara asta: pur, neîntinat de cocălărime, cu oameni faini și pasionați sau dornici să învețe sporturile de iarnă. Un fel de Vama Veche a schiorilor. Da’ o Vama Veche de acum vreo 15 ani, cînd știm cu toții că era ”altfel”.

Pentru că trebuia să văd și eu despre ce e vorba în povestire, m-am adunat cu o mână de prieteni și ne-am dus să explorăm locul. Marius a mai fost și anul trecut, așa că i-am pus toate întrebările posibile înainte să plecăm. Cum e drumul până acolo? Comparativ cu altele din țară, bun. Plugurile de zăpadă curăță drumul de două ori pe zi, o dată dimineața, o dată seara. Când e nevoie, utilajele umblă și împrăștie nisip. Până la Oașa am urcat cu cauciucuri de iarnă și n-am avut nicio problemă. De acolo am pus lanțuri și a fost ok. E totuși iarnă și zăpadă, nu cere nimeni autostradă în vârf de munte.

Prețuri? Bune. Schi pass-ul pentru o zi costă 75 lei, 12 urcări 45 lei și o urcare 5 lei. Cei ca mine, care n-am mai văzut demult zăpadă, pot urca frumos, pe jos, cu placa în spate. După vreo 10 minute găsești loc tocmai frumos de exersat căzături și alte giumbușlucuri. Recomand cu căldură. Teleschiul e deschis de joi până duminică, de la 10:00 la 16:00 și, spre bucuria mea (că altfel nu pot urnii schiorii să vină cu mine), în perioada sărbătorilor de iarnă e deschis zilnic, între aceleași ore. Apropo de prețuri, se pot închiria schiuri cu 30 lei. Snowboard încă nu. Poate la anu’.

Azi n-a mers teleschiul de pe Sureanu. Era mult prea ceață. Dar a fost suficient cel de pe Curmătură, că oameni au fost nici prea mulți, să ne împiedecăm unii de alții, nici prea puțini, să nu pornească teleschiul. Nu că m-ar fi afectat personal în vreun fel. Încă nu pot urca cu placa pe teleschi. Așa că m-am bucurat din plin de zăpadă, mai mult singură sau cu alți camarazi snowboarderi. Că dragii mei prieteni, când s-au văzut cu sky pass-ul în mână au început să se întreacă în scheme de schiori, care pe mine mă depășesc. Am mai făcut câte o pauză de țigară și ceai fierbinte și am văzut că, pentru cei care îngheață pe pârtie au și mâncare caldă. Bun, de-a dreptul superb pentru un loc atât de nou, în care nu găsești curent, semnal la telefon sau interneți de orice fel.

Cu ocazia noii mele descoperiri, mama ar trebui să fie mult mai fericită. Presimt vizite lungi și dese în orașul de baștină în iarna asta și în încă vreo două-trei. Deocamdată am obosit. Iau o pauză de scris câteva zile.

Pics by Cristi Sitov

10 Comments

Un Brăduţ thailandez pentru copilul din tine

Events

Încă de când aveam vreo 10 ani şi citeam Robinson Crusoe visam să ajung undeva într-un loc exotic, pe o insulă pustie dacă se poate, unde să mă pot bucura de toată liniştea pe care ţi-o oferă  viaţă aproape de natură. Am mai crescut, m-am lovit şi eu, ca toţi ceilalţi, de birocraţie şi iar mi-a venit să plec departe de tot sistemul ăsta greşit. Nu am făcut-o. Am rămas să mă lupt cu morile de vânt.

Când am citit la Braduţ pe blog că s-a luat şi a plecat departe, l-am admirat foarte mult. A avut curajul să se rupă de ceea ce nu-i plăcea şi şi-a luat zborul spre locurile pe care le-a considerat cele mai bune. Departe. În Thailanda. E ceva timp deja de când nu mai e în România şi omul nu se plânge. Dimpotrivă. Se bucură de tot ceea ce îi oferă viaţa departe de tot gunoiul în care ne scăldăm noi.

Cu ocazia Crăciunului, Moş Ruxa, cu sufletul mare, ca întotdeauna, s-a gândit să facă încă o faptă bună. În realitate, două fapte bune. Pe de o parte s-a implicat în campania celor de la Salvaţi copiii. Zece oameni din online-ul românesc au împodobit câte un brăduţ şi l-au scos la licitaţie. Banii strânşi se duc la copiii care au nevoie de ei. Pe de altă parte, pentru că e originală ca întotdeauna, a ales să împodobească un altfel de brad. Al ei nu e unul tăiat din minunatele păduri ale patriei. E mai…exotic, aşa.

Practic, l-a scos la licitaţie pe însuşi Brăduţ Florescu, împodobit cu un bilet de avion dus-întors cu destinaţia Thailanda. Acum, ziceţi şi voi dacă ăsta n-ar fi un cadou minunat de Crăciun. Toţi cei care ne simţim uneori Robinson Crusoe şi ne lăsăm atinşi de spiritul de aventură ne-am dorit cel puţin o dată să vedem o ţară exotică. Acum avem ocazia.

Ce trebuie făcut e să intraţi aici, să donaţi minim 99 de lei în contul Salvaţi copiii şi să vă ţineţi pumnii. Detalii mai multe găsiţi la Ruxa pe blog. Ah, grăbiţi-vă, că tombola se încheie în 25 decembrie şi deja suntem în 22.

Eu vă urez baftă. Crăciun fericit!

12 Comments

Tu pe cine suni de sărbători?

La Feminin

Discuţia e mereu aceeaşi. Ce faci? Cum mai eşti? Nu mai ştiu nimic de tine de nu ştiu cât timp. Mai dă şi tu un semn de viaţă. Nu vrei să ne facem Crăciunul împreună? Măcar de dragul timpurilor de demult. Îţi mai aminteşti?

Da, îmi mai amintesc. Dar te-ai gândit vreodată că făcând asta în fiecare an nu rezolvi nimic? Nu mai poţi aduce trecutul înapoi şi ştim foarte bine amândoi că defapt nici nu îţi doreşti asta. Faptul că mă cauţi acum nu te face mai bun, mai special sau mai cum vrei tu. Ştiu că mă suni pentru că eşti din nou singur înainte de sărbători şi ţi-e groază de ziua aia în care toată lumea împarte cadouri cu oamenii dragi. Pentru că, încă un an, tu nu ai găsit omul drag pe care îl cauţi de nu ştiu cât timp.

Ai pierdut şi anul ăsta lupta cu sufletul. Mai o distracţie aici, mai o relaţie scurtă dincolo, mai sentiment de libertate şi până la urmă spune-i cum vrei, dar nu veni la mine să-mi ceri să-ţi fiu aproape pentru că nu poţi suporta singurătatea şi pentru că te apucă nostalgiile timpului când îţi era bine aici.

Da, statutul de “fost” îţi permite să mă întrebi de sănătate din când în când. Poţi chiar să mă scoţi la un suc o dată sau de două ori pe an. Dar atât. Nu veni la mine să-mi tulburi apele înainte de sărbători, că sunt tulburi oricum, de când mă ştiu. Şi nu-mi vinde aceeaşi chestie ieftină că ai nevoie de afecţiune. Toţi avem. Dar de-asta s-au inventat prietenii, să îţi  ofere afecţiunea aia pe care n-o mai obţii din altă parte şi după care nu tânjeşti decât în prag de sărbători.

Eu mă îngrop în zăpadă multă anul ăsta. Am de gând să profit din plin de aerul rece de pe pârtie, de poveştile oamenilor frumoşi dragi mie (poftim, Victor. Poate aşa îţi suna mai bine) care mă înconjoară şi, cine ştie, poate învăţ şi eu care-i treaba cu ataşamentul faţă de oameni. Ar cam fi timpul, nu crezi?

Îmi doresc să nu mă mai suni niciodată înainte de Crăciun, să mă pot bucura de toată liniştea din lume. Şi-mi mai doresc să ningă cu uitare peste toate fostele relaţii pe care le-am avut. Ceea ce-ţi doresc şi ţie. Crăciun fericit!

12 Comments

Trei ani de blogmeet la Timişoara

Events, Timisoara

Acum fix un an am fost la party-ul de 2 ani de blogmeet timişorean. Dan mi-a promis că va fi un chef pe cinste şi aşa a şi fost. Cunoşteam maxim 10 oameni acolo şi cu 4 dintre cei zece schimbasem mai mult de două vorbe la o cafea. Am avut eu o reţinere faţă de întâlnirile astea. Nu-mi dau seama acum de ce, pentru că oamenii sunt foarte de treabă şi, mulţi dintre ei mi-au devenit prieteni între timp.

Aseară am sărbătorit 3 ani de tm-99-blog. A fost un party cu prieteni noi şi vechi, cu oameni cunoscuţi şi mai puţini cunoscuţi (că ne-am trezit şi trollaţi la un moment dat, da’ despre asta aveţi detalii la Ovi pe blog). S-a consumat bere în cantităţi industriale, ca de obicei, s-a povestit despre tot ce era omenesc posibil şi ne-am sărbătorit cu un tort delicios oferit de Ottima.

Mi-a plăcut că pe tort ne-au pus avatarele de Facebook, deci că am trăit bucuria să-l văd pe Dan cum îşi împlântă un cuţit în ochi. Aşa, prieteneşte vorbind, că in real life nu-i frumos să te bucuri când prietenii îşi scot ochii.

Din ce s-a povestit aseară, am aflat că primul blogmeet a avut loc în 12 decembrie 2007 şi au participat 13 oameni. Acum am fost vreo 40.  18 veniţi pentru că ştiau de pe Facebook, Twitter sau bloguri şi încă 20 sunaţi direct de Dan. Vorba lui, marketingul direct încă funcţionează.

L-am avut cu noi şi pe proaspăt adoptatul Crivăţ (sic! să sufere Clujul că l-a pierdut) şi pe Sebi, care  e un obişnuit al casei la noi, la Timişoara.  Madame Dojo, care urmează să ne părăsească iar vreo 6 luni, ne-a povestit câte ceva despre cum se întâmplă lucrurile prin New York, Tomata ne-a bliţuit la greu şi Nebuloasa ne-a onorat cu o scurtă prezenţă, că încă se resimţea după drumul criminal de la Cluj.

Pe la 12 şi ceva am plecat să dormim, ca nişte copii cuminţi ce putem fi uneori, că majoritatea veneam după câteva zile grele de evenimente, colinde şi muncă.

Să ne vedem sănătoşi şi cu poftă de scris şi la anu’ şi peste mulţi ani. Că acum ne-am apucat de planuri de revelion şi ne simţim puţin hruşcalizaţi cu ocazia Crăciunului.

Poze găsiţi pe Facebook. Tot acolo e şi Ze List-ul de care s-a ocupat Richie, ca de obicei.

3 Comments

Ghişee şi bovine

La Feminin

Trei ore de somn azi noapte. Trezit la 7, în frig crunt, alergat la Poliţie, să prind şi eu rând la ditai coada care e acolo întotdeauna. Cât de ineficienţi pot să fie, să trebuiască de fiecare dată să stai ore întregi la o nenorocită de coadă?

De-asta am stat atât timp cu permisul de conducere pierdut. De frica nenorocitei de cozi. Mă sperie atât de mult vremea aia pierdută acolo, încât am preferat să conduc fără carnet o vreme.

În fine, ajung şi eu la rând. Dau foicica primită de la ei, dau buletinul şi spun de ce sunt acolo. Tăntica de la ghişeu se uită la mine cu ochi calzi de bovină şi îmi spune că va trebui să revin săptămâna viitoare.

– Cum săptămâna viitoare? Mi s-a spus, când am depus actele, să vin azi.
– Păi ştiţi, cred că s-a încurcat colegu’ când v-a spus să veniţi azi. Carnetul dumneavoastră încă nu e gata.
– OK, şi săptămâna viitoare când să vin?
– Încercaţi în zilele în care eliberăm acte. (întotdeauna mi-am imaginat o mulţime de acte infractoare închise după gratii şi un gardian care le ebiberează după ce oamenii depun cereri înlăcrimate că îşi vor hârtiile acasă)
– Ştiţi, nu am timp să vin de 3 ori într-o săptămână, dimineaţa, câte 3 ore, la voi la ghişeu. Am treabă, timpul meu e important pentru mine.
– Ce, credeţi că mie îmi face plăcere să stau aici câte 6 ore?
– 😐 Dumneavoastră primiţi bani pentru asta. Eu îi pierd!

Ce-am rezolvat? Nimic. Merg şi săptămâna viitoare. Între timp, tot fără carnet conduc şi încep să mă întreb cât e amenda dacă mă opreşte poliţia şi nu-l am la mine. Poate e mai ieftin aşa decât să tot pierd timpul pe la cozi.

17 Comments

Pentru că TOT

La Feminin

Pentru

1. dimineţile în care ne-am sunat să ne întrebăm cum am ajuns fiecare acasă

2. nopţile în care ne-am înjurat plămânii că am fumat prea mult

3. zilele alea toride în care stăteam patru oameni să aşteptăm nişte stropi reci de apă, care oricum erau întotdeauna prea puţini.

4. atunci când făceam pe turiştii, mereu în acelaşi oraş

5. zecile cele peste 100 de #remotecoffee

6. fiecare “Eu, în situaţia asta, aş fi făcut altfel”

7. berile care întotdeauna trebuie să fie scurte, dar întotdeauna sunt mai mult de două

8. toate statisticile cu care te-am bătut la cap de un an de zile încoace

9. răbdarea cu care răspunzi la toate întrebările idioate pe care ţi le pun alţii

10. modul în care ştii să fii extrem de vizual

11. că ştii să nu cedezi nici atunci când e evident că dracul e mai negru decât vrei tu să-l laşi să pară

12. omul care eşti!

Mulţumesc.

Şi la mulţi ani, fată!

1 Comment

Mai mult perfecţi decât egali

La Feminin

Ne-am învăţat de mici să fim mai egali, mai perfecţi, mai excelenţi decât alţii. Că aşa e la noi: uneori comparăm şi lucrurile fără grad de comparaţie.  Facem orice pentru acel +1 la capitolul recunoaştere. Ştim de când eram mici şi trăgeam cu urechea la ce vorbeau mătuşile, că înafară de cei prezenţi toţi sunt mai proşti şi mai hoţi.

Defapt, nu avem dreptul să ne plângem că ţara asta se duce de râpă. Că ţara, biata,  e formată din noi, oamenii care o locuim.  Noi, ăştia care nu mai ştim decât că vrem să fim primii în toate, fără să mai stăm să discernem dacă “Primul” merge în direcţia bună sau se duce direct înspre prăpastie.

Degeaba se mai trezeşte câte unul să spună Stop şi să încerce să oprească puhoiul de chei care fiecare vrea să arate că el e mai cu moţ. N-are cu cine să vorbească şi, în cel mai bun caz e oprit cu un “Taci, că tu nu ştii cum stă treaba”.

Bun simţ? Onestitate? Fairplay? Nu, cuvintele astea există probabil prin alte dicţionare. Noi, românii, ne-am descotorosit de tot ce nu înseamnă tupeu. Că s-au prins unii, acum câţiva ani, că dacă ai tupeu, poţi face orice. Că n-are cine să te oprească.

Aşa că, acum asta mai avem: tupeu. Vorbim cu tupeu, nu ne interesează ce scoatem pe gură. Prezentăm un comportament plin de tupeu, nu ne pasă că, acasă, cartea aia cu “Bunele maniere” face praf pe raftul cu vechituri, nici că în jurul nostru oamenii sunt loviţi de acţiunile noastre. Avem tupeu să nu ne pese de soarta altora.

E bine. Probabil că nici alţii nu vor da doi bani pe tupeistul care le va bate la uşă peste câţiva ani cerând ajutor. Da, deştepţii lu’ peşte! Uneori trebuie să vă mai şi plesnească cineva două peste ochi. Să ştiţi şi voi că, vorba Petromului, România va creşte DOAR prin bun simţ şi responsabilitate. Lucruri care vouă vă lipsesc cu desăvârşire.

14 Comments

Cadou de Moş Nicolae: un job

How to, Product

Unii au primit de Moş Nicolae bâtuţe, alţii dulciurii. Eu am primit bucuria de a face o campanie răsplătită cu multe zâmbete.

Daniel a primit un job. Pentru că e un om hotărât, care ştie ce vrea de la viaţa lui, îşi cunoaşte bine aptitudinile şi corespunde cu criteriile cerute de EXswap pentru job-ul pe care l-au propus acum câteva săptămâni, de azi, Daniel e cel mai nou angajat al companiei.

V-am spus eu că dacă ştii ce vrei obţii multe. El a primit exact ce şi-a dorit. Un job de Marketing Manager într-o companie serioasă. Cum a făcut asta? A citit la mine pe blog articolul despre job, a aplicat cu un CV în engleză şi mi-a scris că a aplicat, să-i pot da o recomandare, aşa cum am promis. Apoi au urmat nişte interviuri  şi gata. Acum are un job mişto.

Felicitări Daniel!

13 Comments

Dar din dar, cu bucurie!

Events, Timisoara

Îmi amintesc că aveam vreo 10 ani când tata mi-a făcut cadou un stilou cu peniţă de platină. Stiloul lui. Mi-am dorit foarte mult un stilou mai deosebit, care să simt că e mai mult decât o unealtă de scris. Am fost cel mai fericit copil din lume când, în ziua de Crăciun l-am găsit sub brad, împreună cu celelalte cadouri. Singurul mai fericit ca mine era tata, care se bucura sincer că mi-a adus aşa un zâmbet pe buze.

Acum, la 16 ani de la acel Crăciun, e rândul meu să aduc un zâmbet pe buzele unor copii. Mi s-a oferit oportunitatea de a iniţia o campanie de Crăciun împreună cu Porsche. Ideea e destul de simplă. Porsche Timişoara pune la bătaie o maşină plină cu Moş Crăciuni (Dan, Richie şi un Moş surpriză) pe care eu îi voi plimba în şase oraşe (Arad, Oradea, Reşiţa, Caransebeş, Lugoj şi Timişoara) pentru a oferi cadouri pruncilor din casele de copii de acolo. Ei nu au un tată care să le îndeplinească dorinţele şi nici alţi Moş Crăciuni nu îi prea vizitează.

În proiect au intrat şi studenţii de anul 1 de la secţia de Publicitate a Facultăţii de Comunicare din cadrul UVT, sub îndrumarea Oanei Barbu, care le e profesoară. Începând de luni, 6 decembrie, ei vor avea un stand la etajul 1 în UVT. Vor să strângă hăinuţe şi jucării pentru copii, pe care să le dăruim împreună cu dulciurile şi câte o carte, oferite de Porsche Timişoara. Studenţii au făcut şi un afiş tare drăguţ cu ocazia asta.

Pentru că bloggerii timişoreni sunt oameni de suflet, anul trecut au fost cu colinda la o casă de copii din Timişoara. Vă invit să veniţi şi anul acesta, să cântăm colinde şi să dăruim copiilor cadouri. Vom mai fi noi, ajutoarele de Moş Crăciun, şi studenţii de la Publicitate.

Cei care doriţi să faceţi o faptă bună, puteţi dona o jucărie sau o haină (copiii au vârste de la 3 la 17 ani, deci puteţi să vă faceţi curat prin dulapuri cu ocazia asta). Dacă nu aveţi drum pe la Universitate sau sunteţi ocupaţi până spre seară, mă puteţi suna să ne întâlnim altundeva. Numărul meu este 0745.453.245. Donaţiile se pot face de mâine, direct la mine sau de luni la standul din UVT. La casele de copii vom merge vineri, 17 decembrie (Reşiţa şi Caransebeş), sâmbătă, 18 decembrie (Arad şi Oradea) şi duminică, 19 decembrie (Lugoj şi Timişoara).

La casa de copii din Timişoara mergem duminică, 19 decembrie la ora 13:00. Vă mai povestesc despre întâlnire luni, într-un articol, după ce stabilesc toate detaliile cu doamna directoare a casei de copii.

Hai să facem o faptă bună împreună!

29 Comments