Mi-era tare dor de oamenii din Cluj și, cum universul mă iubește (nu ca pe alții), circumstanțele m-au urcat în mașina lui Raka și m-au dus cu doru’. Ca să ne fie drumul drum și vremea frumoasă, i-am luat cu noi și pe Richie și Ildi. Vorba aia, cu cât mai mulți, cu atât mai multe puzzle-uri.
Pe drum către Meka Cluj ne-am oprit să-mi plătesc o datorie. Acum vreo lună i-am promis lui Makavelis că de Paști beau o bere cu el. Dar cum n-a fost să fie, m-am gândit să plătesc repede datoria, să nu facă dobândă mare. Maka, berea următoare o dau eu, dar vii la Timișoara să o bei (cu tot cu Liviu, da?). Faini oamenii de acasă. Și fain și drumul către Cluj. Cu atât mai mult cu cât am primit permisiunea specială de a o conduce pe Fiona. M-am abținut cu greu să păstrez limitele legale de viteză, că proprietarul stătea în drapta și era mai rău ca poliția.
Apropo de poliție. Măi, frumos Clujul, mai frumos decât mi-l aminteam. Dar plin de poliție. Cred că le era frică să nu fur tot orașul să-l aduc la Timișoara. N-am văzut atâtea mașini de-ale lor nici la parada de ziua Poliției. De unde le-or fi scos? Am o paranoia majoră când îi văd în trafic. Dar de data asta s-au gândit ei mai bine și s-au băgat în seamă cu noi într-o parcare, la dracu’ în praznic, în vârf de deal. Eram cinci oameni lângă o mașină mică, admiram orașul în liniște. Vorba clujeanului…mno, pățăști.
Bineînțeles, la Cluj era o ploaie torențială. Cred tot mai mult în fiecare zi că familia Adams și-a mutat reședința acolo. Noroc că am avut companie plăcută. Radu și Billy au făcut pe gazdele până spre dimineață, Mircea ne-a cazat mai ceva ca la hotel și Noemi ne-a servit duminică o porție de râs de toată frumusețea. Am discutat despre universuri paralele, puzzle-uri complicate, coduri curate si World of Warcraft. Sper că nu a reușit Noemi să mă convingă să mă reapuc de jucat, că exact asta mi-ar mai lipsi la câte am de făcut.
Nu am apucat să văd pe toată lumea, că unii au dat bir cu fugiții din Cluj tocmai în weekendul ăsta. Dar am ajuns să revăd Irish Music Pub, care s-a schimbat mult de când am trecut eu ultima dată pe acolo. Bineînțeles, mâncarea a fost superbă și în cantități uriașe. Mi-a fost ciudat să văd doar fețe necunoscute. Acum câțiva ani când intram în pub cunoșteam pe toată lumea. Așa-mi trebuie dacă am plecat la mama naibii și nu m-am mai uitat înapoi.
Aș mai fi stat cel puțin vreo 3-4 zile, dar unii oameni responsabili și cu program de dimineață de luni au trebuit să ajungă înapoi la Timișoara. Măcar am tras un karaoke de zile mari cu Raka, Ildi și Richie să treacă timpul mai ușor până acasă. Nici nu mă mir că Ildi vorbește puțin azi la birou și eu nici nu mai deschid gura. Liniștea e bună și ea la ceva.
M-am întors revigorată, fără voce și cu un zâmbet larg pe buze. Mi-am notat în agendă să-mi iau câte un weekend offline la 5-6 săptămâni începând de acum. Raka, tu notează-ți că drumul la Cluj se face de acum pe la Oradea, dacă urgența nu ne cheamă pe la Alba Iulia, da?