Profesionalism de România

Product, Timisoara

De două săptămâni deja, de câte ori trec prin faţă pe la Bega sau pe lângă CCIAT, nu pot să nu pufnesc în râs. MaxiVision au, în ambere locuri, ecrane publicitare. Care aproape în fiecare seara…dau blue screen, afişază desktopul sau pur şi simplu se blochează în mijlocul unei reclame şi rămân aşa. Cu precădere cel de la Bega. Că la CCIAT, l-am mai văzut şi funcţionând. 

Acum, din câte am înţeles eu, nu-i primul gest de neprofesionalism pe care îl arată domnii de la MaxiVision. Se întâmplă să ruleze reclamele aiurea. Ştiţi, la CCIAT au un preţ, la Bega altul. Şi cel de la Bega e mai mare. Simţitor mai mare. Totuşi, cineva “încurcă” clipurile şi chiar dacă e plătit spaţiu publicitar la Bega, rulează la CCIAT. Poate targetul meu nu-i compus din studenţi şi tineri care merg la meci în weekend. Poate campania mea de publicitate e gândită într-un anumit fel şi chiar îmi doresc să îmi văd clipul afişat acolo unde oamenii din targetul meu îl pot vedea.

Sursa imagine: Bleau. Alex Bleau

7 Comments

Butonul de REJECT

La Feminin

Am învăţat acum mulţi ani, pe vremea telefonului fix (oh, ce vremuri) că e politicos să saluţi, să te prezinţi, să spui “vă rog” şi “mulţumesc”. 

Între timp ne-am dotat cu telefoane mobile, iPhone, ş.a. şi am renunţat la ceea ce era nefolositor. Am oameni în agenda de telefon care atunci când mă sună, îmi creează instant un sentiment de grupa mică. Aveam 3 ani când m-a învăţat mama că întotdeauna când vezi/auzi un om, e politicos să saluţi. Ce pretenţii de “mersi”, “te rog”, “cu plăcere” să mai aştepţi? Unde nu-i, nici Domnul nu cere.

Altă categorie de oameni sunt cei care au impresia că sunt vedete. “Alo? Ciao tu! Stai să-ţi spun ce-am păţit!” Mai bine mi-ai spune cine eşti înainte. Nu sunt baza de date a SRI. Habar nu am de pe ce număr mă suni. Poate ai greşit sau poate nici nu mă interesează ce îmi spui dacă nu reuşesc să te identific. Sunt puţin oameni pe care chiar îi las să-mi polueze mintea cu prostii. E destul de plină cu ale mele, oricum.

Totuşi primele două categorii…le mai tolerez uneori. Chiar dacă, fără excepţie, am grijă să atrag omului atenţia asupra gestului. Ce nu reuşesc să înghit nicicum sunt oamenii insistenţi. Care atunci când ei simt că nu mai pot trăi fără să îţi spună că X s-a blocat în trafic, Y a citit ceva tare pe net sau Z nu mai poate trăi fără prezenţa ta în locul ABC….păi te sună până îţi arunci telefonul pe geam sau binevoieşti să le răspunzi. Nu îmi ţin telefonul pe silent, din principiu, decât dacă sunt într-o întâlnire, la teatru sau la bibliotecă. Am învăţat însă de existenţa butonului de reject la telefonul mobil (long live! sănătate multă!). Când nu pot/nu vreau să răspund, pur şi simplu apăs un REJECT. Să ştie omul că nu se poate. Şi să nu insiste! Dacă îţi resping apelul, ai răbdare să te sun EU înapoi. Şi daca totuşi crezi că-i o problemă capitală (chiar daca e 12 noaptea sau weekend) poţi să-mi trimiţi un mesaj. Ştii, e semnul acela ca un pliculeţ galben.

Acestea fiind spuse, vă urez, vouă, oamenilor de bun simţ, o seara frumoasă. Eu plănuiam să văd un film. Dar după 12 apeluri respinse…zău că nu mai am niciun chef!

5 Comments

Teatru, lumânări şi abstinenţă de online

Events, Timisoara

Trei zile fără internet. De bună voie şi nesilită de nimeni. Am vrut să văd ce se întâmplă şi dacă rezist. Efecte? Mă simt mai neinformată cu 3 zile, rămasă în urmă cu tot ce mişcă şi extrem de însetată după ceva nou. Plus că mi-am auzit injurii că nu dă lumea de mine. (Telefon am avut totuşi…)

Oricum, nu am pierdut aşa multe. Evenimentele importante se pregătesc abia pentru weekendul acesta.

Cu ocazia zilei de naştere, OSUT oferă ceai în hol la UVT şi tu poţi da la schimb păreri despre ce te doare ]n legătură cu sistemul educaţional. Foarte bun ceaiul, foarte multe plângerile despre Androneasca. Din câte au auzit sunt prezenţi inclusiv mâine, între 11:00 şi 13:00. Se stă pe saci şi se povesteşte mult.

Mâine noapte, la 0:00 încep cele 24 de ore de teatru, o tradiţie a teatrului autohton oferită de Teatrul Thespis în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor. Vor fi 24 de ore de teatru, workshop-uri, proiecţii şi mini concerte. Din experienţa anilor trecuţi…pot spune că cel puţin 16 ore din cele 24 voi fi acolo. Programul complet şi mai multe informaţii AICI. Ah, da. În timpul Earth Hour, se va juca o piesă la lumina lumânărilor şi se va lua cina …tot cu lumânări.

Sâmbătă, mult discutata şi preapromovata Earth Hour, despre care am mai scris eu acum ceva timp şi pe blog. Mă bucur că Timişoara e pe lista oraşelor participante şi că, în Unirii, vor avea ocazia să vedem stelele. De notat: sâmbătă, între 20:30 şi 21:30, a se stinge toate aparatele consumatoare de curent. Iniţial se vorbea doar despre becuri. Dar cum ne iubim Pământul mult, hai să încercăm să mai oprim câte ceva.

No Comments

Erou anonim la Timisoara

La Feminin

Azi la orele 16:20, în Timişoara, o necunoscută a devenit erou şi nici măcar nu ştie. 

Eram în Retro cu 2 prieteni. Lihniţi de foame, ne-am comandat ceva rapid şi am început să vorbim aiurea până să primim mâncarea. Plictisitor discurs, plictisiţi şi noi. Mi-au fugit ochii pe geam (sorry guys…:D). O pisică, într-un copac, ataca un cuib de mierlă. Pasărea nu pleca de lângă cuib. Nu ştiu de ce. Probabil avea pui. “Biata mierlă”, gândesc şi mă holbez în continuare, cu o curiozitate de-a dreptul sadică. Două secunde mai târziu, o studentă trecea pe alee. Încărcată cu bagaje, probail pleca acasa pentru weekend. Vede pisica, vede cuibul. Caută pe jos o crenguţă de pom şi o aruncă după pisică. Pisica fuge, mierla fuge după pisică. Fata fuge spre gară.

Mă pregăteam să declar deschis că de azi începând nu-mi mai plac pisicile. Dar tocmai mi-am amintit cum, la 10 minute de la incident, m-am aruncat lihnită asupra pieptului de pui comandat mai devreme. I’m no good. Dar fata aia neconoscută o să-mi oprească în gât cuvintele data viitoare când mă pregătesc să comand pui. Măcar de câteva ori.

No Comments

Ce poţi face într-o Vineri 13?

Uncategorized


Iar e Vineri 13. Sună aşa…o dată scoasă din filmele de prost gust de la Hollywood. Cele pe care le vezi prea des, chiar dacă le vezi rar.

Noroc că azi, da, vineri 13, la Mansardă la Facultatea de Arte e Noaptea Cinema-ului Francez, organizată de Lectoratul Francez al UVT în colaborare cu Hexagone, L’Association des Etudiants Francophiles de Timisoara. Programul începe la ora 20:00.

Provocarea e că filmele sunt difuzate fără subtitrare. Aşa că mă duc şi eu să-mi dau examenul la Franceză, împreună cu alţi câţiva degustători de film francez. Îmi place că am găsit diversitate de data aceasta. Producţiile variază de la comedii la thrillere, de la drame la romance. Pe program am citit:

ora 20.00: Le peril jeune, Cedric Klapisch, Franta, 1995.
ora 21.45: Nos jours heureux, Eric Toledano si Olivier Nakache, Franta, 2006.
ora 23.45: Harry, un ami qui vous veut du bien, de Dominik Moll, Franta, 2000.
ora 01.45: Embrassez qui vous voudrez, de Michel Blanc, Franta, 2002.
ora 03.15: Laisse tes mains sur mes hanches, de Chantal Lauby, Franta, 2003.

Intrarea este liberă şi, din câte am citit, se oferă mic dejun celor care rămân până la sfârşit. Sper să fie şi cafea. Eu am de gând să văd cel puţin 3 dintre ele.

Sursa: www.timisoaraazi.ro

1 Comment

Amintire cu miros de astenie

Uncategorized

Se întâmplă destul de rar în ultima perioadă să-mi amintesc de prieteni vechi şi pierduţi peste tot prin lume. Şi mai rar mă opresc să şi fac ceva în sensul ăsta. Azi, ca un copil lovit în plex de astenie ce sunt, am lovit butonul de youtube şi pe search……ceva de demult. Bineînţeles că l-am trântit şi status. Doar e aproape ora 2 noaptea. Toţi dorm, beau sau nu-i interesează. Şi bine fac.

Ce nu înţeleg, e cum se poate întâmpla ca, de acele puţine ori când am reacţii de genul ăsta, să primesc fără excepţie feedback de unde mi-aş dori. Şi nu, nu e întotdeauna acelaşi loc. Rămân mereu mută de uimire să redescopăr aceleaşi gesturi, aceleaşi stări, după atât de mult timp. Nu e prea plăcut când realizez că timpul trece, mă îndepărtez din ce în ce mai mult de oamenii frumoşi şi de departe şi abia uneori schiţez un gest de reapropiere. Dar e al naibii de plăcut să ştiu că lumea chiar îmi urmăreşte statusurile :). Mulţumesc.

No Comments