Oameni și umanitate
Ne batem cu pumnul în piept că facem aia și cealaltă. “Deschidere”, “maturitate”, “umanitate” sunt cuvinte care au devenit un fel de trend. Zicea cineva zilele trecute ca e în stare să facă orice pentru o cauză nobilă. Doar să i se indice cauza și ce poate câștiga el de acolo.
Acum o săptămână am început să lucrez, împreună cu niște prieteni, la un proiect umanitar. Pentru că vrem să demonstrăm că se poate face bine. Nu avem niciun beneficiu financiar din asta. O facem strict pentru oamenii care ar putea să aibă o viață mai bună în urma acțiunilor noastre.
Cumva, proiectul implică si niște asistență din partea unor medici specialiști. Nu li se cere să facă nimic, decât să ofere câteva informații care nu se găsesc în cărți și, eventual, niște cifre cât de cât la zi despre situația actuală. La Clinicile Noi m-am lovit de o indiferență cruntă. După două săptămâni de telefoane trântite în nas, una din prietenele implicate în proiect și-a luat inima în dinți și a mers să bată la ușa doctorului. Nu numai că nu a primit informațiile necesare. Doctorul nu a vrut nici măcar să îi acorde cinci minute în care să-i povestească despre proiect.
I-ar fi dat și lui bine la CV. Ar fi fost doctorul timișorean care a contribuit la salvarea multor cazuri de boală gravă. Dar pe el nu îl interesa. Pentru că, aparent, el, personal, nu avea din asta niciun beneficiu.
Acum câteva zile, în cadrul unui examen ( intre timp am aflat că predă la Medicină) a început să se laude cu câte vieți a salvat și cât îi pasă lui de binele umanității. Afirma, bătându-se cu pumnul în piept, că el se implică în toate acțiunile umanitare care îi ies în cale. Că nu a refuzat niciodată vreuna. După care și-a luat banii pe examen și a plecat.
5 Comments