Uneori, când îmi pierd inspirația, răbdarea, cheful de muncă și energia am nevoie de un imblod. De un CEVA care să-mi reîncarce puțin bateriile. Cam ca o ciocolată care nu îngrașă, delicioasă și energizantă. Într-o zi din asta nenorocită, am primit de la un prieten filmulețul de mai jos. Vi-l las și vouă la o vizionare scurtă, că poate aveți uneori nevoie de el. Enjoy!
3 CommentsA plecat Nebuloasa o săptămână în Moldova, dar tot mi-a dat temă de casă. N-am scăpat. Cică până stau să plâng de dorul ei, să-mi dau o leapșă cu muzică de ploaie.
Pe locul unu, the best of the best
Un gunoi de melodie, pe care am fredonat-o de atâtea și atâtea ori pe drum către școală, pe vremea când încă o mai frecventam (școala, zic)
Una pe care o știu de la tata. Am crescut cântând chestia asta și Purple Haze. Hehe
Pentru zilele în care nici măcar ploaia nu-mi poate șterge zâmbetul de pe buze (nu-i cea mai bine înregistrată variantă, dar îmi place tare mult clipul) 😀
Și, la final, o chitară care se potrivește atât de bine cu ploile de vară, încât nu mai poți cere nimic altceva de la viață. Bine, poate niște miros de tei. Dar atât.
Să aruncăm cu apă după Adi, Doina și Dani. Voi ce muzică cu ploaie ascultați?
5 CommentsInvidia e peste tot. O găsești de când ești mic copil la prietenii cu care te joci, apoi la școală, între colegii și evident, la serviciu, la vecini etc. La tot pasul, practic. Nu poți să-ți faci o casă mai verde decât vecinul, că sigur se trezește să spună că ești hoț. Nu poți avansa pe propria muncă fără să se șoptească pe la colțuri că ți-o pui cu șeful. Așa-i la noi. Greu poate concepe omul că există specimene care chiar merită ceea ce au.
Bineînțeles, în online e la fel. Face unu trafic mai mare, repede toți îi sar în cap că ăla se știe cu cine trebuie și de-asta a ajuns acolo. Începe altul să facă bani pe blog, gata. Clar are pile pe la agenții. Își dă unul mai mult cu părerea pe Twitter, ajunge la 2000 de followeri, dezastru. E luat la 11 metri că prea e șmecher și prea e nu știu cum.
Când vine vorba de comunități locale, nici nu știu cu ce să încep. Ne arată lumea cu degetul că noi, la Timișoara suntem niște ”aroganți”, că ne promovăm numai între noi și că avem toți aere de vedetă. Acum am și eu o curiozitate. Alte comunități de ce nu se promovează atât între ele? Ba, mai mult. Se vorbesc unii pe alții ca la ușa cortului. Am fost în ultimele câteva luni în mai multe orașe din țară, unele cu comunități mai mari, altele mai timide. Dar peste tot mi-a fost dat să aud lucruri pe care nici nu voiam să le știu.
Ce treabă am eu că X sau Y a făcut nu știu ce sau a vorbit cu nu știu cine sau e încurcat cu Z. În loc să se bucure unii pentru alții și să se promoveze între ei, îi plesnește invidia între ochi și se porcăiesc cum nici nu am crezut că e posibil. Nu zic că noi, timișorenii, nu avem micile noastre divergențe. Peste tot există păreri diferite și telenovele intrigante. Dar noi le ținem acasă pe cât posibil. Și ne bucurăm atunci când unul dintre noi realizează ceva mișto. Scriem despre asta și-l felicităm, nu ne întâlnim cu alții pe la colț de stradă să bârfim că și-a făcut succesul pupând funduri sau mai știu eu ce aberație. Că am auzit de toate, sincer.
Spre exemplu, azi mă bucur enorm că Nebuloasa are ocazia să vadă Moldova împreună cu alți bloggeri din țară, că Tomata cu scufiță e în primii 25 de bloggeri în ZeList, că Elena a apărut la TV și că Dan și-a tras birou nou și frumos. Bravo, măi! Sunt mândră că faceți lucruri faine. Și nu sunt singura care se bucură pentru ei. Dacă te uiți puțin pe Twitter, se vede că mulți membri ai comunității timișorene au aceeași atitudine ca și mine. Pentru că noi am învățat că nu cu invidie creștem, ci cu susținere și ajutor reciproc.
54 CommentsInundații în țară, inundații în Brazilia, americani care își botează copiii cu nume de vampiri din Twilight, ploaie cu broaște în Ungaria. Lumea asta a luat-o razna. Cred că e timpul să iau o pauză de la toate câte se întâmplă în jurul meu și să încep să mă gândesc doar la chestii pozitive.
Pentru săptămâna asta mi-am propus să citesc o carte, să fac o baie cu spumă, să văd un film bun (recomandă cineva ceva?) și să mă răsfăț puțin. Era și timpul să încep să fac lucruri mai multe pentru mine.
Vineri vreau să devin, pentru câteva ore, o femeie răsfățată. De la 8 seara voi fi în Segafredo la un eveniment marca Mayra.ro. Gazdele promit o seară dedicată femeilor avangardiste şi cu stil, cele mai noi tendinţe de machiaj în 2010, demonstraţii de machiaj, cocktail sampling şi multe alte surprize. Am vorbit deja cu niște prietene să vină cu mine. Va fi amuzant să ne jucăm de-a femeia cu stil. Cred că-mi va face foarte bine la starea de spirit.
Între timp, mâine seara merg să dansez. Oare mai știu pașii de samba și cha-cha? Pe Terazza, unde îmi fac veacul de vreo câteva săptămâni, e concert Mandinga. Știu că nu-i tocmai genul meu de muzică, dar se potrivește foarte bine cu cheful de a dansa mult.
Mi-am făcut, deci, agendă pe săptămâna asta. Dacă reușesc să mă abțin de la știrile proaste de la TV, o să fiu un om chiar fericit. În lumea mea cataclismele nu-și au locul. Cel puțin, nu momentan.
3 CommentsPrădătorul stă ascuns și își adulmecă prada de la distanță. Calculează fiecare gest, anticipează fiecare mișcare a ei. O preferă vulnerabilă, dar totuși destul de puternică. Nu-i plac cele bolnăvicioase sau care dau semne de slăbiciuni majore. Învață rapid să respire odată cu ea. Adulmecă parfumul de nou, viu și, dacă se poate, inocent. Pentru că nu-și dorește ca prada lui să-l vadă ca pe un vânător.
Cea mai frumoasă parte a vânătorii e cea în care pândește și începe să facă pași mărunți către ea. Odată ce se simte în siguranță face primul pas de apropiere. O încolțește și o învăluie, fără ca ea să simtă asta. Joaca de-a șoarecele și pisica e dintotdeauna fascinantă. Se bucură de cât de năucită devine ea, de cât de în siguranță se simte lângă cel ce urmează s-o devoreze. Râde în sinea lui, dar nu se grăbește să treacă mai departe. Cum ziceam, jocul e fascinant.
Prada, la rândul ei, își joacă bine rolul. Simte că e încolțită, dar nu schițează niciun gest în sensul ăsta. Mișcările îi devin doar puțin mai calculate. Cu ochii mari, de gazelă, cere aprobare în ochii lui. Poate își negociază poziția, poate doar testează la rândul ei terenul.
Teoretic, prădătorul este agil, bun în ceea ce face și foarte calculat. Deci prada nu are nicio șansă. Practic, uneori se întâmplă ca prădătorul să greșească. Ceea ce părea la prima vedere o pradă ușoară, poate fi uneori un vânător deghizat. Surprins de situație, prădătorul are două variante: să fugă sau să lupte. De obicei fuge. Instinctul îi spune că un vânător sălbatic nu e niciodată o pradă ușoară. Deși, știe prea bine că o scorpie îmblânzită e mai bună decât orice altă pradă. Puțini sunt cei care au curajul să stea să-și măsoare puterile cu vânătorul deghizat. Mai puțini sunt cei care reușesc să-l și cucerească.
7 CommentsDaca e ceva despre care tot timpul am avut ceva de spus, aia e libertatea. Imi place sa stiu ca tot ceea ce fac depinde de mine, ca tot ceea ce sunt, sunt multumita muncii mele, ca tot ceea ce spun e liber. Acum, cand vine vorba de responsabilitatile care apar odata cu libertatea asta, cred ca prima de care se loveste orice om e cea financiara. Daca vrei sa stai pe picioarele tale, trebuie sa-ti castigi singur existenta si, implicit, sa-ti administrezi bine finantele. Ca altfel te trezesti dependent de altii si adio libertate!
Pornind de la premisele astea, de-a lungul anilor am citit si am intrebat pe altii mai destepti cum fac sa fie liberi. Imi place sa vad ca s-a scris mult despre administrarea finantelor. Am avut, deci, destul material de studiu. Ce mi-a lipsit a fost o perspectiva romaneasca asupra lucrurilor. Ca am tot rasfoit eu carti scrise de experti din SUA sau tari occidentale, dar majoritatea exemplelor si a studiilor de caz nu se aplicau si la economia noastra, romaneasca si inedita cum o stim.
De-asta m-am bucurat foarte tare cand am descoperit “Iesi din labirit”, cartea lui Luca Dezmir. O carte despre libertatea financiara pe care poti sa ti-o oferi, scrisa foarte pertinent si presarata cu experiente personale ale autorului. Acum pot spune ca am citit o viziune romaneasca asupra problemei finantelor personale si nu numai. Citind-o, mi-am clarificat cateva chestiuni la care, pana acum, nu am gasit un raspuns prea bun.
Luca Dezmir lanseaza si o campanie prin care ofera gratuit 100 de exemplare “Iesi din labirint” celor care il ajuta sa promoveze cartea. Daca vrei sa te implici si sa afli cum primi un exemplar, da un click aici.
PS: Azi am pierdut diacriticele. Ubuntu nu e prietenul meu cel mai bun. Vreau Windows inapoi.
No CommentsLa câte emoții am avut înainte de a ajunge la Cluj, credeam că n-o să pot ține o prezentare fără bâlbe în veacul veacului. Cristi și Dani au avut însă grijă să mă binedispună în așa fel, încât am uitat complet că merg la Cluj cu treabă, nu numai de distracție.
Drumul a fost ca de obicei: plin de râsete, chiar dacă echipa timișoreană a fost puțin diferită de data asta. În loc să îi avem cu noi pe Raka și pe Dan, i-am avut pe Adi și Crina. Tot am râs tot drumul ca niște apucați. Cu ocazia asta am ajuns la concluzia că nu există excursie la Cluj fără chef și voie bună.
La City Plaza ne-au așteptat Crivăț și Lorand, organizatorii TweetMeet Cluj. La scurt timp și-au făcut apariția Psaico, unul dintre speakeri și ”copiii” de la TVdece. Tare faini oamenii ăștia. Plănuiesc în secret să-i fur și să-i aduc la Timișoara de tot.
Conferința a început cu hohote de râs (da, se râde mult de tot în mini excursia asta). Crivăț, moderatorul Conferinței, a susținut atmosfera prietenoasă și deschisă. Speakerii, oameni de online din Cluj, și-au pregătit lucruri interesante și au întreținut dinamica evenimentului. S-a discutat despre ClujLife, Servus Cluj, lansarea piesei ”La Mall” prin intermediul Trilulilu și despre TVdece. Mno, cum să vă spun, în timp ce Alina prezenta chestii deștepte despre campania de promovare de pe Trilulilu, creierul meu spunea încontinuu ”aripicante, aripicante” până mi s-a făcut foame.
Mai de bună voie, mai cu obligata, m-am văzut cumva și eu speaker, împreună cu Cristi. Am vorbit despre ce înseamnă Conferințele TweetMeet, ce vrem să facem cu ele pe viitor și cum le privim ca pe o franciză de acum înainte. M-am trezit îmbărbătată de Zicu înainte de prezentare și am rămas instant fără emoții. Mare om! Și el și Florica, v-am mai spus?
Twitter ne-a făcut iar figuri și a cam aruncat cu balena Shamu după noi în timpul TweetMeet. Dar ne-am simțit foarte bine și fără să scriem pe Twitter tot ce s-a întâmplat pe acolo. Sala a fost una foarte frumoasă, cu multe prize, badge-urile au fost originale și oamenii – clujeni până în adâncul sufletului. Așa mi-s de dragi toți, că nici nu știu cum să exprim chestia asta.
Am cunoscut multe persoane din spatele conturilor de Twitter, l-am felicitat pe mister Covaliu pentru munca bună pe care a făcut-o cu contul de Twitter al Funky Cluj și am stat la taclale cu dragii mei prieteni Billy și Noemi. La wwwParty am reîntâlnit-o pe Nora, după 6 ani. Ce-mi place când revăd prieteni din copilărie. Și vai, vai cât de mult am râs împreună.
Mno cam atât despre Tweetmeet Cluj, că a început meciul Olanda – Japonia. Deja e 1-0. Go Olanda, go!
5 CommentsStau cu niște oameni tare dragi la un meci. Al doilea pe ziua de azi. Pe terasă e răcoare, e bine, e liniște și aer condiționat. Îmi place lumina difuză, care nu ne incomodează, dar e destul de puternică încât să ne vedem fețele când vorbim. Beau o bere și mă pierd din când în când în vaporii de apă din sistemul de aer condiționat care par un fel de ninsoare puternică văzuți, așa, prin lumina difuză.
Mi-am adus aminte de-o zi de decembrie când ningea tare de tot. M-am plimbat prin zăpadă cu 50 la oră, când alții mergeau doar cu maxim 10 km/h. Am cântat și am râs cu oameni care acum mi-au devenit prieteni foarte buni. A fost noaptea în care mi-am dat seama că pot să schimb cursul vieții mele cu un simplu cuvânt. Mă bucur enorm că am făcut-o.
Nu-mi mai e cald acum și am un zâmbet mare pe buze.
6 CommentsToţi avem zile proaste. Să fim serioşi. Nu trăim într-o lume roz plină de fluturi și maci. Dar de aici până la a ne supăra ca niște imbecili e cale lungă.
Mi se întâmplă să nu am chef să văd oameni câte două, trei zile la rând. Mă închid în casă, nu răspund la telefoane, nu stau pe Messenger și nu, nu intru nici măcar pe Twitter. În general, asta se întâmplă în perioade în care nu am de livrat proiecte imediat sau nu am evenimente în săptămâna în curs.
Bine. Ce mă doare defapt e că nu pot suporta oamenii care mă sâcâie și insistă să vorbească cu mine. Am o armată de stalkeri, dar majoritatea sunt calmi. Nu se manifestă decât foarte rar și atunci o fac destul de pertinent. Uneori pot fi chiar funny. Dar sunt vreo doi cărora le-aș da ignore pe viață din toate rețelele în care activez online și offline. Să îi numesc Spammeri și să le desenez, că văd că altfel nu pricep.
Măi, pricepe naibii odată că dacă nu vreau să fac ceva, nu o s-o fac, chiar dacă îmi trimiți 50 de SMS-uri într-o zi. Nici dacă îmi umpli Inbox-ul cu mailuri cu invitații la whatever n-o să ai mai mult succes. În schimb o să fii foarte aproape de butonul de SPAM. Da, SPAM. Că devi spammer dacă insiști, ca mine la Tekken după ce mi-o iau grav de vreo 2-3 ori și vreau să mă revolt.
Nu-mi pot imagina cum un om cu viață normală are timp să scrie atâtea mailuri către aceeași persoană. Nici cum își poate petrece ore în șir încercând să mă sune. Ia un hint: am descoperit butonul de Silent de pe telefon acum vreo 10 ani, poate mai bine. Las-o dracului de treabă și nu mai încerca.
Dacă ăsta e modul tău de a cerși atenție, felicitări, ai reușit! Uite, tocmai te-ai ales cu un articol dedicat ție. Și altora ca tine. Că doar nu-ți imaginai că ești singurul disperat pe care-l cunosc. Sunteți o categorie socială prea răspândită pe suprafața Pământului ca să mai putem scăpa de voi.
Ar trebui să vă faceți o țară și să vă alegeți președinte o femeie isterică, singură, pe la vreo 40 de ani căreia să-i oferiți toată atenția. Poate are nevoie de ea, că eu, cu siguranță nu mai am timp de prostiile voastre.
11 CommentsNe-a plăcut foarte mult, alaltăieri, concertul Teodoro Cristofor Band de pe terasa Fratelli și am hotărât să venim și astăzi. Când zic ”noi” mă refer la gașca veselă: Raul, Dani, Raka, Cristi, Dan, Adi, Nebuloasa, Crina și cu mine. Dani a venit cu ideea să facem un fel de tweetmeet al oamenilor care beau bere îmbrăcați la costum. Noi, fetele, am venit aranjate cu rochițe, pentru că nu ne-am găsit cravatele. Data viitoare, venim și noi la costum.
Nu ne-am putut abține și am mai chemat niște prieteni. Azi au venit frumos aranjați și Dani, Ovi, Cori, Bezu, Tudor, Cosmin, Cami, Anca și Horia. Suntem mulți și ne simțim excelent. S-au lansat, bineînțeles și o mulțime de glumițe la adresa fustelor noastre. Băieții beau bere, așa cum au promis, noi facem pe sofisticatele și bem cocktailuri. E o seară minunată. Până și pescarii de peste Bega au dansat în ritmuri de Swing.
PS: Am auzit că Dan face cinste.
Acest website folosește cookies. Detalii.
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
